16.04.2018,  19:20:11 | 0 comentarii | 263 vizualizari GALERIE:     FOTO    
La Castelul Ianza / „Artă şi tradiţii pascale” 
de Corneliu BRAN

Joi seara am fost prezenţi la primul vernisaj al acestei primăveri, organizat de Fundaţia Ianza-Art Inter-Cultural la galeria de artă cu acelaşi nume de la sediul fundaţiei de pe strada Timişoarei din Petroşani.

Intitulată sugestiv „Artă şi tradiţii 
pascale româneşti”, expoziţia a reunit lucrări de pictură, fotografie şi sculptură realizate de doi artişti plastici din Vale, Sergiu Cristian Ianza, şi Petrică Birău, şi de un al treilea „tovarăş” - gorjeanul Teodor Dădălău. Cei care aţi urmărit paginile ziarului nostru v-aţi dat probabil seama că expoziţia a fost practic o reeditare a ceea ce s-a întâmplat înainte de Paştile catolice în Bavaria-Germania, la Kleinvichtach/ Marktrodach, despre care ZVJ a relatat la vremea respectivă.
Văzute prin ochii unor amatori, dar iubitori de artă şi de frumos, lucrările expuse în cocheta sală de la mansarda castelului Ianza dau farmec şi culoare, bună dispoziţie şi bucurie. Pe lângă picturile cu tematică religioasă şi fotografiile pe acelaşi subiect, cei prezenţi au putut admira câteva sculpturi interesante realizate de Sergiu Cristian Ianza pe parcursul anilor trecuţi, artistul dovedind demult o excelentă exprimare în acest domeniu, pe lângă maturitatea şi inspiraţia afişate în lucrările sale. Iar lângă toate acestea au stat joi seară şi câteva superbe costume tradiţionale româneşti, din Ardeal şi Oltenia, din zona Făgăraşului şi Gorjului şi, fireşte, din momârlănime, din zona Cimpa-Petrila, aduse cu generozitate şi expuse în sală la loc de cinste, aşa cum s-a întâmplat şi la expoziţia din Germania, de Birău. Am adăuga la toate acestea şi fotografiile alb-negru şi îngălbenite de vreme, înrămate frumos şi expuse chiar la intrarea în sală.
Fiindcă vorbim de o expoziţie care a avut o vie şi plăcută „atingere” cu sărbătorile pascale şi cu tradiţiile româneşti, nu puteam să nu observăm şi tradiţionalele ouă înroşite, sau gravate, ultimele aduse tocmai din Bucovina de către Sergiu Cristian Ianza pentru aceste două expoziţii, ouă de care, după cum ne-a spus artistul, bavarezii s-au minunat tare văzându-le aşa frumos realizate şi într-o asemenea armonie de culori.
Două filmuleţe pe suport video, cu tradiţii şi obiceiuri momârlăneşti şi fundalul sonor cu muzică populară ardelenească au completat cadrul intim şi relaxant al acestui eveniment. Este lăudabil faptul că organizatorii au legat această expoziţie de ciclul unei serii de evenimente ce vor fi organizate cu dedicaţie Anului Centenarului. Or, ce poate fi mai semnificativ pentru această ţară, pentru comunitatea din care faci parte, decât tradiţiile şi obiceiurile moştenite de noi de la înaintaşi?!
Publicul prezent a fost destul de numeros pentru o acţiune culturală desfăşurată în timpul săptămânii, după mini-vacanţa de Paşti. 
Deschiderea vernisajului a fost făcută de amfitrionul Sergiu Cristian Ianza. După care a vorbit Petrică Birău și Tiberiu Vințan.
Seara s-a încheiat „la un pahar de vorbă” şi la o gustare de bucate şi băuturi tradiţionale (cârnaţi afumaţi, brânză de oaie, pâine-n ţest, jinars de prună).
A fost o acțiune reușită. După aceasta sperăm ca Sergiu Cristian Ianza să deretice în jurul castelului. Nu de alta, dar arată groaznic pentru o galerie de artă din buricul târgului…



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.



Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 8 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Publicitate
Newsletter