29.10.2011,  15:08:22 | 0 comentarii | 520 vizualizari
Sport. Ultima oră. “Studenţii”, măcelăriţi de “mineri”
de Loredana JUGLEA

Jiul Petroşani s-a impus cu scorul de 5-0 în faţa Universităţii Petroşani, intr-un meci al orgoliilor şi al fruntaşelor din Liga a IV-a

Antrenorul echipei Jiul Petroşani, Daniel Huza s-a ţinut de cuvânt, iar echipa sa  s-a impus cu scorul de 5-0 în derby-ul cu Universitatea Petroşani. Cele cinci goluri au fost marcate de  către Ovidiu Popesc, Gavriluţi, Horaţiu Popa, Filipescu şi Drăgoescu. „Sunt foarte mulţumit de modul în care s-a  comportat echipa mea şi mai ales că mi-am ţinut promisiunea şi i-am bătut net aşa cum am anticipat „,a  declarat Huza, care a trimis pe teren următoarea formulă de joc : Tonca – Bocu, Popa, Nicandro, Firan, Dimdi, Abiodun, Filip, Gavriluţi, Moldovan, Popesc. Au mai jucat : Matei, Sandu Remus, Drăgoescu, Cânda.

"Victorie fără drept de apel"

Damian Militaru, antrenorul secund al Jiului s-a declarat la rându-i mulţumit de faptul că Jiul a reuşit ce-a de-a şaptea victorie consecutivă şi se menţine lider în Liga a IV-a. „Sunt foarte mulţumit de victorie. Cred că victoria a fost fără drept de apel şi nu lasă loc niciun fel de comentariu „,a spus Militaru despre partida elevilor săi care pentru prima dată în acest retur s-a jucat pe terenul mare.

Jucătorul Universitătii Petroşani, Spânoche a ratat o lovitură de pedeapsă astfel că Universitatea a pierdut şansa golului de onoare.

Stelescu, absent motivat

Ionuţ Stelescu, antrenorul Universităţii a absentat motivat de la partida susţinută de elevii săi. Din cauza unor probleme de sănătate tehnicianul nu a  avut permisiunea medicilor de a fi la meci. Stresul din ultima perioadă l-a solicitat la maxim pe antrenor care trebuie să ia repaus pentru a se reface.

  

Victorie şi pentru Minerul

Minerul Uricani, echipa aflată la două puncte de liderul Jiul Petroşani, s-a impus cu scorul de 2-0, pe teren propriu, în faţa celor de la Metalul Criscior.

Gruparea din Uricani nu şi-a pierdut speranţa că mai poate reveni pe prima poziţie, în ciuda faptului că începutul de retur nu a fost unul de bun augur.

  

Ex-jiulistul Pârvu vrea la Craiova

„Sunt penibili. O văd pe Craiova în B”

Fostul jucător al echipei Jiul Petroşani, atacantul Lucian Pârvu, în prezent golgheter la CS Otopeni spune că inima lui bate pentru marea iubire Universitatea Craiova. “În momentul de faţă toţi cei de acolo sunt penibili. O văd pe Craiova ca fiind retrogradată. Este păcat că o asemenea echipă a ajuns în situaţia asta. Poate că este mai bine să o ia de la capăt în liga secundă. Eu unul chiar aş fi dispus să revin la această echipă şi să ajut la redresarea ei. Universitatea Craiova este singura echipă la care eu m-am simţit fotbalist şi unde m-aş întoarce de fiecare dată cu plăcere „, a declarat Lucian Pârvu.

  

Craiova şi Steaua, noul trend printre bebeluşii din Vale

Iubirea pentru microbul numit fotbal nu are margini printre bebeluşii din Vale, mai precis pentru tăticii acestora care îşi manifestă pasiunea pentru echipele preferate cât mai inedit cu putinţă. Aşa se face că nici nu au venit bine pe lume că bebeluşii trebuie să se familiarizeze cu emblemele marilor echipe Steaua şi Universitatea Craiova. Ei bine cu toate că bebeluşii vor fi peste 20 de ani adevărate domnişoare şi şansa să joace vreodată la cele două echipe este practic inexistentă, tăticii sunt mândrii să-şi îmbrace micuţele în culorile echipei preferate. Este cazul micuţelor Izabela Ioana Velcu şi Maria Alexia, din Petroşani. „Abia am aşteptat să vină fetiţa pe lume şi să o îmbrac în culorile Craiovei. Sunt foarte mândru, iar culoarea alb- albastru i se potriveşte de minune micuţei mele”, spune foarte mândru tăticul Izabelei, Silviu Velcu. Cu siguranţă exemplul celor doi tătici din Vale este luat  şi alţi părinţi care îşi poartă cu mândrie pruncii în culorile echipei preferate. Să fie acesta noul trend în Vale? Foarte posibil din moment ce echipa fanion Jiul Petroşani se zbate undeva în Liga a IV-a, iar alb-negrii nu par să mai fie la modă. Din păcate.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter