06.03.2018,  19:33:39 | 5 comentarii | 1158 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / Cuvinte la care lui Ile ar trebui să-i cadă mustaţa de ruşine 
de Gheorghe OLTEANU

Un mesaj la citirea căruia oricărui conducător de urbe i-ar crăpa obrazul de ruşine a apărut, ieri dimineaţă, pe strada Valea Lupşească din Vulcan: „Domnule primar, aşa se asfaltează mai nou drumul pe strada Lupşască sau rămânem cu promisiunile dinaintea alegerilor? Locatarii de pe această stradă nu cumva plătesc şi ei taxe şi impozite la Primărie? RUŞINEEEEEE!!!”. Nu cred că mai trebuie făcută precizarea că vorbele astea, scrise pe coli A4 lipite pe stâlpi sau agăţate pe te miri ce, îi sunt adresate lui Gheorghe Ile. 

Strada Valea Lupşească este
cea care urcă spre munte, imediat din spatele blocului B3 de pe Bulevardul Mihai Viteazul. Mulţi vulcăneni o bat la pas sau o parcurg cu maşina fie că merg la izvorul a cărui apă, zic oamenii, este binecuvântată, fie că urcă sus, sus, la iarbă verde, la un grătar. Numai că sunt destui gospodari care îşi au casele şi holdele în partea asta a Vulcanului, iar ei merg zilnic pe drumul ăsta. Sigur că se va găsi cineva care să-mi atragă atenţia că acesta este un drum forestier. Da, este, într-adevăr, dar nu tot! Da, e forestier drumul care face la stânga, imediat înaintea fostei staţii de gaz lichefiat de la capătul estic al bulevardului. Porţiune care este frământată la greu de roţile autovehiculelor grele şi ale peridoacelor care urcă la munte şi vin pline cu buşteni. Şi care, de foarte multe ori, au făcut praf podeţul de peste pârâul de la care şi-a luat numele valea. Sau invers, nu mai ştiu. De la podeţul acesta în sus se poate spune că e drum forestier. Dar cum rămâne cu bucata de mai bine de o sută de metri de la blocul B3 şi până la pod?

Dacă, să spunem,
întreţinerea drumului forestier cade în sarcina Ocolului Silvic, de porţiunea de o sută şi ceva de metri care se întinde de la blocul B3 şi până la podeţ trebuie să aibă grijă administraţia publică locală vulcăneană. Numai că nu se întâmplă deloc aşa. De aproape trei decenii ea nu este băgată în seamă. În schimb, la fiecare patru ani, nu sunt uitaţi locuitorii ei. Nu doar ai acestei fâşii, ci ai întregii străzi Valea Lupşească. Toţi candidaţii la alegerile locale - fie pentru funcţia de primar, fie pentru cea de consilier local – vin şi le cerşesc voturile. Şi, după ce le iau, câştigătorii le arată curul. Din câte mai ştiu şi eu, nu am văzut ca strada asta să fie inclusă în vreun proiect de modernizare. Singurul fard de care beneficiază din când în când este piatra roşie. Dar şi asta se întâmplă din an în Paşti.

Puţini de aici ştiu, probabil,
că proiect de reabilitare există doar pentru drumul care, coborând de la Clubul Elevilor „Şansa”, ajunge şi el în aleea de lângă B3. Este un proiect despre care, foarte adevărat, s-a discutat în şedinţele de consiliu local, el făcând parte integrantă din acela care vizează strada Traian şi aleile adiacente. Nu se spune, însă, nimic despre strada Valea Lupşească, iar locuitorii ei sunt perfect îndreptăţiţi să-şi arate nemulţumirea. Iar lui Ile ar trebui, pur şi simplu, să-i cadă mustaţa de ruşine la citirea cuvântului de la finalul mesajului!



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.



Comentarii articol (5 )

#1 CITY BOY07.03.2018,  08:43:19
Dar despre zona Tineretului se spune ceva? ca e chiar in ,,mustata" d-lui primar?
#2 BOUL08.03.2018,  07:54:10
.
#3 Giorgiana08.03.2018,  15:44:19
Păcat...totusi avem un oras frumos tot noroiul il aducem in oras cat ar costa doua tri masini de pieței a pus de primărie doar noi plătim curățenia orasului.probabil nu intereseaza pe nimeni
#4 Yulica08.03.2018,  15:45:10
Rusineeee
#5 Vasile08.03.2018,  15:47:12
Întotdeauna aceeasi placa:drum forestier dar daca ar fi inchis bulevardul ce ati face domn primar?


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 8 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Anunț
Publicitate
Newsletter