18.01.2018,  19:24:07 | 0 comentarii | 462 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Două „frigidere” ale „hranei spirituale” din Petroşani: Biblioteca Municipală şi biblioteca Şcolii Gimnaziale nr. 7
de Corneliu BRAN

40 de ani de la înființare
De la responsabilul principal al celei mai mari biblioteci din Petroşani, bibliotecara Delia Grosu, am aflat că la toamnă se vor împlini 40 de ani de la înfiinţare! O cifră rotundă, chiar dacă în istoria bibliotecilor din ţară acest număr de ani înseamnă prea puţin. În municipiu mai funcționează biblioteci şcolare foarte bine dotate cu cărţi la şcoli şi licee și Biblioteca Universitară Petroşani. Meritul păstrării şi dezvoltării acestei biblioteci o are administraţia locală, primăria achiziţionând an de an cărţi pentru bibliotecă, precum şi o serie de donatori de cărţi, care, anual, îmbogăţesc la rândul lor zestrea de carte a bibliotecii oraşului. „În toamnă vom organiza un mare eveniment dedicat celor 40 de ani de activitate neîntreruptă la biblioteca noastră”, ne-a spus bibliotecara.
Reamintim că Marian Boboc, redactorul-șef al ziarului nostru, și-a donat consistenta sa colecție de reviste literare Bibliotecii Municipale.   

Peste 60.000 de volume de cărţi 
Delia Grosu ne-a mai oferit şi câteva date statistice legate de inventarul cărţilor de pe rafturi, de numărul de abonaţi şi altele.
„În prezent avem un număr de abonaţi care fluctuează, nu pot să spun un număr exact deoarece la cinci ani se fac reînscrieri, dar cu aproximaţie sunt circa 5.000-6.000 de oameni care frecventează biblioteca noastră. În momentul de faţă avem vreo 60.000 de cărţi şi vreo 56.000 de titluri de cărţi. Creştem numărul de cărţi de la an la an, primăria achiziţionând anual un număr de cărţi, plus cele primite din donaţii, care nu sunt deloc puţine şi spun eu şi de o bună calitate. Anul trecut primăria a achiziţionat 170 de cărţi şi anul acesta va achiziţiona tot undeva sub 200 de cărţi. În sala mare avem şi un raion destinat literaturii şcolare, unde copiii pot veni să împrumute cărţile de care au nevoie, iar depozitele noastre sunt aranjate pe categorii. Referitor la donaţiile de cărţi, anul trecut cel puţin pot spune că am primit atâtea de multe, încât nici n-am avut încă timp să le înregistrăm pe toate! Pe de altă parte, avem şi abonamente la reviste şi ziare, una din ele având şi săptămânal la difuzare şi câte o carte. Ziarele din Vale, inclusiv ZVJ-ul, pot fi citite la biblioteca noastră de cei interesaţi, iar pe lângă toate acestea mai avem şi internetul gratuit. La sala de lectură avem copii care vin să citească în fiecare zi. Alţii vin lunar să împrumute cărţi”.

Cel mai vechi volum e din 1913
Am făcut cu bibliotecara un raid al bibliotecii, mergând şi în cele patru camere unde, pe domenii şi specialităţi, stau rânduite frumos mii şi mii de cărţi. Apoi, Delia Grosu ne-a prezentat şi cele mai vechi volume tipărite din această bibliotecă. Este vorba de un manual de franceză folosit de clasele elementare de liceu şi colegiu, tipărit în anul 1913 şi primit printr-o donaţie în stare foarte bună şi de o carte ce cuprinde întreaga materie prevăzută în „programa oficială a cursurilor de adulţi pentru anul I-iu şi al II-lea, afară de cea de matematică”, din anul 1924. Este o carte care cuprinde atât abecedarul de la acea vreme, precum şi materiale legate de Istorie, Geografie, Botanică, Cultură Generală şi aşa mai departe, materii ce se făceau în acele vremuri.
„Mai avem cărţi din anii ’40, ’50, ’60, dar acestea două sunt cele mai vechi din biblioteca noastră şi ambele le-am primit prin donaţii”, a mai completat Delia Grosu.
Nu ne rămâne decât să-i invităm pe amatorii de lectură să păşească pragul acestei biblioteci.

Bibliotecă şcolară vie
Facem şi o scurtă prezentare a bibliotecii şcolare din cadrul Şcolii Gimnaziale nr. 7 Petroşani. De la bibliotecara Monica Nagy am aflat câteva amănunte pentru elevii şi părinţii lor. Atenţie, vorbim de o bibliotecă şcolară ce cuprinde 11.000 volume de cărţi, începând de la cărţi ce trebuie citite de elevi din programa şcolară şi continuând cu beletristică, critică literară, enciclopedii şi multă, foarte multă literatură pentru copii. De asemenea sala de lectură este dotată şi cu 10 calculatoare legate la reţeaua de internet, un xerox şi o imprimantă. Poate şi de aceea, biblioteca are peste 500 de cititori. În general, elevi de clasele I-IV, dar mai ales elevi de clasele V-VII. „Mai puţini elevi de clasa a VIII-a. Probabil că fiind vorba de an pregătitor în vederea admiterii la liceu, elevii de a VIII-a nu prea mai au timp de activităţi extraşcolare, rămânând timp mai puţin de citit o carte sau de navigare pe internet... Unde mai pui că şi telefoanele astea moderne au şi ele rolul lor”, a subliniat bibliotecara şcolii din Aeroport.
Trebuie menţionat faptul că biblioteca şcolii 7 are şi o bună colaborare cu alte instituţii şcolare şi cu alte biblioteci, inclusiv cu Biblioteca Municipală Petroşani, în ultimii ani derulând câteva proiecte comune.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.



Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 10 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Publicitate
Newsletter