26.03.2018,  18:45:58 | 0 comentarii | 518 vizualizari
Astăzi se joacă Liga a III-a
de Loredana JUGLEA

După ce în week-end-ul recent încheiat au fost amânate, din cauza condițiilor meteorologi­ce nefavorabile, toate meciurile din diviziile inferioare, astăzi vom putea vedea, din nou, fotbal de Liga a III-a.

Eșalonul fotbalistic al treilea se reia cu jocurile etapei a XVI-a, prima a returului, una reprogramată, care trebuia să se desfășoare în primul sfârșit de săptămână al acestei luni. În această rundă ambele echipe din județul Hunedoara care evoluează în seria a IV-a a Ligii a III-a de fotbal vor juca în deplasare. Liderul ACS Șirineasa, formație ce își dispută jocurile de pe teren propriu pe stadionul „Jiul” din Petroșani și care are 40 de puncte, fiind singura echipă neînvinsă din serie, are, cel puțin pe hârtie, un meci ușor, la Hermannstadt 2 Sibiu, ocupanta poziției a zecea, cu 18 puncte.
De săptămâna trecută, ACS Șirineasa are un nou antrenor, ex-internaționalul Cristian Dulca, fost și selecționer al echipei naționale de tineret, care a venit de la „fratele cel mare” Luceafărul Oradea, ambele echipe având același finanțator. Dulca l-a înlocuit pe antrenorul Dan Vasilică, acesta din urmă arătându-și nemulțumirea față de această decizie, precizând că nu erau motive pentru așa ceva, mai ales că echipa era neînvinsă și că obiectivul, promovarea în Liga a II-a, nu era compromis, adăugând și faptul că jucătorii au fost luați prin surprindere de această mutare. 

Deva joacă la Sebiș
Amânarea etapei din week-end, când, la Petroșani, trebuia să se joace derby-ul județean, dintre ACS Șirineasa și CNS Cetate Deva, pare a fi dezavantajat echipa din reședința de județ, care putea profita de schimbările trupei din Vale. În atare condiții, Deva, care este pe locul al șaptelea, cu 23 de puncte, va juca tot în deplasare, pe terenul celei de-a cincea clasate, Național Sebiș, care a acumulat 28 de puncte. În tur, la Deva, a fost un spectaculos 4-4, deloc ca la teatru, iar cei de la CNS Cetate, conform declarațiilor repetate ale antrenorului Sorin Cornea, abordează toate jocurile la victorie, deci inclusiv cel de la Sebiș. În jocul de la Sebiș va lipsi, cu siguranță, Marius Lupu, suspendat pentru cumul de cartonașe galbene, iar Roland Kelemen este incert după accidentarea suferită în ultima partidă. Va reveni, cu siguranță, căpitanul echipei, Robert Cristian, lipsa experimentatului jucător făcându-se simțită în evoluția devenilor, care, aidoma celor de la Șirineasa, au reușit, și ei, în acest retur, tot două rezultate de egalitate. Ambele partide, atât cea de la Sibiu, unde joacă Șirineasa, cât și cea de la Sebiș, în care va evolua Deva, vor începe la ora 15:00.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter