01.02.2018,  19:36:16 | 0 comentarii | 586 vizualizari
Trist și rușinos… / Pentru Crucea Roşie Petroşani - bani foarte puţini
de Corneliu BRAN

Singurul proiect suplimentar de pe ordinea de zi a şedinţei ordinare din ianuarie a Consiliului Local Petroşani a fost cel care a vizat „aprobarea încheierii Acordului de parteneriat între municipiul Petroşani şi Crucea Roşie Română - subfiliala Petroşani pentru realizarea unor acţiuni comune în anul 2018”.

Practic, prin acest proiect aprobat în unanimitate de consilieri, s-a reînnodat seria acordurilor de parteneriat cu subfiliala de Cruce Roşie Petroşani din ultimii ani. Numai că, de data aceasta, primăria n-a mai agreat varianta finanţării majorităţii acţiunilor propuse de cei de la Crucea Roşie Petroşani, punând de-acum bine cunoscuta placă: „e un an greu şi nu avem bani pentru toate acţiunile propuse”. Fapt pentru care suma solicitată, şi care acoperea tot programul de acţiuni propus şi semnat de directorul Felicia Vitan, 20.000 lei, a fost redusă la 5.000 lei. Deci de patru ori mai puţin şi de trei ori mai mică faţă de anul 2017!
Consilierul ALDE Mihai Barbu a dorit să facă un amendament imediat ce preşedintele de şedinţă Claudiu Cornea (PNL) a dat cuvântul la „discuţii pe marginea proiectului”. Pe bună dreptate, Barbu s-a arătat nemulţumit că suma e prea mică, „în condiţiile în care pe alţii îi iertăm de miliarde de lei”. „Pentru unii mumă... pentru alţii ciumă”, a completat consilierul Barbu, cerând apoi imediat printr-un amendament ca suma alocată Crucii Roşii Petroşani să fie „măcar de 10.000 lei, jumătate din cât le-ar trebui pentru acţiunile propuse”. După alte câteva discuţii, a intervenit primarul Tiberiu Iacob-Ridzi. Care a reamintit faptul că la bugetul local trebuie tăiate anumite cheltuieli materiale şi că, dacă ar fi fost bani, n-ar fi fost nicio problemă. Pe de altă parte, primarul a menţionat că a văzut în programul propus şi o acţiune legată de luna decembrie, „organizarea sărbătoririi bradului de Crăciun la sediul Crucii Roşii şi distribuirea de pachete cu alimente de bază persoanelor nevoiaşe”. „Să fie clar, primăria nu alocă bani pentru o astfel de acţiune. Dacă dumnealor vor să organizeze o astfel de acţiune, foarte bine, că e o acţiune umanitară, dar ea trebuie realizată din fondurile proprii, că ştiu că au, şi aşa e normal să se întâmple. Noi alocăm bani pentru acţiunile comune ce vizează participarea grupei de intervenţie la tabăra de pregătire multinaţională în domeniul situaţiilor de urgenţă, la acţiunea Canicula din vară şi la organizarea concursului Sanitarii Pricepuţi, acţiuni unde primăria trebuie şi doreşte să se implice şi aşa e normal. Plus că vom mai cheltui bani la anumite reparaţii ale acelui sediu al dumnealor care aparţine de primărie, alţii decât aceştia cu acţiunile. Deci eu zic, ţinând cont şi de problemele cu bugetul pe care le avem, că sprijinim Crucea Roşie chiar şi într-un an mai dificil”, a menţionat edilul.
După cuvântul primarului, preşedintele de şedinţă a supus amendamentul consilierului Barbu la vot. Doar două voturi „pentru” a obţinut amendamentul propus la vot, alţi trei consilieri abţinându-se, în timp ce 12 voturi au fost „împotrivă”, iar consilierul Costel Postolache n-a avut drept de vot deoarece face parte din structura de conducere a acestei instituţii.
La vot s-a consemnat unanimitate de voturi pentru ca acest proiect să treacă. Iniţial, consilierii ALDE Mihai Barbu şi Milu Vladislav doreau să voteze împotrivă. Ei au fost „deturnaţi” însă de câţiva consilieri, care le-au spus că dacă votează împotrivă înseamnă că nu doresc parteneriatul cu Crucea Roşie. Glumă sau nu, ea a prins şi cei doi au renunţat să-şi mai dea votul împotrivă, votând şi ei pentru proiect...
Uitându-ne pe proiect şi noi după aceea şi din discuţiile purtate săptămâna trecută cu Felicia Vitan pe această temă, am văzut că nefinanţarea cu o sumă mai mare de bani pune în pericol desfăşurarea unei acţiuni mai ample a Crucii Roşii din martie, acţiune ce se desfăşoară neîntrerupt de când Felicia Vitan a preluat conducerea acestei subfiliale. Este vorba de campania din şcoli şi licee pentru „educaţia tinerilor în materie de sănătate şi prim-ajutor”, prin organizarea inclusiv de cursuri de prim-ajutor. „Obişnuiam să le oferim gratuit paste de dinţi, periuţe de dinţi şi alte lucruri ce ţin de igiena corporală, plus pliante din care să reiasă rolul igienei în păstrarea sănătăţii, ori pliante cu noţiuni de prim-ajutor, considerând că elevii trebuie să cunoască măcar noţiunile de bază în această privinţă. Acum nu ştim ce se va întâmpla şi cum vom face toate acestea. Vom vedea”, ne-a declarat Felicia Vitan, fiind conştientă încă înainte de votarea proiectului că suma de 5.000 lei va rămâne bătută în cuie. Şi, iată, nu s-a înşelat. 
Totuşi există un licăr de speranţă la rectificarea bugetară. Întrebat de consilierul Margareta Burduf dacă nu cumva în vară, dacă situaţia bugetară se va redresa şi la buget vor fi bani, nu se poate suplimenta această sumă, primarul a răspuns: „Sigur că da, am spus-o şi cu alte ocazii, dacă ne vor intra bani şi vom putea acoperi şi alte cheltuieli, vom mai aloca sume acolo unde le-am redus acum. Dar momentan nu ştim cât vor fi încasările, ce sume mai primim inclusiv de la consiliul judeţean în vară... De aceea nu pot da un răspuns foarte clar. Vom vedea. Oricum nimeni nu ne poate acuza de rea intenţie, asta e clar!”.

Ținând cont că un consilier al primarului, care taie frunze la câini, este retribuit cu 5.500 lei pe lună, economia de 15.000 lei făcută cu Crucea Roșie reprezintă salariul pe 3 luni a acestui individ (și pensionar din sistemul minier pe deasupra!). Păi, pentru asta să tăiem de la Crucea Roșie, domnilor consilieri?



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 2 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Publicitate
Newsletter