07.03.2018,  19:09:07 | 3 comentarii | 686 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / Locatarii de lângă primărie cred că le-a murit şi ultima speranţă
de Gheorghe OLTEANU

Interesant comentariul pe care cititorul care se semnează „City Boy” l-a postat la materialul: „Vulcan/ Cuvinte la care lui Ile ar trebui să-i cadă mustaţa de ruşine”, apărut în ediţia de ieri a ZVJ. Ce zice băiatul de la oraş? Aşa zice: „Dar despre zona Tineretului se spune ceva? Că e chiar în <> domnului primar?”. 

Este vorba despre
terenul din faţa, din spatele şi din lateralele blocului nr.23 de pe Bulevardul Mihai Viteazul. „Blocul Tineretului”, cum i se spunea pe vremuri, fiindcă, la parter, funcţiona o unitate comercială în care se vindeau confecţii pentru tineret. E un bloc select, cu apartamente cu 3 şi 4 camere în care, la darea lui în folosinţă, nu s-a mutat fitecine. E în buricul nou al târgului, cu alte cuvinte, şi, de când primăria a venit aici din centrul vechi, locatarii lui sunt vecini cu punctul de lucru al lui Gheorghe Ile şi al celorlalţi funcţionari din administraţia publică locală vulcăneană. Numai că vecinătatea şi faptul că plătesc taxe şi impozite locale de gradul I nu le sunt de niciun folos locatarilor acestui imobil central. Dimpotrivă. Tot ce-i în jurul blocului, spaţii de parcare, zone verzi şi alei, arată de parcă ar fi copia unui cartier sirian supus bombardamentului. 

Doar în anul acesta
pare că oamenilor le-a surâs norocul. Pe hârtie, deocamdată. Pe cea pe care a fost adoptată hotărârea de consiliu local în care se prevede efectuarea de reparaţii generale în această zonă a bulevardului. Odată cu cele de pe strada Traian, aflate în curs de finalizare. Numai că mai trebuie proiecte, studii de fezabilitate, analiză de costuri, mă rog, toate chestiile astea care complică problema şi fac ca lucrul efectiv să înceapă mult mai târziu. Aşa că mare minune cerească dacă, în toamna asta, vom vedea ceva reparat la Tineretului. Dar… să dea Domnul! Cel de Sus, dar şi cel din primărie, asupra căruia s-a pogorât din nou, în 2016, harul ordonatorului de credite. Zic bine, fiindcă în mâna lui stau banii din taxele şi impozitele vulcănenilor. Din care, în urma unui control ministerial, a returnat, din bugetul local, fără să-i consulte pe contribuabili, Ministerului Dezvoltării mai bine de şase sute de mii de lei. Valoarea în euro a fondurilor europene atribuite ilegal unor societăţi comerciale specializate în construcţii. Episodul a fost relatat în paginile acestui zar, iar la sesizarea unui consilier local el a ajuns şi în atenţia procurorilor DNA din Alba Iulia.

Dacă, hai să zicem,
locatarii din blocul 23 mai au o speranţă, cea a celor din blocul 8A de pe strada Traian este moartă din faşă. Blocul cu pricina este exact cel din spatele primăriei, de care este despărţit de un rând de garaje. Ieri dimineaţă un locatar din zona asta m-a invitat, printr-un mesaj, să mă duc să văd halul în care este aleea din spatele blocului. „A fost <> cu pământ galben, poate aşa a comandat Ile”, a glumit el. I-am dat curs chemării şi am mers. Ce am găsit şi mi-a fost dat să văd se află în pozele rânduite lângă acest articol. Pe aleea asta au circulat autovehiculele când, cu lucrările de pe ea, strada Traian a fost închisă de la pod în jos. Un cetăţean, am aflat chiar de la el, a încercat să dreagă ceva. A adus piatră şi a însămânţat cu ea gropile din faţa garajului său. O echipă de muncitori de la primărie a considerat însă că omul nu a procedat corect. Ca atare, utilajul Wolla cu care ei se plimbau a scos bolovanii şi a lăsat în loc pământ. Care a ajuns în halul în care e acum. Ce să mai zici? E clar că, multă vreme de acum încolo, aleea aceasta le va oferi băi de nămol de neuitat roţilor autoturismelor care dau să ajungă la garajele de aici. Dar şi pietonilor, pentru că, doar făcând acrobaţii, mai reuşeşti să fentezi noroaiele şi bălţile.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.



Comentarii articol (3 )

#1 Vasile08.03.2018,  15:24:03
Bine ca au bani de mers in Turcia dar bani pt doua arabe de pieței a ,,ioc'' cum ar spune turcii...tot noroiul de pe Valea Lipsească il vor duce rotile mașinilor tot in oras...l am rugat pe d nul primar pt doua arabe de pieței a ca il împărăției noi pe drum dar promisiuni în fiecare an am primit
#2 Giorgiana08.03.2018,  15:26:27
Vor veni alegerile la un anumit timp....
#3 Yulica08.03.2018,  15:29:08
Oamenii e prosti ca nu merge la primărie sa le pună noroiul pe holuri


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 9 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Anunț
Publicitate
Newsletter