11.02.2018,  12:57:05 | 3 comentarii | 808 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Două ținte pentru vânătorul Daniel Vișan: / Parcările din centrul Petroșaniului
de Corneliu BRAN

Petroșenenii din două cartiere vor ca în 2018 pe lista cu lucrări de investiţii locale ale primăriei să se regăsească şi modernizarea acestor parcări. 
Sperăm ca și Daniel Vișan, șeful DADPP și împătimit vânător, să se trezească din reveria cinegetică în care pare scufundat la acest început de an și să „împuște” aceste probleme ale cetățenilor. Astfel rezolvate, acestea vor figura la loc de cinste în panoplia trofeelor edilitare ale Petroșanilor. 
Trezirea, Vișane! Nu uita că ești ditamai directorul Direcției Administrarea Domeniului Public și Privat! Foarte consistent plătit! (ZVJ)

Parcarea de la blocul turn 103 - un dezastru!
Blocul turn 103 de pe strada 1 Decembrie 1918 este situat exact în centrul Petroşaniului, imediat lângă „strada mare”. Locatarii din acest bloc au mai multe nemulţumiri legate de faptul că an de an „nu se găseşte o mână de piatră şi apoi de asfalt pentru parcare, ca să scăpăm de gropi şi de noroaie”. Ei susţin că au solicitat în mai mulţi ani primăriei ca şi parcarea lor să fie amenajată, dar de fiecare dată nu s-a întâmplat nimic, după care răspunsul a fost cam acelaşi: „la anul că acum sunt alte priorităţi, iar în plus nu mai avem bani”. De asemenea, ei mai susţin că aceeaşi problemă este şi cu aleea ce duce la intrarea în bloc dinspre trotuarul de pe strada 1 Decembrie 1918, singura de altfel, pentru care, an de an „s-au găsit din partea primăriei scuze, nu bani de lucrări, deşi ar fi o nimica toată, ţinând cont că aleea n-are mai mult de vreo 15-20 de metri, fiind situată în centrul oraşului şi nu pe cine ştie ce deal sau coastă”. „Or, şi noi plătim destule taxe şi impozite, ca toată lumea, deci credem că s-ar cuveni să fim mai respectaţi, că ceea ce se întâmplă denotă o totală lipsă de respect faţă de noi şi nu altceva”, mai spun indignaţi câţiva locatari ai blocului. 
Sâmbătă dimineaţa am văzut cu ochii noştri că cei care ne-au semnalat au dreptate. Parcarea cu pricina, ce deserveşte peste 60 de apartamente (vreo câteva sunt goale, iar alte două de la parter sunt închiriate  unor firme), plus un coafor (destul de aglomerat în anumite zile cum e sâmbăta, de exemplu) şi alte două societăţi comerciale din zonă, era plină de noroi, gropi adânci şi mari pline ochi cu apa din zăpada ce s-a topit, să nu mai spunem murdară şi plină de PET-urile rezultate din nesimţirea unora care-şi parchează maşina în zonă şi cred de cuviinţă că sticlele goale de apă sau suc pot fi aruncate pe lângă gardul verde ce împrejmuieşte parcarea şi aleea de trecere spre blocul 103 şi nu la container cum s-ar cuveni, aflat destul de aproape (dar cine să-l vadă?). Evident că cei care doreau să ajungă la maşinile parcate trebuiau să facă un adevărat slalom printre bălţi şi noroaie, astfel încât să ducă în maşină o cantitate cât mai mică de mocirlă şi să scape cât de cât cu pantofii curaţi. 
La fel se prezenta situaţia şi pe aleea ce duce la bloc, cu specificaţia că parcă pe ea existau mai puţine gropi pe asfaltul turnat cine mai ştie prin ce an. „Cred că au ceva cu blocul nostru, că numai la noi nu vor să facă parcarea şi aleea asta nenorocită. Un bloc în centrul oraşului unde nu vor să facă amenajări de ani de zile”, ne-a spus o pensionară ce tocmai ieşea din bloc mergând cu treburi prin oraş şi care ne-a văzut că facem poze. De altfel, imaginile surprinse fac cât o mie de cuvinte şi vă lăsăm pe dumneavoastră să mai trageţi şi alte concluzii. 

Zona spitalului - eterna poveste 
Iar noi trecem mai departe la cea de-a doua parcare semnalată, cea de pe strada Nicolae Titulescu, vizavi de spital şi în apropiere de intrarea la Ştrandul „Keops”.
Despre această parcare noi am mai scris şi anul trecut, atunci când am semnalat din nou faptul că în zona spitalului e nevoie de noi soluţii pentru alte parcări, dar şi de modernizarea celor existente, astfel încât locurile de parcare să fie cât mai bine folosite de şoferi. 
Reţinem tot de-atunci şi răspunsul primarului, care ne-a spus că această parcare de pe Nicolae Titulescu va fi amenajată în 2018, ca şi altele din zonă, edilul luând în calcul inclusiv o parcare neamenajată din spatele chioşcurilor de pe drumul ce duce la spital, vizavi de staţia de taxiuri şi în apropiere de un supermarket din zonă (acolo ar fi loc de câteva zeci de locuri de parcare, în prezent, din cauza noroiului şi gropilor în pământ pline de mocirlă şi apă dacă este folosită la 10%-20% din potenţial de şoferi, că doar nimeni n-o fi bolund să-şi parcheze maşina în noroiul până la gleznă).
Lucrurile stau cum le ştiam, intrarea în parcare e plină de gropi, asfaltul măcinându-se încet-încet şi lăsând locul gropilor şi noroaielor. Faţă de data trecută, fiind o zi de sâmbătă ceea ce explică de ce aşa, nu mai era o aglomeraţie de maşini parcate. „Dar să vedeţi luni ce-i pe-aici”, ne spune unul dintre cei ce ne-au rugat să facem un apel către primărie, „că noi tot am făcut şi ne tot amână an de an”, asta până ce „se face bugetul pe anul ăsta, că după aceea iar o să ne spună că nu sunt bani, că s-au terminat”. „Să nu ne mintă că nu sunt bani anul acesta. Că în 2017 au fost bani, în 2016 au fost, de asemenea, şi tot nu s-a făcut! Ce, cartierul nostru trebuie sacrificat doar din simplul motiv că e spitalul în zonă şi că se motivează că e aglomerat şi n-avem ce face? Motive se găsesc an de an, să ne mai scutească de ele şi să facă ce trebuie! Văd că e o zonă aglomerată, atunci să găsească soluţii şi să facă ce trebuie, că de aceea sunt puşi acolo”, ne-a răspuns revoltat domnul în cauză.

O posibilă parcare zace neamenajată
Puţin mai jos, cum cobori spre pod, am găsit în stânga şi parcarea de care am vorbit mai înainte. Ne-am convins încă o dată că ea ar rezolva poate un sfert din aglomeraţia de la spital, unde în zonă sunt şi destule blocuri, deci şi destui proprietari de maşini.  Nu înţelegem de ce nu s-a terminat amenajarea acestei parcări în anii trecuţi, ţinând cont de numeroasele apeluri şi semnale trase de cetăţenii din zona spitalului sau de cei ce merg la spital cu diverse probleme de sănătate şi care n-au de multe ori unde-şi parca maşinile?!



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.



Comentarii articol (3 )

#1 Ovidiu11.02.2018,  14:34:22
Dar de zona din jurul bl.101 și despre parcarea din fata blocului ce ziceți?
#2 alex11.02.2018,  19:40:17
Domnule primar, nu de strandul keops duceam lipsa! Ci de o parcare la spital. Gasiti solutii pt ca altfel o sa va linseze oamenii care sau in zona spitalului.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 3 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Licitație apartament Vulcan
Publicitate
Newsletter