16.04.2018,  14:22:48 | 0 comentarii | 244 vizualizari
Prețul biletelor la telecabina de la Cetate va crește la 20 de lei
de Alina PIPAN

Vor fi puțini angajați la Cetatea Deva, cu toate acestea vor fi prețuri mai mari la telecabină. Primarul Nicolae Florin Oancea vrea să facă din rahat bici, și să mai și pocnească.

A demarat reorganizarea serviciului Cetatea Deva, a dispus reducerea numărului de angajați, mult prea mare, iar acum vrea prețuri mai mari pentru telecabină. Doar așa, spune el, administrația va putea ține pasul cu modernizarea obiectivului.

Prețul biletului se va dubla. Dacă până acum se plăteau 5 lei dus/ 5 lei întors, acum prețul unui bilet va fi de 20 de lei, va include atât urcarea și coborârea.  Dar vânzarea biletelor nu aducea foarte mulți bani la buget, cu toate că uneori îți rugai sfârșitul la coadă la telecabină, apoi în cabină din cauza înghesuielii. Așadar, cei din administrația locală au comparat prețul biletelor de la Cetate cu cel de la alte monumente de vizitat și au ajuns la concluzia că trebuie majorat.

Astăzi în consiliul local s-a votat și modificarea organigramei, statului de funcţii şi Regulamentului de organizare şi funcţionare pentru aparatul de specialitate al Primarului municipiului Deva şi a Serviciului public administrare Cetate Deva din subordinea Consiliului local Deva.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 6 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Anunț
Publicitate
Newsletter