22.02.2018,  19:56:22 | 0 comentarii | 392 vizualizari
Clara MĂRGINEANU: Curajul poetului Marian Boboc îmi ameţește sângele!
de Ziarul Vaii Jiului

L-am cunoscut pe Marian Boboc, în 1995, la București, grație unor prieteni comuni. Pe atunci, nu aveam încredere în ceea ce scriu, mă zbăteam timidă între vers și realitate, încercând să aflu cine sunt. Marian mă complexa, cu aura sa de copil teribil al literaturii, cu lecturile și certitudinile lui, cu siguranța pe care o afișa. M-a tratat cu blândețe și m-a invitat, curând, la un Festival de Poezie, la Petroșani. Printre personalitățile pregnante ale literaturii care erau prezente, m-am prelins ca o lacrimă.
Au trecut prin noi anotimpuri și ani. Imaginea sa din mintea mea era a unui cavaler al poeziei, înarmat cu credința în adevăr și respectul pentru valori. Sabia sa, condeiul. Forța sa, poezia. Mi-l ima­ginam cu rănile la vedere și cu sângele pe piept, desenând decorații.
Știam că este bine, nu putea fi altfel. Știam că zbaterea lui preazilnică va rodi hrană pentru îngeri. Există prietenii care ard frumos fără întâlniri, mesaje sau scrisori. Este o înțelegere și o complicitate, dincolo de dincolo. Această certitudine a format, cu degetele mele, numărul de telefon al lui Marian Boboc, într-o noapte de ianuarie. Să îi spun că am găsit, după douăzeci și ceva de ani, un ziar în care scrisese despre mine. Și o lume de cândva, pe mine cea de atunci…
Acum, îi citesc cel mai recent volum. Mă ia de mână și mă plimbă pe Strada Bețivilor, lungă, alunecândă, tremurândă... Mă simt în siguranță o vreme, dar brusc poetul îmi dă drumul și mă lasă singură. A făcut asta cu cele mai bune intenții, lăsându-mă, ca pe orice alt cititor, să îmi asum necunoscutul și scufundările. Știu că străbat o experiență de viață unică, răzvrătită în poeme care strigă primejdia lucidității și a treziei. Simt un cuțit înmuiat în alcool care taie egal felii de lumină. Curajul poetului Marian Boboc îmi amețește sângele. Văd urmă de Luceafăr în cupa de cristal. Și o beau. În ultima picătură se așterne fața prieteniei și a unui cer sângerând frumos, a prețuire și adevăr. Cei care merg pe Strada bețivilor se limpezesc definitiv cu crivăț de poem. Iubirea din aceste versuri arde țipătul cărnii până rămâne cearcăn de vers.
Citesc cartea lui Marian și din lacrimi îmi curg metafore. Nu știu ce alte așteptări a avut de la mine. Se pare că doar asta pot. Și să îi promit că foarte curând, prezentul și trecutul se vor ține de mână și vor urca în tren. Spre a revedea un om de care mă leagă o definitivă prietenie literară. Îți mulțumesc, Marian Boboc și îți doresc să nu te trezești niciodată!
Dacă vei avea nevoie de mine, va fi suficient să respiri adânc! Voi veni rapid călare pe mătură să îți spun că Strada Bețivilor îndrăgostiți duce întotdeauna către marea Poezie!



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 9 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Publicitate
Newsletter