12.04.2018,  19:31:00 | 0 comentarii | 575 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Petroșani / „Mihai Eminescu” la Biblioteca Municipală 
de Corneliu BRAN

Seria evenimentelor dedicate celor 40 de ani de funcţionare a Bibliotecii Municipale Petroşani a început în această primăvară, la sediul instituţiei din Cartierul Aeroport, cu un spectacol oferit de elevii claselor a XI-a şi a XII-a de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din localitate.

Cuvântul de deschidere i-a aparţinut doamnei Delia Grosu, responsabilul bibliotecii. 
După prezentarea pe scurt a bibliotecii, a bibliotecarilor şi a personalului prezent, au urmat la rând elevii să arate ce pot. Andrei Popa şi Vlad Muntean au început spectacolul şi au încălzit atmosfera cu melodia trupei „Viţa de Vie”, „Praf de stele”. După aceea s-a trecut la o scurtă scenetă, marele Caragiale fiind din nou prezent cu „D’ale carnavalului”, elevele Patricia Buraga şi Andreea Sîn ocupându-se de „treaba” aceasta, ele aducând, fireşte, mult amuzament în sală.
Au cântat la chitară Maria Marton şi Paul Trofin. Spectacolul l-a încheiat elevul Ionuţ Trifan, care a interpretat cu talent versurile cunoscutei poezii „Ce te legeni?”. 
Merită subliniată contribuţia celor doi bibliotecari, Delia Grosu şi Avram Marius Iancu, precum şi a doamnelor profesoare coordonatoare Ramona Ludinaşiu, Veronica Mihai şi Doiniţa Găldeanu care i-au însoţit pe elevi.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

* * *
Licitații


* * *
Publicitate


* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter