02.04.2018,  18:26:56 | 0 comentarii | 360 vizualizari
Victorie pentru Știinţa Petroșani
de Loredana JUGLEA

După o amânare, pricinuită de condițiile meteorologi­ce nefavorabile, caravana din Divizia Națională de Seniori (DNS), al doilea eșalon valoric al rugby-ului românesc, s-a repus în mișcare.
DNS s-a reluat, weekend-ul trecut, cu etapa a zecea, respectându-se programarea inițială, runda a noua, cea amânată urmând a se desfășura la sfârșitul acestei săptămâni, când rugbiștii ar fi trebuit să fie liberi. Știința Petroșani, cea de-a cincea clasată în DNS, primul loc care nu duce în play-off, avea, cel puțin pe hârtie, o deplasare ușoară, la „lanterna roșie” CSUSV Arad. Conștienți, probabil, că doar o minune i-ar mai duce în play-off, deși, la condițiile financiare pe care le au, pentru cei de la Știința este o performanță chiar participarea în DNS. Petroșenenii au lăsat-o ceva mai moale în deplasarea de la Arad, mai exact de la Sânnicolau Mic, și au învins doar la limită, cu 11-10. Ambele echipe au avut câte un eseu, gazdele reușind să-l și transforme, arădenii mai punctând și dintr-o lovitură de pedeapsă, capitol la care petroșenenii au fost mai buni, având două astfel de reușite. Știința a acumulat, după această victorie, 19 puncte, iar arădenii, primind bonus ofensiv, rămân tot ultimii, dar au, acum, 6 puncte. Și chiar dacă au câștigat și au rămas, firesc, pe cinci, distanța celor de la Știința față de locul al patrulea a crescut de la nouă la zece puncte, deoarece ocupanta acestei poziții, RC Bârlad, s-a impus, cu 26-18, pe terenul celor de la RCM Galați (locul 6, cu 11 puncte), primind și bonusul ofensiv.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter