24.04.2018,  18:41:06 | 0 comentarii | 474 vizualizari
1868–2018. 150 de ani de povești ale cărbunelui de Valea Jiului (XIV)
de Ziarul Vaii Jiului

În urmă cu 150 de ani a început extracția industrială a cărbunelui în Valea Jiului. Cărbune care a însemnat dezvoltarea Văii Jiului. La ceas jubiliar, „Ziarul Văii Jiului” vă propune câteva povești ale cărbunelui de Valea Jiului, căci poveste cărbunelui este și povestea Văii Jiului.
Povestea de mai jos este scrisă după noţile repausatului inginer minier Gustav Polyak de Samson şi adusă la zi de conductorul minier Arpad Schreiber, care o şi publică în serial în revista „Montanistică şi metalurgie”. Intertitlurile aparţin lui Marian Boboc, care a republicat-o în volumul II din „Valea Jiului all-inclusive”. Vă invităm să vă aprindeți lampa… 
Lectură plăcută! (ZVJ)

Maistrul Andreics trece de la privat la stat...
După cum am aminitit mai sus, Societatea Braşoveană a luat în exploatare în arendă, pe 50 de ani, exploatările statului. În 1907, Societatea Salgotarjani şi statul, de comun acord, au rupt contractul de arendă. După 18 ani de arendă, statul a putut relua exploatarea minelor sale. Conducerea centrală a acestor exploatări a fost încredinţată maistrului minier Ioan Andreics, care ieşise de vreo câţiva ani din serviciul Societăţii Salgotarjani, intrând în serviciul statului. Lui i se datorează denunţarea contractului de arendă, precum şi redeschiderea exploatărilor statului. Statul maghiar, în baza unui program elaborat mai înainte, a făcut investiţii mari, deschizând noi exploatări.

Două sonde pe la început de secol XX. 
Se redeschid galeriile...

Pentru constatarea felului zăcămintelor, s-au montat două sonde, în 1907 şi 1908. În afară de aceasta, a fost adus foarte mult material de construcţie şi minier.
În 1908, s-a început, din nou, deschiderea galeriilor principale de extragere, care se surpaseră de tot. Şi asta pentru că nici Societatea Braşoveană şi nici Societatea Salgotarjani nu exploatau aceste mine. Tot atunci, s-a construit şi calea ferată în lungime de 38 de km.  Separaţia de nord a ajuns astfel, din nou, în mâna statului, iar Societatea Salgotarjani şi-a transferat de aici separaţia în apropierea minei Est.

Tunelul de lângă mina Deak. Separaţie nouă
Pentru a uşura transportul de la mina Deak, a fost construit, în apropierea minei Est, un tunel de 300 de metri şi linia ferată dintre mina Deak şi mina Est, folosite şi astăzi.
Statul a construit o separaţie nouă în nordul Petroşaniului. Aceasta era ca mărime unică în toată ţara. În acelaşi timp cu lucrările de reconstrucţie ale separaţiei, a decurs şi înaintarea unui tunel, care trecea pe sub dealul dintre Jiu şi pârâul de la Boli. Paralel, s-a construit şi funicularul cel nou, care, de asemenea, era destinat transportului produselor miniere la separaţie.

Centrala electrică de la Jieţ
La Jieţ s-a ridicat o centrală electrică provizorie, care furniza exploatărilor miniere curentul necesar. Între timp, se lucra şi la construirea unei noi centrale electrice, lângă separaţie. Aceasta a fost gata în 1912. Din iulie 1912, de aici era alimentat şi iluminatul Petroşaniului. Curentul era produs de două turbogeneratoare a 3.700 HP. Tot în acest timp, a fost construită şi o fabrică de cărămizi, care producea, anual, 5 milioane de cărămizi. Tot lângă separaţie, în apropierea centralei electrice, s-au mai construit două cuptoare moderne pentru arderea varului, producând, zilnic, câte un vagon de var.

1913 - anul de vârf al construcţiilor. 
Electrificarea liniei ferate

Lucrările de construcţie au ajuns la apogeu în 1913, când au fost clădite cele mai multe locuinţe pentru funcţionari şi muncitori. Tot în anul 1913, a fost electrificată calea ferată. După electrificarea acesteia, transportul nu se mai făcea decât pe calea ferată, funicularul încetând a funcţiona.
Trebuie recunoscut faptul că statul maghiar a făcut investiţii uriaşe, prin redeschiderea exploatărilor din Lonea, construirea locuinţelor de funcţionari şi muncitori, a noi centrale electrice, ridicarea unor noi puţuri, deschiderea de galerii, amenajarea modernă a minelor, montarea funicularului. Linia ferată industrială şi funicularul au costat foarte mult. Cu toate acestea, cărbunele trebuie şi astăzi, în 1926, adus de la depărtări de 5-6 km.

O chestiune controversată, dar necesară  - linia ferată obişnuită
Nu putem pune la îndoială cunoştinţele experţilor, însă construirea unei linii ferată obişnuite până la Lonea ar fi costat mult mai puţin decât construirea liniei ferate electrificate şi a funicularului. Pe de altă parte, s-ar fi economisit, în timp, cheltuielile de transport, care apasă mult şi astăzi, în 1926, costul de producere al cărbunelui la minele de la Lonea. Pe vremea aceea exista posibilitatea prelungirii liniei ferate din Petroşani până la Lonea, care ar fi fost un avantaj foarte mare pentru exploatările miniere din Lonea. Cu atât mai mult, fiindcă toate drumurile dinspre uriaşele păduri converg spre Lonea. Dacă linia ferată ar fi fost făcută până la Lonea şi aceste exploatări forestiere ar fi putut lucra mai rentabil.

Din 1905 - şcoală minieră şi Casinoul funcţionarilor.
Colonia Ianza

La intervenţia societăţii, a fost înfiinţată la Petroşani, în 1905, şcoala minieră. Tot în acelaşi an, Societatea Salgotarjani şi-a ridicat Casinoul  funcţionarilor. În 1909, a fost construit parcul dinaintea acestui casinou. Tot acum, Vasile Ianza, pretorul de pe atunci, a ridicat în Petroşani mai multe clădiri frumoase. Cartierul respectiv se numeşte şi astăzi, în 1926, Colonia Ianza.
În 1911, s-a schimbat conducerea exploatărilor din Valea Jiului a Societăţii Salgotarjani. Directorul Florian Roth a fost trecut director la exploatările din Salgotarjani. În locul său a fost numit Ioan Winklehner, actualul (în 1926 - n.a.) director general al societăţii Petroşani.
Din an în an, producţia minelor din Valea Jiului a crescut. Împreună cu aceasta, normal, şi efectivul muncitorilor. Pentru a avea unde locui aceştia, societăţile ridicau, în fiecare an, case noi.

Primul an de război. Hai la oaste! Lăsarea la vatra de… cărbune.
În 1914, izbucnind războiul, o mare parte a minerilor s-au dus la război şi, în consecinţă, producţia a scăzut simţitor. O ordonanţă ministerială i-a scutit, în cele din urmă, pe mineri de serviciul militar. Astfel, cea mai mare parte dintre aceştia s-au reîntors la mine.

1916 - abataje fără stăpâni. Inundaţii şi surpări.
Case transformate-n grajduri...

În 1916, când România a declarat război, muncitorii din toată Valea Jiului s-au refugiat, exploatările rămânând toate, cum s-ar spune, “fără stăpân”. Apa a inundat minele şi peste tot s-au întâmplat surpări de diferite intensităţi. Mai toate maşinile din subterane s-au deteriorat. Doar cele de la suprafaţă au rămas în stare de funcţionare, cu excepţia câtorva. Pagubele cauzate de starea clădirilor au fost mult mai mari. Germanii au făcut grajduri din mai toate casele, incendiind mai tot ce le-a căzut în mână.

Mineri plecaţi (şi rămaşi) în bejenie. Criza de cai. 1917
În 1917, toate oficiile s-au reîntors. Şi apoi şi muncitorii de la diferitele exploatări. Au reînceput lucrările de salvare şi de exploatare a minelor. 
Muncitorimea refugiată a fost plasată pe la diferitele mine din ţară, o parte dintre ei ajungând chiar la minele din Polonia de astăzi, care atunci erau ocupate şi exploatate de germani. Reîntoarcerea  muncitorilor mergea anevoios, avându-se în vedere dificultăţile de alimentare a muncitorilor, după reîntoarcerea acestora. Nici societăţile miniere şi nici direcţiunea minelor nu prea au insistat pentru reîntoarcerea grabnică a minerilor.
O influenţă nefastă asupra producţiei a fost exercitată de faptul că, comandamentul armatei rechiziţionase caii întreprinderilor miniere. Dintre aceştia, doar o mică parte le-a fost restituit minelor, după reluarea lucrărilor; aşa că le lipsea puterea de tracţiune atât de necesară. Foarte anevoios, întreprinderile miniere şi-au procurat, apoi, cai.

Revoluţia bolşevică. Reducerea şutului de la 12 la 8 ore. Sfatul muncitoresc dictează.
În începutul lui noiembrie 1918, a ajuns şi în Valea Jiului suflarea revoluţiei sovietice. S-au constituit sfaturi muncitoreşti, mai târziu - sfaturi naţionale, la care trebuiau să participe toate „păturile” sociale. În Valea Jiului, puterea publică şi conducerea au fost acaparate de aceste sfaturi muncitoreşti.
Prima măsură a muncitorimii din Valea Jiului a fost reducerea la 8 ore a schimbului de 12 ore. 
Întrucât, atunci şi la minele din Ungaria, schimbul era tot de 8 ore, această măsură era de aşteptat. Aceasta ar fi fost luată, mai mult ca sigur, şi fără influenţa revoluţiei.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 10 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Anunț
Publicitate
Newsletter