04.04.2018,  18:18:23 | 1 comentariu | 1308 vizualizari
Lidera, ținută în șah la Petroșani / Cetate Deva a fost la un pas de a pleca cu o mare victorie de la Petroșani
de Loredana JUGLEA

În numai trei zile Deva și-a schimbat atitudinea dintr-o echipă victimă într-una care joacă dezinvolt şi era cât pe ce să câştige în faţa liderului detaşat al campionatului, ACS Şirineasa, în partida din etapa restantă cu numărul 19.

În cele din urmă trupa lui Cristi Dulca a smuls un egal, 2-2, după ce devenii au condus în două rânduri. De notat este şi inspiraţia celor doi antrenori, Dulca şi Cornea, în schimbările efectuate, toate trei golurile marcate în repriza a doua fiind reuşite de jucători introduşi pe parcurs în cele două garnituri.
Cetate a început fără inhibiţii jocul în faţa unei echipe neînvinse încă în campionat şi în minutul 5 o lovitură liberă bine executată de Bedea este prelungită în careu de Cornea şi Tătaru reia periculos pe lângă poarta lui Miron. De partea cealaltă, Şirineasa a contat în atac aproape exclusiv pe o eventuală “sclipire” a lui Mansour, însă lăudatul vârful nu a reuşit mare lucru, fiind bine blocat de apărătorii deveni. În min. 6 Coteţ a respins în corner lovitura de cap a senegalezului, în min. 9 acesta nu a ajuns la o minge trimisă în careul mic, un minut mai târziu a ratat “foarfeca” la centrarea lui Zaina, iar în min. 19 Şoit i-a oprit o acţiune personală printr-o intervenţie excelentă. Bedea a încercat poarta dintr-o lovitură liberă la care balonul a trecut de puţin pe lângă (min. 7), însă cel care a găsit drumul spre gol a fost Robert Cristian, în min. 25. Acesta a expediat un “trasor” de la 25 de metri care s-a oprit direct în vinclul porţii lui Miron, transformat în simplu spectator la o execuţie imparabilă pentru orice portar din lume.

Salvatorul Apostol
Portarul devenilor, Apostol, şi-a intrat în mână prinzând pe linia porţii o centrare înaltă înşelătoare a lui Gruia şi boxând o altă minge trimisă periculos în careul mic de Dragu în acelaşi minut 29. Tătaru degajează din faţa lui Mansour în situaţie de unu-la-unu (min. 30) şi tot Mansour trimite din 8 metri pe lângă vinclu. Apostol are din ce în ce mai mult de lucru pe finalul reprizei: prinde şutul din voleu al lui Honciu (min. 34), respinge în corner “torpila” expediată de Stoenac la firul ierbii de la 30 de metri (min. 39) şi iese să degajeze cu piciorul din faţa lui Mansour la pasa trimisă în adâncime de Ispas (min. 43). Şi Cetate a mai avut o ocazie în min. 41, când Robert Cristian l-a găsit cu o pasă perfectă în careu pe Tornyai, însă juniorul devean nu găseşte cea mai bună continuare şi este deposedat de mult mai experimentatul Lung.

Trei goluri în ultimul sfert de oră
Schimbările efectuate au decis deznodământul meciului. În partea secundă Şirineasa şi-a amintit că e lider, că e neînvinsă şi că are nevoie de cele trei puncte din acest meci disputat acasă. S-a aruncat în atac la îndemnurile unui public din ce în ce mai nerăbdător şi mai nemulţumit de prestaţia favoriţilor. Din păcate pentru petroşeneni, asta a adus şi mai multă precipitare şi mai multe pase greşite, Stoenac fiind singura minte limpede care a încercat să ordoneze faza de construcţie a gazdelor. Au început să abunde mingile aruncate în careul devean din ce în ce mai “la disperare”, însă Apostol nu a avut probleme cu centrările lui Gruia sau Dragu. Abia după primul sfert de oră din repriza a doua au venit primele ocazii, cu acelaşi excelent Stoenac în prim-plan. Mai întâi şi-a încercat şutul de pe la 22 de metri la o minge respinsă după o aglomerare în careul devean, însă balonul a ocolit poarta (min. 61), pentru ca un minut mai târziu tot el să izbească transversala cu o “ghiulea” la care mingea a căzut în teren aproape de linia porţii, dând emoţii tuturor. Mansour mai iroseşte o bună şansă de gol în min. 70, când nu ajunge la o minge la 3 metri de poartă, prinsă de Apostol în doi timpi. La o lovitură liberă bătută de Stoenac, mingea trimisă de Mansour spre poartă îl loveşte în spate pe Ţâră, aflat în careul mic, spre exasperarea celor mai mult de o mie de spectatori prezenţi în tribune (min. 72). Cetate putea da lovitura de graţie, însă Boldea şutează complet dezamăgitor din 16 metri (min. 73), iar contraatacul purtat de Lupu şi pasa acestuia pentru Chirlejan se termină cu un şut al mijlocaşului dreapta devean în portarul Miron, ieşit la blocaj (min. 74). Ratările s-au răzbunat imediat, pentru că după ce Tătaru a mai respins o minge – a câta? – din faţa lui Mansour, la cornerul care a urmat Ţâră, intrat la pauză, a prelungit în careu şi Cocină, introdus pe teren de cinci minute, a înscris din apropiere pentru 1–1 în minutul 77. Una din cele mai frumoase faze ale meciului i-a avut ca protagonişti pe Stoenac, care a reluat excelent din voleu centrarea lui Gruia, şi pe Apostol, care a scos formidabil de sub transversală mingea pe care scria gol (min. 82). Entuziasmul gazdelor s-a răcit brusc în minutul 83. Doboş a insistat în stil caracteristic într-o fază de atac, a presat un adversar şi a recuperat mingea pe linia de fund, a prelungit până la Voineag, acesta a continuat pentru Bedea şi balonul a ajuns la Chirlejan, şi el foarte inspirat intrat în meci, care a marcat din 7–8 metri pentru 2–1. Cei de la Şirineasa nu s-au resemnat însă şi au încercat să mai salveze ce se mai putea salva, respectiv măcar un punct din acest joc. Insistenţa lor le-a adus egalarea cu trei minute înainte de final, când Mansour a avut cea mai reuşită execuţie a sa din acest meci, pasă cu pieptul pentru Ţâră, care a reluat imparabil sub bară cu un voleu care l-a învins pe bravul Apostol. Nimic nu s-a mai schimbat în prelungiri, nici la şutul de la 30 de metri al lui Voineag apărat de Miron (min. 90+1), nici la ultima fază de joc, cu Apostol prinzând pe linia porţii lovitura slabă de cap a lui Mansour (min. 90+3).
La meci a asistat și fostul antrenor al Șirinesei, Dan Vasilică. Acesta a luat loc în tribună alături de Gheorghe Constantin. 

ACS Şirineasa – Cetate Deva 2-2 (0–1)
Şirineasa: Miron – Gruie, Lung, Ispas, Drugă – Gunie, Zaina (min. 46 Ţâră) – Honciu (min. 71 Cocină), Stoenac, Dragu – Mansour. Antrenor Cristian Dulca.
Cetate: Apostol – Şoit, Tătaru, Coteţ, Cornea – Boldea, Bedea (min. 90 Bărculeţ) – Tornyai (min. 58 Chirlejan), R. Cristian (min. 80 Voineag), Doboş – Lupu (min. 86 Moţ). Antrenor: Sorin Cornea.
Au marcat: Cocină (min. 77), Ţâră (min. 87), respectiv R. Cristian (min. 25), Chirlejan (min. 83)

Cristi Dulca: “Un rezultat prost pentru noi”
“Un rezultat prost pentru noi, ne doream, desigur, victoria. Am întâlnit o echipă extrem de motivată, poate prea motivată, dar asta nu e o scuză, noi trebuia să ne facem jocul nostru. A fost o primă repriză ştearsă, în care am şi primit gol, un gol senzaţional de altfel. Repriza a doua a fost mult mai bună, dar nu a fost suficient pentru a câştiga. Asta e, se mai greşeşte, pentru că pe teren sunt nişte copii, învăţăm din greşeli şi mergem mai departe”, a spus antrenorul principal al Șirinesei, Cristian Dulca. 

“Am pierdut două puncte”
“După cum a evoluat scorul, putem spune că am pierdut două puncte. Sunt mulţumit de dăruirea jucătorilor, de faptul că nu şi-au pierdut încrederea după rezultatele din ultimele două etape. Aşa cum am mai spus-o, putem obţine victoria pe orice teren, iar astăzi ne-au lipsit trei minute ca să câştigăm la Petroşani în faţa celei mai bune şi mai valoroase echipe din seria noastră. Nu acesta cu Şirineasa a fost cel mai bun joc al nostru din acest sezon, ci cel cu Băleşti, acolo unde ne-a lipsit doar golul. Am înscris acum două goluri, încep să se vadă rezultatele muncii noastre, vin şi rezultatele”, a declarat Sorin Cornea, antrenor principal Cetate Deva.

“Le cerem scuze suporterilor pentru acest rezultat”
Cel mai mâhnit de rezultat a fost președintele clubului ACS Şirineasa, Alin Zgripcea. “Am încredere în tot lotul. Am convingerea că nu se va mai pierde niciun meci. Avem un lot minunat, cu atitudine, dar am așteptat adversarul pe vârfuri și iată că rezultatul spune totul. Nu accept ideea că așa e în fotbal. Doresc, în calitate de președinte, să avem o echipă cu atitudine pentru că asta cred eu că ne-a lipsit în meciul cu Deva. Sunt convins că în etapele următoare toți jucătorii din lot își vor demonstra valoarea. Am încredere sută la sută în antrenori și în întreg lotul. Fac apel, pentru că sunt născut în Valea Jiului, către suporterii de aici să vină într-un număr cât mai mare, iar pentru rezultat un conducător responsabil este acela care își asumă și un eșec. Îmi cer scuze, în numele tuturor jucătorilor, suporterilor care au venit să vadă spectacol și au plecat dezamăgiți de rezultat. Promitem că nu o să mai dezamăgim niciun suporter din întreaga Valea Jiului”, a declarat președintele Alin Zgripcea. 

Robert Cristian: “Am marcat contra celei mai bune echipe din liga a treia”
Golul lui Robert Cristian a fost unul de manual, șut sănătos direct la vinclu. Jucătorul Devei, care ani buni a jucat în Valea Jiului, a apreciat adversarul împotriva căruia a jucat. “Când joci în fața unui astfel de adversar cu un lot valoros te simți cu adevărat motivat. Șirineasa are cel mai bun lot din liga a treia, și cu acest lot poate fi în primele trei patru echipe din liga a doua”, a spus Robert Cristian. 


Comentarii articol (1 )

#1 Suporter04.04.2018,  19:25:57
Urat jocul si trist rezultatul !


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter