13.03.2018,  12:40:31 | 0 comentarii | 545 vizualizari
Comisia Europeană vrea ca CEH să furnizeze energie electrică, la prețuri bune, dar să fie viabilă, așadar va da o mână de ajutor la reabilitarea ei
de Alina PIPAN

Luni, 12 martie, Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată pentru a evalua dacă diferitele măsuri de sprijin public acordate de autoritățile române producătorului de energie „Complexul Energetic Hunedoara” sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat acordate întreprinderilor aflate în dificultate, se anunță pe site-ul Comisiei Europene.

Întrebat dacă este posibil ca investigația Comisiei Europene să aibă rezultate negative, directorul Complexului Energetic Hunedoara, Viorel Stancu, spune că „această investigație a pornit tocmai pentru că sunt chestiuni care nu merg conform planului inițial. Este greu să urmezi linia măsurilor trasată de Comisia Europeană dacă CEH când intră în insolvență, când iese din insolvență. Dar nu mă aștept la un final dramatic. Inclusiv din comunicatul comisiei reiese faptul că ei doresc, acolo unde sunt probleme, să identifice alături de autoritățile române soluții viabile pentru activele CEH”.

„Comisia își va continua investigațiile pentru a afla dacă preocupările sale inițiale se confirmă. În același timp, Comisia va continua să colaboreze îndeaproape cu autoritățile române pentru a găsi o soluție viabilă pentru activele CE Hunedoara prin care să se asigure că această întreprindere continuă să furnizeze energie electrică, să diminueze costurile suportate de consumatori și să limiteze sarcina suportată de contribuabilii români.

Deschiderea unei investigații oferă părților terțe interesate posibilitatea de a prezenta observații și nu anticipează rezultatul acesteia”, se arată în comunicatul Comisiei Europene.

Ajutorul pentru CEH a fost acordat cu condiția rambursării sau a restructurării

La data de 21 aprilie 2015, Comisia a aprobat acordarea unui ajutor temporar pentru salvare în valoare de 37,7 milioane euro (167 de milioane RON) pentru CEH, care se afla într-o situație de dificultate financiară încă din 2013. În contextul respectivei decizii, România s-a angajat să prezinte un plan de restructurare menit să asigure viabilitatea viitoare a CE Hunedoara, având în vedere că CEH nu a putut rambursa ajutorul pentru salvare în termen de șase luni. În plus, printr-o decizie separată, publicată la 20 aprilie 2015, Comisia a concluzionat că CE Hunedoara trebuia să ramburseze circa 6 milioane euro, sumă aferentă ajutorului de stat incompatibil.

 

Spre deosebire de stat, UE nu subvenționează la infinit o societate pe pierdere

Mineritul și producerea de energie termoelectrică nu au fost sustenabile niciunde în lume, însă în România nu există o strategie energetică care să protejeze acest tip de energie, nu are șanse de supraviețuire.

Normele UE privind ajutoarele de stat îi permit statului să intervină în sprijinul unei întreprinderi aflate în dificultate financiară numai în condiții specifice și solicită, în special, ca respectiva întreprindere să facă obiectul unui plan de restructurare solid, care să asigure restabilirea viabilității sale pe termen lung, faptul că respectiva întreprindere contribuie la costurile aferente restructurării sale și că orice eventuale denaturări ale concurenței sunt limitate.

Comisia Europeană știe că CEH nu poate funcționa fără ajutor de stat

În acest stadiu, Comisia nu este convinsă că planul de restructurare propus ar putea restabili viabilitatea pe termen lung a întreprinderii fără ca acesteia să i se acorde în continuare un ajutor de stat:

În primul rând, CE Hunedoara a intrat în procedura de insolvență în 2016, cu datorii de peste 500 de milioane euro față de diferite organe de stat. În acest moment procedura de insolvență este suspendată. Din cele peste 500 de milioane de euro datorie face parte și o parte din împrumutul pentru salvare acordat de guvern pentru CEH în 2015, un împrumut menit să finanțeze rambursarea ajutorului de stat incompatibil, precum și împrumuturi suplimentare în valoare de circa 73 de milioane euro, pe care tot guvernul le-a acordat CE Hunedoara începând cu 2015 pentru a menține întreprinderea pe linia de plutire.

În al doilea rând, planul de restructurare nu prevede o contribuție perceptibilă din partea CEH la costurile de restructurare și nici măsuri menite să limiteze posibilele denaturări ale concurenței ca urmare a unui sprijin considerabil din partea statului.

Complexul Energetic Hunedoara deține o cotă de piață de aproximativ 5% din producția de energie electrică din România, a fost constituită în 2012 cu activele deținute anterior Electrocentrale Paroșeni și Electrocentrale Deva, precum și, într-o fază ulterioară, Compania Națională a Huilei S.A. Petroșani, și a înregistrat pierderi începând cu anul 2013, iar în ianuarie 2016 a intrat în procedura oficială de insolvență în temeiul legislației române. Între timp, procedura de insolvență a fost suspendată.

 

CEH nu poate funcționa fără ajutoarele de stat, dar nu poate nici cu ele, decât dacă încalcă legea

La Tribunalul Hunedoara au fost înregistrate peste 15 cereri de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva CEH, procedură agreată de Ministerul Energiei, și de majoritatea sindicatelor, dar contestată de Sindicatul Muntele, care susține că insolvența împiedică minerii să iasă la pensie în condițiile avantajoase ale legii.

Prin Decizia Comisiei Europene nr. C(2015) 2648 final, din 20.04.2015, referitor la tarifele practicate de S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. pentru Societatea Termoelectrica S.A. şi Societatea Electrocentrale Deva S.A. Comisia a dispus ca România să recupereze ajutorul incompatibil de la beneficiari, adică CEH, în calitate de succesor.

Prin OUG nr. 11/13.05.2015 Guvernul a aprobat acordarea unui împrumut de 34.785.015,45 lei, din venituri rezultate din privatizare, pe o perioada de 90 de zile, în vederea rambursării ajutorului de stat incompatibil prevăzut în Decizia mai sus menţionată. În data de data de 09.06.2015 a fost semnată între Ministerul Finanţelor Publice, MEIMMMA şi CEH o Convenţie de împrumut cu data limită stabilită pentru rambursarea împrumutului, respectiv 08.09.2015. CEH a comunicat MFP că nu dispune de sumele necesare pentru rambursarea împrumutului şi a dobânzii aferente acestuia.

Un alt ajutor de stat a ajuns la CEH în luna martie 2015, pentru acoperirea cheltuielilor curente minime de susţinere a activităţilor pentru o perioadă de 6 luni, cu menţinerea unităţilor de producţie de energie din cadrul companiei în stare de funcţionare până la aprobarea unui plan de restructurare.

Astfel, în data de 25.03.2015, Guvernul României a aprobat Memorandumul cu tema: „Acordarea unui ajutor de stat individual pentru salvare, pentru Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A.”.

Comisia Europeană a emis Decizia CE nr. C (2015) 2652 final din 21.04.2015, cazul SA.41318 - România, ajutor de stat, pentru salvarea Societăţii Complexul Energetic Hunedoara S.A. prin care a autorizat ajutorul de stat individual pentru salvare care urma să fie acordat CEH, iar ulterior, în temeiul OUG nr. 22/24.06.2015 privind acordarea unui ajutor de stat individual pentru salvarea Societăţii Complexul Energetic Hunedoara SA, Ministerul Finanțelor Publice, MEIMMMA şi CEH au semnat Convenţia de împrumut nr. 542693/16.07.2015, nr. 102824/ 14.07.2015, respectiv nr. DG 5566/1/14.07.2015.

Împrumutul, în limita sumei de 167.000,00 mii lei, a fost acordat în tranşe pe o perioadă de 6 luni, cu titlu de ajutor de stat individual pentru salvare, astfel:

a) prima tranşă, în valoare de 98.476,90 mii lei, a fost acordată în data de 20.07.2015;

b) cea de-a doua tranşă, în valoare de 68.523,10 mii lei, este condiţionată de rambursarea de către CEH a împrumutului acordat în baza OUG nr. 11/2015.

Întrucât CEH nu a achitat prima tranșă din împrumutul către MFP în termenul stabilit prin Convenţia de împrumut, conform OUG nr. 11/2015, CEH nu va beneficia de cea de-a doua tranşă din ajutorul de salvare în valoare de 68.476,10 mii lei. 

 

Conform legii, activitatea minieră ar fi trebuit separată de activitatea de producție a energie

În conformitate cu prevederile art.9, alin.(2) din OUG nr. 22/1015, „Ajutorul de stat individual pentru salvarea Societăţii nu se acordă în sectorul cărbunelui şi, pentru a putea demonstra că acest ajutor de stat individual pentru salvare nu va fi utilizat în sectorul minier, activitatea minieră a societăţii se va separa legal de celelalte activităţi potrivit legislaţiei în materie”. Această condiţie este prevăzută şi în convenţia de împrumut.

În acest sens Adunarea Generală a Creditorilor CEH a aprobat în data de 28.08.2015 declanşarea divizării societăţii prin desprinderea şi transmiterea unei părţi din patrimoniu, corespunzător activităţii miniere, către o societate nou înfiinţată, în schimbul repartizării către acţionarii societăţii divizate de acţiuni la societatea nou înfiinţată.

În prezent este în curs de derulare operaţiunea de inventariere şi evaluare a elementelor de activ şi pasiv, întocmirea documentaţiei de divizare. Dar diviziunea care ar fi trebuit realizată în 2016 a fost tergiversată după ieșirea din insolvență. Diviziunea este posibilă și în afara procedurii de insolvență, spune Viorel Stancu, doar că este mult mai greu de realizat pentru că nu există un singur forum de decizie, ci mai multe. Pentru orice decizie trebuie să se reunească Adunarea Generală a Creditorilor.

 

Restructurarea trebuie să meargă înainte

În data de 04.08.2015 a fost semnat Contractul de servicii cu consultantul de restructurare ISPE. Un prim draft al Planului de restructurare al CEH, elaborat de consultantul ISPE, a fost transmis forului comunitar şi a constituit baza de discuţii pentru întâlnirea tehnică ce a avut loc la Bruxelles, în data de 23.10.2015, între reprezentanţii autorităţilor române şi cei ai DG Competition - Comisia Europeană, întâlnire la care au participat şi reprezentanţii conducerii executive a CEH. Au fost identificate toate măsurile de ajutor de stat ce ar trebui acordate CEH în cadrul Planului de restructurare, astfel încât, la încheierea perioadei de restructurare, CEH să fie rentabilă (conversie datorii, eşalonare la plată, realizare de investiţii cu finanţare prin European Fund for Strategic Investment - EFSI).

În 2017 a fost aprobată disponibilizarea a 450 de mineri, cu salarii compensatorii de 31.000 lei. În total au plecat până acum 496 de mineri, cei mai mulți fiind aproape de pensie. CEH mai are aproximativ 4.400 de angajați, dar va trebui să reducă mai mult numărul acestora.

 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 8 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Publicitate
Newsletter