15.03.2018,  19:08:53 | 0 comentarii | 2063 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Iniţiativa bucureşteană nu-i nicidecum o premieră naţională: Începutul „minutelor de muzică clasică” s-a petrecut la Vulcan
de Gheorghe OLTEANU

Anul trecut, pe la sfârşitul lui noiembrie,
am auzit, întâmplător, o ştire la Radio „România Actualităţi”, care m-a dus cu gândul cu mulţi, mulți ani în urmă. În ştirea transmisă la postul de radio preferat de mine era vorba despre iniţiativa pusă în practică la o şcoală din Capitală. Iniţiativa, cunoscută şi la nivelul Ministerului Educaţiei, constă în aceea ca, la anumite ore, să se transmită, pentru elevi, câteva minute de muzică clasică. Acţiunea urma să aibă loc la sfârşitul unor ore, când mai rămân trei-patru minute până la auzul soneriei care anunţă pauza. În aceste câteva minute, se transmit, prin mijloace tehnice existente de acum în mai toate instituţiile de învăţământ, unele părţi, fragmente din diferite compoziţii de muzică vocală sau instrumentală, aparţinând unor compozitori vestiţi. Fragmentul audiat trebuie să fie cât mai reprezentativ atât pentru autor, cât şi pentru forma muzicală respectivă, astfel încât, pentru elevi, să poată fi început procesul de iniţiere şi de cunoaştere a muzicii clasice. Indiscutabil, iniţiativa bucureşteană este una valoroasă, dacă nu chiar necesară, pentru ca elevii să cunoască nu doar muzica prezentului, ci şi pe cea de nivel superior. Acum să explic şi cum de, la auzul ştirii, gândul m-a dus cu ani şi ani în urmă. Mai exact, la o iniţiativă similară, transpusă cu brio în practică, petrecută în urmă cu peste cincizeci de ani. Era vorba tot despre cunoaşterea de către elevi a muzicii clasice. Ca atare, îmi permit să spun că proiectul anunţat la Radio „România Actualităţi” nu a fost deloc o premieră incontestabilă, cum a pretins reporterul care a transmis ştirea. Voi explica de ce afirm acest lucru. Ca elev al Liceului Teoretic din Vulcan, secţia umanistă, pe care l-am absolvit în 1973, l-am avut ca profesor de istorie pe distinsul domn Francisc Czimbolmos. În afară de istorie, domnia sa ne-a îmbogăţit cunoştin­ţele şi cu  muzică clasică. Ceva foarte plăcut şi de neuitat. În cei patru ani de liceu, eu şi colegii mei am avut ocazia să ascultăm, la sfârşitul orelor, o muzică necunoscută pentru noi, dar care ne încânta, ne captiva. Domnul profesor ştia bine ce muzică să ne „pună”, ce arii, duete din opere şi operete, sau părţi din simfonii care să aibă imediat efectul şi influenţa scontate. Am stat de vorbă mai mulţi absolvenţi ai liceului nostru, cu din aceia din prima promoţie a anului 1964 şi până la cea din 2007. Mai toţi şi-au amintit cu drag de magistrul care, după 47 de ani de istorie şi de muzică, s-a retras la binemeritata pensie, punând capăt, din păcate, minutelor de… farmec muzical. 

E de înţeles
că nu toţi elevii claselor de liceu au fost cuceriţi de muzica clasică. „Atinşi” au fost numai aceea care au ascultat-o cu plăcere, motivaţi de anumite înclinaţii. Cum poate fi explicat succesul acestei activităţi care s-a derulat timp de aproape o jumătate de secol? Fără îndoială că un răspuns competent mi-l putea da numai şi numai domnul profesor Francisc Czimbolmoş, ajuns, acum, la vârsta de peste optzeci de ani, şi a cărui minte este la fel de limpede ca pe vremea în care-l aveam la catedră. Marţi, 13 martie, când m-am întâlnit cu domnia sa, nu l-am lăsat până când nu am lămurit pe de-a-ntregul problema. Am stat la taclale, la o bere, mai bine de două ceasuri, şi de aceea dis­cuţia s-a întins destul de mult. Îi mulţumesc colegu­lui meu, redactorul şef Marian Boboc, pentru că, fără nicio reţinere, a acceptat să-mi pună la dispoziţie spaţiul tipografic necesar redării întregii convorbiri.

- Domnule profesor, explicaţi-mi ce v-a determinat ca, în anii ’60, să începeţi, cu elevii dumnea­voastră, această frumoasă şi eficientă activitate?
- Să-ţi spun drept, Ghiţă, începutul nu a fost gândit, planificat, ci a fost ceva spontan, născut din pasiunea şi preocupările mele muzicale, la care se adaugă şi discuţiile stimulative purtate cu profesorul de muzică P. Gehan de la Clubul Sindicatului Minier Vulcan, dar şi înclinaţiile muzicale pe care le-am moştenit de la una dintre bunicile mele, originară din Austria, de lângă Viena, şi de la mama care, de la vârsta de doi ani, m-a dus la lecţii de pian. La zece ani am început să citesc cărţi despre muzică şi muzicieni, să ascult programe muzicale la radio. Astfel, s-au acumulat cunoştinţe muzicale, teoretice şi practice, valorificate în gimnaziu şi liceu. În 1955 am reuşit la admiterea la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti şi, prin acest pas, am avut posibilitatea ca, timp de cinci ani, să particip, cu entuziasm, la numeroase spectacole ale Teatrului de Operă şi Operetă, şi să-mi sporesc cultura muzicală cu tot ce este mai valoros în domeniu. După absolvirea facultăţii, în 1960, am fost repartizat, ca profesor de istorie, la noul liceu teoretic înfiinţat în Vulcan. În aceste condiţii, lipsit de sursele muzicale oferite de Capitală, m-am consolat cu participarea, ca instrumentist, la orchestra semi-simfonică a Sindicatului Minei Vulcan, susţinând spectacole în Valea Jiului şi în Regiunea Hunedoara. Aşa se prezenta situaţia în toamna anului 1960, când, nu îmi mai amintesc, am început să le prezint elevilor, la sfârşitul orelor, câteva minute de muzica clasică. Obiceiul s-a consolidat, s-a perfecţionat, având susţinerea deplină a elevilor şi a conducerii şcolii, iar pentru mine aceste minute de muzică clasică au ajuns să compenseze lipsa surselor muzicale pe care le-am avut la Bucureşti.
- Bun, dar care a fost, să-i zic aşa, cheia succesului acestor minute de muzică clasică? Cum i-aţi atras pe elevi şi, mai ales, cum i-aţi menţinut, cum i-aţi făcut să fie captivaţi de acest univers muzical necunoscut, cu totul nou pentru ei?
- Fii foarte atent! Doi factori au asigurat succesul acţiunii mele: cunoaşterea şi psihologia. Dacă cunoşti bine muzica clasică, pe marii compozitori şi operele lor importante, atunci ştii cu ce să începi, în aşa fel, încât să atragi atenţia, să produci plăcere. Şi psihicul este influenţat, pentru că muzica trezeşte anumite sentimente, sensibilităţi care cer repetare. Cunoaşterea şi psihologia sunt cei doi factori care se pot exprima, prin reducere, într-un singur cuvânt: melodia. Muzica se adresează în primul rând auzului, dar şi inimii, sufletului, trezind anumite sentimente, provocând anumite emoţii, care, fixate în memorie, trezesc amintiri frumoase şi după ani şi ani. Frumuseţea melodiei, percepută de auz, ajunge la inimă, influenţând starea psihică de moment, acesta este momentul suprem al audiţiilor noastre. Experienţa acumulată în primii 4-5 ani m-a învăţat cum să procedez în mini-emisiunile mele muzicale, ce să le ofer elevilor, care sunt fragmentele ascultate cu maximă plăcere, confirmate cu noi şi noi audiţii la fel de atractive. Să vedem acum, măi, Ghiţă, cazuri concrete de utilizare a unor părţi care îndeplinesc condiţiile unei aprecieri favorabile, pentru că orice început de drum este dificil. De exemplu, în studierea matematicii nu se poate porni cu predarea unor ecuaţii, unor probleme de structură algebrică sau de geometrie spaţială. Nici în artele plastice nu începem cu pictura sau sculptura nonfigurativă care uimeşte cognitiv şi derutează. Începem cu splendidele opere figurative al Greciei Antice sau ale Renaşterii Italiene, care îl încântă şi îl farmecă până şi pe un copil! Nici la literatura adevărată nu ajungi prin intermediul fantezistelor „isme’ de la începutul secolului al XX-lea sau cu „suprarealismul”. Drept urmare, explicăm această constatare şi la acţiunea noastră: nu se poate începe nici cu compoziţiile geniu­lui I.S. Bach, Concertele Brandenburgice, Arta Fugii, Clavecinul bine temperat, nici cu bizareriile expresionismului, dodecafonismului, cu atonalismul sau cu aleatorismul secolului al XX-lea. Cu ce începem, aşadar, prin ce ne asigurăm de la început succesul? Acest factor, unicul care produce satisfacţie de la început, este melodia, a cărei sonoritate trebuie să fie cât mai plăcută, mai atrăgătoare. Aceasta este prezentă mai ales în domeniul teatrului liric, al operei, unde se cântă pe scenă şi poate captiva cel mai uşor publicul. Cele câteva minute de muzică de operă, de „bel canto”, oferite elevilor pot provoca o mare plăcere, care poate deveni o amintire pe viaţă. Atractivitatea provine nu numai de la farmecul melo­diei, ci şi de la informaţiile despre compozitor, despre interpreţi, dar şi din amănuntele de anec­dotică amintite. Numele unor faimoşi compozitori de operă, precum Verdi, Donizeti, Rossini, Puccini, Mozart şi al unor interpreţi renumiţi ca Enrico Caruso, B. Gigli, Pavaroti, P. Domingo, Maria Callas, constituie alte motive, pentru a le spori interesul ascultătorilor.Acum aş vrea să trec la exemple concrete, adică muzica audiată cu preferinţă la minutele de iniţiere. Creaţia lui G. Verdi oferă posibilităţi imprevizibile. Opera Traviata este poate cea mai melodioasă, cu multe arii, duete, coruri: Libiamo, Un di Felice, Addio del passato, E stiano, aria lui Germont. Dar nici Rigoletto nu rămâne mai prejos, cu ariile Ducelui sau ale Gildei, cu Elle mi fu rapita, cu emoţionantul cvartet, iar din opera Nabucco ne amintit întotdeauna de nemuritorul cor Va pensiero. Exemplele mele pot continua cu minunata Casta Diva de Bellini, cu mai multe părţi din Lucia de Lammermont  de Donizetti, cu neuitate arii din opetele lui Puccini – E lucevan le stele, Recondida Armonia, Nessum dorma, Che gelida manina. Nu lipsesc, desigur, nici fragmente din compoziţii instrumentale de Beethoven, din Simfonia a IX-a, Simfonia 3 „Eroica”, din Sonate, Concertul de pian Imperial, Romanţa 2. Se pot aminti multe alte exemple, din creaţia lui Mozart, Chopin, Liszt, Vivaldi, Enescu. Exemplele pot continua, în cei peste patruzeci de ani de muzică clasică şi „materialul didactic” a evoluat, a fost îmbogăţit, au fost prezentate noi pie­se, au evoluat şi tehnica, şi mijloacele de redare, de la pikup, magnetofon, casetofon, player CD, la televizor. Când am început aceste audiţii, fără nicio pregătire, fără planuri de viitor, nimeni nu se gândea la existenţa lor de peste patru decenii, la atmosfera de plăcere, de emoţii, dar melodia frumoasă s-a dovedit a fi irezistibilă. Se ştie că există iubire la prima vedere între un bărbat şi o femeie. Este ceva frumos, romantic, dar, de cele mai multe ori, această iubire se termină destul de repede, nu are durată. Tot o iubire la prima vedere, la prima audiţie, a avut loc în cazul nostru, între elevi şi muzica oferită lor. Deosebirea a fost cu totul alta. Dragostea faţă de muzica clasică s-a dovedit mult mai rezistentă, mai durabilă, până la ieşirea din decor a unei părţi. Dintre numărul mare de elevi care au fost parte a acestei iubiri, cei mai mulţi îşi amintesc, şi astăzi, după atâţia ani, cu mare plă­cere de audiţiile de neuitat, cărora le datorează iubirea de o viaţă: muzica clasică. Ştirea iniţiativei apreciabile de la şcoala bucureşteană cu privire la inaugurarea „minutelor de muzică clasică” poate trezi, şi în acest caz, obsesia priorităţii naţionale, ca motiv de mândrie. De aceea, acum, la final, aş vrea să am răspuns la o întrebare care, sincer, mă frământă. Dacă ini­ţiativa din Capitală se va materializa, cum va reacţiona, oare, conducerea actualului Colegiu Tehnic „Mihai Viteazu” din Vulcan, fostul liceu teoretic şi, apoi, industrial, la care acest mod de a-i face pe elevi să cunoască şi să îndrăgească muzica clasică a început din anii ’60?



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.



Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 7 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Licitație apartament Vulcan
Publicitate
Newsletter