29.01.2018,  19:39:49 | 0 comentarii | 300 vizualizari
Fotbal. Liga a IV-a / Returul - pe 3 martie
de Loredana JUGLEA

Asociația Județeană de Fotbal Hunedoara a programat startul returului Campionatului Județean de Fotbal pentru 3 martie 2018, în competițiile Ligii a IV-a, și pentru 11 martie 2018, în Liga a V-a.

Astfel, echipele din Liga a IV-a Hunedoara (atât seniori, cât şi juniori) pot efectua transferuri de jucători începând din 28 ianuarie până la 1 martie.
Grupările din cele două serii ale Ligii a V-a Hunedoara vor putea face achiziţii sau schimburi de jucători în perioada 28 ianuarie şi 9 martie. Formaţiile de juniori (categoriile C, D, E şi cele participante la Cupa Hagi-Danone) vor putea legitima noi jucători până la 1 martie. Taxele pentru transferuri se plătesc la Asociaţia Judeţeană de Fotbal Hunedoara.
Primele trei performere ale clasamentului Ligii a IV-a sunt, în ordine, CS Hunedoara, CS Inter Petrila și CSO Retezatul Hațeg. Pauza competițională s-a anunțat cu surprize în ceea ce privește lotul formațiilor fruntașe.
CS Hunedoara, lidera de toamnă a acestui campionat, cu un avantaj de 6 puncte față de următoarele clasate, Inter Petrila și Retezatul Hațeg, a reluat pregătirile pentru returul campionatului județean la 15 ianuarie și a anunțat două noi achiziții - Octavian Ionică, junior venit de la Deva, şi Marius Mareş, de la Inter Petrila.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 10 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Publicitate
Newsletter