25.04.2018,  18:46:20 | 6 comentarii | 1935 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Tribunalul Hunedoara, șah la PSD! / Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara, obligată de instanţă să recalculeze și să achite retroactiv pensiile foștilor mineri cu utilizarea stagiului complet de cotizare de 20 de ani
Articole de acelasi autor
de Cătălin DOCEA

Deși a avut ca temă primordială în alegeri recalcularea și (implicit, în spiritul legii) majorarea pensiilor foștilor angajați din minerit, PSD, partidul de guvernământ, i-a păcălit efectiv pe oameni. La ora actuală, nici 2% din beneficiarii de drept nu primesc pensii mai mari, și nici nu au primit retroactiv banii pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2016 și ziua de astăzi. Pentru că recalcularea pensiilor ar fi trebuit să se încheie la 31 decembrie 2017, lucru care nu s-a întâmplat, mai mulți foști mineri (actualmente pensionari) și-au luat inima în dinți și, asistați fiind de avocatul Daniel Tomescu, au acționat în instanță Casa Județeană de Pensii Hunedoara. Au avut câștig de cauză în primă instanță, la Tribunalul Hunedoara. Aflați amănunte în cele ce urmează.

Potrivit Legii Pensiilor, pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 ianuarie 2011, care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă (precum cele din minerit), beneficiază de o creștere a punctajelor anuale cu 50% (pentru perioadele în care au desfășurat activități în grupa I) și 25% (pentru perioadele în care au desfășurat activități în grupa a II-a). 
Conform aceleiași legi, recalcularea trebuia efectuată în termen de 24 de luni, termen calculat de la data de 1 ianuarie 2016 (deci până la 31 decembrie 2017), iar drepturile de pensie recalculate ar fi trebuit plătite retroactiv începând de la data de 1 ianuarie 2016.
Potrivit unui răspuns recepționat de către senatorul hunedorean Eleonora-Carmen Hărău în luna martie a acestui an, deși recalcularea tuturor pensiilor ar fi trebuit să se încheie la 31 decembrie 2017, la nivelul județului Hunedoara au fost finalizate doar 5.006 dosare din totalul de 10.502 (adică sub 50%), iar cuantumul pensiilor a crescut doar în cazul a 199 de dosare (adică în mai puțin de 2% din cazuri). Asta deși, în spiritul legii, ideea recalculării era tocmai aceea de a crește pensiile celor care au lucrat în minerit, pentru a le aduce la un nivel onest în raport cu munca prestată în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă.
După cum arătam, mai mulți pensionari din minerit, asistați de avocatul Daniel Tomescu, au acționat în judecată Casa Județeană de Pensii. „Am solicitat obligarea Casei Județene de Pensii Hunedoara să recalculeze reclamanților, pensionari din minerit, drepturile de pensie în temeiul art.1691 alin. 1-5 din Legea 263/2010 şi să determine punctajul mediu anual cu utilizarea stagiului complet de cotizare de 20 de ani, începând cu data de 01.01.2016. De asemenea, am cerut instanței să oblige Casa Județeană de Pensii să le plătească reclamanților diferenţele de pensie astfel rezultate, începând cu aceeaşi dată, precum și cheltuielile de judecată”, arată avocatul Tomescu. 
Soluțiile pronunțate de Tribunalul Hunedoara ca urmare a proceselor intentate de foști mineri, actualmente pensionari, sunt executorii de drept. Cu alte cuvinte, cu hotărârea instanței, pensionarii pot merge la punctele de lucru ale Casei Județene de Pensii Hunedoara, care este obligată să le recalculeze pensiile, să le acorde retroactiv diferențele de bani de la 1 ianuarie 2016 până în prezent, dar și ca – de acum înainte – să le plătească foștilor mineri pensiile la nivelul corect, majorat, calculat în raport cu stagiul complet de cotizare de 20 de ani.
„Este evident că, în privința recalculării, Casa Județeană de Pensii Hunedoara nu a respectat termenele impuse de lege. Tocmai de aceea, sesizând nedreptatea făcută reclamanților, instanța de judecată i-a repus în drepturi. Este de necrezut, dar metoda cea mai rapidă pentru ca acești oameni să beneficieze de drepturile cuvenite, la nivelul corect, a fost acțiunea în instanță”, mai arată avocatul Tomescu.
Partea bună, dacă o putem numi așa, a lucrurilor este că, dreptatea fiind în mod evident de partea foștilor mineri, a fost nevoie de procese de aproximativ trei luni de zile pentru a obține o primă soluție favorabilă din partea instanței competente, Tribunalul Hunedoara. De asemenea, potrivit soluțiilor publicate deja pe portalul instanțelor de judecată, instanța a obligat Casa Județeană de Pensii Hunedoara să achite reclamanților și cheltuielile de judecată, în cuantum de 700 de lei în dosarele asupra cărora am zăbovit noi în documentarea acestui articol.
În altă ordine de idei, având în vedere că – potrivit celei mai recente situații statistice disponibile – recalcularea nu era făcută nici în cazul a 50% din totalul de 10.502 dosare, este evident că varianta ca foștii mineri să aștepte recalcularea din oficiu a pensiilor nu este una rezonabilă. Dacă în doi ani nu s-au recalculat nici jumătate din pensii, e clar că va mai fi nevoie, poate, de alți doi până la finalizarea acestei proceduri. Drept urmare, e clar ca lumina zilei: dacă își vor banii, pensionarii din minerit trebuie să apeleze la instanța de judecată. Vom reveni.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.



Comentarii articol (6 )

#1 Vasile25.04.2018,  19:29:14
Doamne ajuta ! Dumnezeu este Mare si stie ca noi mineri am muncit din greu in praf si suntem bolnavi de Silicoza (respiram foarte greu) . Multumesc tuturor care fac lucruri bune pentru pensionari mineri . Calculul impartirii la 20 pentru pensionari mineri este un lucru bun .
#2 gicu25.04.2018,  22:41:26
Multumim Olguta, multumim Grindeanu (hg 291/2017) multumim PSD. Am drepturi dar sa mi le caut in tribunal. Asa fac ei dreptate..
#3 Pensionar miner care luptă cu ministerul nedreptății și injustiției sociale26.04.2018,  08:04:01
Acest zis minister al muncii, minister care luptă în justiție cu pensionarii pentru ai jefui, cea mai potrivită denumire ar fi fost ministerul nedreptății și injustiției sociale.
#4 Ioan26.04.2018,  14:42:50
Da da pensiile voaste trebuie sa cotizeze aia cu salarul minim care nu pot sa i-si intemeieze o familie si sa o intretina si nu sunt investitori care sa creeze locuri de munca bine platite fabrici si uzine.Fara suparare ca nam nimic cu nimeni astai realitate.
#5 minerul26.04.2018,  18:11:02
trebuie sa ne cautam dreptatea in justitie ,ceea ce nu e drept.Avem oameni alesi care ar trebui sa ne reprezinte ,sa se lupte pentru noi.Unde sunteti domnilor (hortopan ,si ceilalti)?Sper ca nu vi s-au promis ceva avantaje politice ,daca taceti .Cu aceasta nedreptate care ni s-a facut,acesti politicieni nu au facut decat sa produca ura intre cei care au iesit inainte si dupa 2011 .


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 2 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Publicitate
Newsletter