25.03.2018,  12:31:31 | 0 comentarii | 301 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Studenţii basarabeni din cadrul Universităţii din Petroşani au făcut ca Festivalul „Basarabiei” să ajungă în Anul Centenarului, la ediţia a V-a
de Corneliu BRAN

Aceşti minunaţi tineri simt şi gândesc româneşte, conside­rând Basarabia ca fiind parte integrată din Ţara Mamă, România, asemenea celorlalte provincii româneşti.

Asociația Studenților Basarabeni din Petroșani (ASBP) a hotărât să păstreze tradiția şi mai cu sârg pentru organizarea Festivalului „Basarabiei”, ajuns în Anul Centenarului la cea de-a V-a ediție.
„Mândria şi frumuseţea românească trebuie să se facă cunoscute pe ambele maluri ale Prutului. Scopul proiectului este de a veni cu un îndemn în speranţa de a trezi conştiinţa naţională şi a aduce un omagiu istoric celor care ne-au unit pământurile şi ne-au îndrumat spre adevărata frăţie! Acest proiect este organizat la nivel național de către toate organizațiile de studenți basarabeni din România și poartă marca FAB – Federația Asociațiilor de Basarabeni din România”, a declarat pentru Ziarul Văii Jiului unul din oamenii de bază ai acestei asociaţii studenţeşti, preşedintele Tatiana Carajia.
De la rectorul Universităţii, Radu Sorin, precum şi de la studenţii basarabeni înscrişi în ASBP, am aflat săptămâna trecută că festivalul va dura patru zile, începând cu data de marţi, 27 martie, şi până în 30 martie.  
„Am ales anume această dată deoarece 27 martie 1918 a marcat Istoria Neamului Românesc și a oferit şansa celor două teritorii să respire sub acelaşi nume: România”, ne mai spune studenta Tania.

Acţiuni frumoase, interesante
Evenimentele ce fac acest festival mai atractiv sunt anul acesta destule şi diversificate, semn că studenţii au imaginaţie. Vorbim în primul rând de expoziția intitulată sugestiv „Basarabia în Petroșani”, de apreciata degustare a bucatelor tradiționale basarabene, „regina” acţiunilor din anii anteriori, dar şi de proiecția unui film pentru studenţi, ori mult aşteptatul campionat de fotbal „Cupa Unirii”, plus alte întreceri sportive, printre care şi „Skyfall”. 
Nu trebuie uitat nici de petrecerea „Basarabian Party” şi nici de concursul de poezii, texte literare şi de pictură, intitulat simplu şi evident „Basarabia”, şi nici de punerea în scenă a scenetei „Nunta în Basarabia”, ori de lansarea în văzduh a peste 1.000 de lampioane şi de Dansul „Hora Unirii”. Nu în ultimul rând, participarea studenţilor la „jocul intelectual Triviador” şi la acţiunea „flash mob”, sunt alte două acţiuni aşteptate. 
De altfel, alăturat, puteţi afla programul complet al acţiunilor şi manifestărilor studenţeşti din cadrul festivalului studenţilor basarabeni, iar pe adresa de Facebook a ZVJ puteţi vedea inclusiv o prezentare a festivalului făcută de studenta Ana Cazac în numele ASBP.

Câteva opinii legate de festival, de basarabeni, Basarabia şi Unirea de acum 100 de ani
„Prin intermediul acestui proiect ne dorim să încurajăm păstrarea obiceiurilor pe care le-am moștenit cu mândrie de la bunicii noștri. Consider că acest festival ne oferă an de an șansa de a arăta și celorlalți frumusețea obiceiurilor noastre”, ne-a declarat un alt membru al ASBP, studentul Adrian Romanciuc. 
Întrebată ce părere are despre acest eveniment, lectorul univ. dr. Oana Răvaș din cadrul UP a declarat faptul că „organizarea acestui proiect spune multe despre spiritul nostru național și accentuează mândria pe care o purtăm vizavi de tradițiile noastre”, menționând că „detaliile precum muzica tradițională, costumele, mâncarea tipică fac atmosfera festivalului cu adevărat specială”. 
„De mai bine de 7 ani, an de an la Universitatea din Petroșani poposesc circa 80 de studenți basarabeni, formându-se astfel o puternică comunitate a fraților noștri de peste Prut care studiază la Petroșani. Sunt tineri harnici și ambițioși, care se adaptează ușor la cerințele învă­țămân­tului superior din România. În calitate de coordonator de doctorat am avut curajul și satisfacția de a colabora cu patru studenți basarabeni în vederea obținerii titlului de doctor în inginerie. Asociația Studenților Basarabeni din Petroșani are o experiență de peste 5 ani, este o organizație activă ce organizează peste 10 evenimente anual, coagulând aproape 240 de studenți basarabeni din Universitatea din Petroșani. În calitatea mea de prorector am colaborat în condiții excelente cu ASBP, începând cu anul 2016, atât în promo­va­rea universității în țară sau în Republica Moldova, cât și în cadrul acțiunilor culturale pe care le derulează. Sper ca acest eveniment, care marchează UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA în Anul Centenarului, să reprezinte o punte spre o cât mai bună integrare a studenților basarabeni în comunitatea Văii Jiului”, a declarat pentru ZVJ prof.univ.habil. dr.ing. Eduard Edelhauser.

Le-au acordat încredere şi susţinere necondiţionată!
„Datorită încrederii, susținerii și ajutorului acordat de către partenerii și sponsorii noștri am reușit să organizăm şi acum acest important festival cultural. Pe calea Ziarului Văii Jiului le mulţumim următorilor: Asociației Filantropia Oradea, FAB (Federația Asociațiilor de Basarabeni din România), Universităţii din Petroșani, Primăriei municipiului Petroșani, Casei de Cultură a Studenților din Petroșani, Clubului Keops, Teatrului Dramatic Ion D. Sîrbu, Cinematografului Victoria, televiziunii Mondo TV, Centrului de Calcul INFO ’98 Petroşani şi, fireşte, dumneavoastră, Ziarului Văii Jiului. Să ştiţi că nevoia de a menține istoria vie în conștiința și inimile românești a dat practic naștere acestui Festival al Basarabiei, marele vis al românilor de pe ambele maluri ale Prutului fiind neîncetat UNIREA. Pentru că acum, ca şi atunci, avem aceeaşi limbă, aceeaşi istorie şi aceleaşi valori ne dorim ca semnificaţia acestei date însemnate din Istoria ţării să rămână vie în cugetul şi spiritul românesc!”, ne-a mai spus atât de cald şi de arzător, în încheierea prezentării festivalului, aceeaşi Tatiana Carajia.  

Urările rectorului Universităţii din Petroşani
La final vă prezentăm şi urările „pentru Ziua Sfântă Românească de acum 100 de ani, data de 27 martie 1918 şi pentru toţi basarabenii şi studenţii basarabeni din ţară şi din Petroşani” făcute de prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, rectorul Universităţii din Petroşani: „Noi ne bucurăm că studenţii români basarabeni sunt studenţii noştri, deloc puţin, 240, ei fiind alături de tot ceea ce înseamnă Universitatea din Petroşani. Parteneriatul nostru cu ei este unul deosebit, iar cu această ocazie, datorată acestei însemnate zi din Istoria României, ţin să le aduc toate felicitările noastre şi multe succese în toate activităţile pe care le întreprind, atât cele dedicate Centenarului Unirii, cât şi cele dedicate ştiinţei, culturii sau tehnicii. Îi încurajăm să participe în continuare şi la proiectele aflate în derulare, precum Erasmus, diverse proiecte de cercetare, granturi internaţionale de dezvoltare la care ei sunt întotdeauna un partener important. Salutări şi urări de bine şi familiilor lor şi tuturor basarabenilor, adevăraţi români şi oameni care simt şi trăiesc româneşte, orice s-ar spune! La Mulţi Ani!”.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.



Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 3 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Publicitate
Newsletter