19.01.2018,  10:46:05 | 0 comentarii | 348 vizualizari
Constantin Cîmpeanu – poetul ”ay”
de Gilbert DANCO

Sunt sigur că mulţi dintre dumneavoastră vă veţi întreba care este motivul pentru care l-am supranumit pe poetul Constantin Cîmpeanu „poetul ay”, așa că mă explic: Dacă-i citim poemele vom observa cu ușurință că el însuși se miră atât de mult de ceea ce îl înconjoară încât în versurile sale folosește, deseori, interjecția „ay” sau, mai extins, „ayyy”. E o mirare filosofică sau mai degrabă artistică. Da, poetul Constantin Cîmpeanu se miră. Altfel nu-mi explic de ce scrie poezie, sculptează, desenează, pictează (clasic sau în pixeli). Încă din prima sa carte – „scrisori din delira” publicată prin anii 1994-1995 întâlnim această stare de grație a mirării: „ay cum te aduce înserarea/ cum mi te fură poemul/ îndoielile...” sau „ay ce poate să fie mai mult și mai mult/ dacă nu fericirea de a pune întrebări”. 
Așadar, în ciuda faptului că volumul său de poeme a apărut în urmă cu aproximativ 25 de ani (și sigur o parte dintre ele au fost scrise cu mult înainte), observăm că poetul Constantin Cîmpeanu rămâne consecvent în și cu mirările sale, dovadă fiind acest calup de poeme pe care ni-l propune acum. În general, poemele sale induc cititorului o succesiune de imagini (uneori suprarealiste), poetul fiind ceva mai zgârcit cu utilizarea verbelor. Probabil această tehnică este o consecință a celorlalte preocupări artistice ale prietenului nostru, cele din sfera artelor plastice. De altfel, poemul „Metanior” poate fi interpretat ca o descriere în versuri a imaginației în act atunci când se utilizează materia primă a artelor plastice: „ia uite vin păsări/ nu chiar măiastre/ păsări de lut/ păsări de lemn/ piatră marmor și bronz – sâmburi fierbinți/ în jurul flăcării/ se așează”. Astfel de îmbinări ale limbajelor artistice apar în multe din poemele lui Constantin Cîmpeanu, și de cele mai multe ori ele au ca efect provocarea sublimului în sensul de categorie estetică ce sugerează ceva „care depășește orice unitate de măsură a simțurilor”, ceva supradimensionat: „ce vară toridă!/ au năvălit caii dracului/ prin odăile mele/ ei se hrănesc cu sânge/ și dansează prin colb”. Multe animale bântuie versurile lui Constantin Cîmpeanu: caii, șarpele, șopârla, lupii etc., toate prezentate în ipostaze care înspăimântă. Cei care-l cunosc pe autorul nostru știu că el preferă să spună că ceva, cineva nu-l impresionează, ci îl „înspăimântă”.
Și bineînțeles că din spațiul interstițial creat de  versurile lui Constantin Cîmpeanu n-ar putea să lipsească, uneori explicit, alteori mai puțin vizibil, spațiul boemei artistice: „se făcea că boema/ era alcatraz literar/ înălțând sentiment/ de catedrală...”
Una peste alta e un prilej să ne bucurăm de reapariția în peisajul literaturii locale a „poetului ay”.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 5 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Publicitate
Newsletter