22.03.2018,  19:35:21 | 0 comentarii | 619 vizualizari
Marian Ioan - „Epopeea spaţială 1946-2017”
de Petronela VALI SLAVU

De curând am primit volumul „Epopeea spațială 1946-2017”, cu o dedicație frumoasă. Autorul, domnul Marian Ioan, mă invita într-o călătorie cu șareta... prin Univers. Fiind o călătorie interesantă, vă invit și pe dumneavoastră, cititorii noștri, să dați o raită. Chiar dacă - vorba autorului - nici Universul nu mai este ce era...

Deşteptarea olteanului
Evident, olteanul sunt eu. Deşteptarea, însă, nu este aia când te trezeşte goarna, ceasul, sau cocoşul! Nu este nici aia când am crezut eu că-mi crapă capul şi, când colo, doar îmi apăruse o nouă circumvoluţiune şi, astfel, devenisem mai dăştept. Este asta de acuma, când, în sfârşit, am înţeles şi eu ce este cu extratereştrii ăştia, despre care aud ba că ruşii, ba că americanii vor face dezvăluiri neimaginate, în curând. Pă dracu! Adevărata dezvăluire este asta de o fac eu acuma, când mă deşteptai.
De fapt, lucrurile au stat aşa. Era demult, demult de tot, pe când nu existau alţi oameni pe acilea  şi nici prin Univers. Atunci, într-o seară, se produse acel Big-Bang. Când auzi zgomotu’, nea Mărin ieşi repede din casă şi-ntrebă în întunericul universal: „Bă, care dădurăţi cu Big-Bangu în grădina mea?”. Nu, nu era nea Mărin Miliardarul, era nea Mărin Primordialul. Adică, ăla de la-nceputuri. Văzând el că nu-i răspunde nimeni, îl chemă pe Sucă, îl sui în şaretă şi-i zise: „Ia du-te, bă de vezi care dracu dete cu Big-Bangu în grădina noastră şi fugi de la locul faptei!”. Și dete cu palma în crupa cailor, care o luară la trap. 
Acuma, trebuie să fim şi noi înţelegători. Era atunci, demult, tare demult. Era la începuturi, cum se zice. Păi, pe vremea aia, nici nea Mărin Primordialul nu avea şareta modernizată şi nici Sucă nu făcuse şcoala de şoferi. De aia, atelajul nu avea marşarier, că ăsta, marşarierul, a apărut mult mai târziu. Iar la noi, la români, a apărut de-abia prin 1990. De-atunci, noi facem cum fac copiii când descoperă ceva nou, şi o ţinem tot într-un marşarier. Da’ alde Sucă nu avea marşarier, aşa că nici el nu ştia să dea cailor comanda „Ţuri!”, cum se dă când vrei să meargă calu d-a-ndărătelea, că încă nu se inventase comanda asta, nici caii nu ştiau să dea-napoi. Aşa că, Sucă rămase în Univers, alergând de nărod tot înainte, în căutarea ălora de dădură cu Big-Bangu. De-abia acuma, după ce făcu ocolul Universului, care este şi el tot rotund, ca şi Pământul, ajunse Sucă de unde plecă. Nemâncat de când plecă, Sucă se făcu mai mititel, iar ăia, americanii şi ruşii, neştiutori, crezură că-i extraterestru şi-ncepură să arate poze cu el aşa, mic. Nu e niciun extraterestru! E Sucă, d-abi’ acu se-ntoarse. Știu de la nea Mărin. 
Când îl văzu, nea Mărin îi şi zise: 
„Bă, Sucă, bine că venişi! Da’ ştiu că umblaşi! Hai, stai jos, că io-te, făcu mătuș’-ta niscai fiertură, să mănânci şi tu şi-mi spui pe urmă care fură ăia de deteră cu Big-bangu!”.
Acuma, stau şi ei la masă. Iar eu, rămân prin preajmă, că poate aud şi povestea lu’ Sucă. Păi, de ce să mă uit la ăia care nu ştiu ce vorbesc şi doar îşi dau şi ei cu presupusu!? Că, ăia nici nu era p-aci când se-ntâmplă povestea de v-o spusei eu acu, de unde să ştie ei?

Aventurile lui Sucă prin Univers-1
Cei care au citit „Deșteptarea olteanului” știu cum a fost cu Big-Bangul ăla inițial, iar cei care nu au citit-o parcă văd că vor da fuga să o citească. Spuneam atunci, la final, că, proaspăt întors din Univers, Sucă îi povestea lu’ nea Mărin aventurile trăite în timp ce-i căuta pe ăia care dăduseră cu Big-Bangu în grădina lui. Și iată ce am auzit:
- Bă, nea Mărine, ce să-ți spun, că știi și matale cum e pe acolo. E un întunerec ... Nu vedeam decât niște stele și niște nori. Cum mergeam eu așa, pân întunerecul ăla, tot uitându-mă să văd dacă nu-i văd pe ăia de deteră cu Big Bangu în grădina lu’ matale, deodată îmi căzură ochii în jos. Și ce crezi că văzui acolo, în jos, bre nea Mărine? Să nu-mi vină să cred! Era Pământul, bre. Pământul ăsta. Îl recunoscui, că văzui dealu lu’ Solomon cu via matale, cu zaibăru’. Da’, or că nu vedeam eu bine, or că se-ntâmplase ceva și se înțepenise taman atunci, Pământu stetea pe loc, nu se-nvârtea cum o să ne zică nouă alde Galileo al lu’ Galilei. Îmi dădui seama că ceva nu e bine. Așa că, trăsei șareta pe dreapta, într-un loc de parcare, scosei caii și-i legai cu căpăstru de un nor, să nu plece de năroji pân Univers, la păscut de stele, scosei oiștea trăsurii, o-nfipsei între două stele și împinsei nițel Pământu’. De cum îl împinsei, și începu să se învârtă. Daa, începu să se-nvârtă, că vedeam munții cum se mișcă. Văzui și Făgărașul, Bucegii și munții Rodnei, Oaș, Țibleș, Gutâi, Retezat, ce mai, toți munții se învârtea. Da’ să fi văzut munții Chinei, nea Mărine, că se-ncreți carnea pe mine! Îi recunoscui după zidul chinezesc, care e mai încolo, nu e chiar în munți, da’ mi-am dat seama.
N-am auzit continuarea poveștii, că am fugit repede să scriu ce auzii. Pentru că, mi-am dat seama, așa a apărut expresia „A muta munții din loc”. Și d-aia cred că nu prea mai apar oameni care să mute munții din loc. 
N-au stele în care să proptească oiștea.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 9 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Publicitate
Newsletter