15.04.2018,  12:18:18 | 6 comentarii | 804 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Să ştie şi vulcănenii: Ori e albă, ori e neagră?
de Gheorghe OLTEANU

Acum aproape o lună eu însumi m-am interesat când vor fi reluate lucrările de construcţie de pe strada Traian din Vulcan. Făcusem asta după ce independentul Florin Govor a avut o întrebare, exact pe tema asta, la sfârşitul şedinţei din luna februarie. Pare-se că firma a găsit un contract mai bun pe altundeva, i-a răspuns Ile, parcă la mişto. Încă o dovadă că primarul Ile nu-l prea înghite pe tânărul consilier - ales şi el, prin votul vulcănenilor, la fel ca şi cei zece ai lui - care-l „toacă” cu tot felul de întrebări incomode.

Asigurările
pe care le-am primit atunci au fost că lucrul va fi reluat imediat cum se face vremea frumoasă. Nu am mai zis nimic şi am aşteptat să se ducă de tot iarna. A venit şi a trecut şi Paştele, e din ce în ce mai cald, dar pe Traian nu am observat nicio mişcare. Mă gândeam că, dacă nu se apucă de lucru în Săptămâna Luminată, firma de construcţii ar urma măcar să-şi facă amenajarea de şantier. Să aducă materiale, ceva utilaje, în fine, să se vadă că se au în vedere reluarea şi continuarea lucrărilor. Dar, zic acum după ce chiar sâmbătă am dat o tură pe acolo, nu se observă nimic din toate astea.

Între timp,
porţiunile de drum neterminate le dau de furcă automobiliştilor şi pun la grele încercări autovehiculele. Nu vorbesc de porţiunea asfaltată din dreptul blocurilor A, ci de sensurile giratorii de la intersecţiile cu strada Parângului şi cu Aleea Muncii. Ambele pline de gropi şi de lucrări de canalizare neduse la bun sfârşit. Un lucru bun s-a petrecut măcar la sensurile astea. S-au plantat flori în interiorul lor. Dar asta dă bine numai la vedere, însă nu-i ajută cu nimic pe cei care-şi hârbuiesc maşinile prin gropi.

Să fie,
oare, adevărat ce spune gura târgului? Că Primăria Vulcan nu a avut bani, ca să plătească firma de construcţii care s-a angajat să efectueze lucrările de pe Traian? Şi aceasta să fi fost cauza pentru care constructorii şi-au luat ce au avut aici şi s-au dus? După felul în care Gheorghe Ile ezită să dea un răspuns lămuritor, îmi vine să cred că exact asta ar putea fi explicaţia. Or, în cazul acesta, ar urma să fie aruncată în aer şi materializarea celorlalte proiecte care privesc lucrările de la alte drumuri despre care s-a discutat în consiliu local. Aş vrea ca, în şedinţa de la sfârşitul acestei luni, să se găsească vreun consilier local îndrăzneţ care, vorba aia, cu subiect şi predicat, să-l ia la întrebări pe primar pe tema asta. Nu de alta, dar… ori e albă, ori e neagră!



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.



Comentarii articol (6 )

#1 Vulcan15.04.2018,  13:44:08
De unde bani de asfaltari? Se pare ca nu exista fonduri nici pentru indepartarea iluminatului festiv. Vine vara si noi avem turturi si fulgi de zapada, atarnate pe bulevard.
#2 Marin15.04.2018,  16:43:49
Bani nu mai sunt, s-au dus pe apa sambetei. Functionarii din primarie sa faca cheta pentru a se termina lucrarile pe Traian
#3 vulcanean15.04.2018,  20:34:08
macar ca marcheze parcarile platite si sa se ia masuri impotriva celor ce le ocupa fara drept
#4 cetatean15.04.2018,  20:45:50
pana si iluminatul pe Traian a inceput sa pice.....incet incet vom fi iar in bezna
#5 cristi16.04.2018,  06:26:39
Pentru salariile dolofane din primarie sunt bani? intreb si io...
#6 roman17.04.2018,  23:56:29
La pușcărie cu Ile .... Și-a băgat banii in fermă și farmacii .... O sa mai fie el primar prin pușcărie ...


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 10 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Anunț
Publicitate
Newsletter