26.04.2018,  18:46:59 | 0 comentarii | 342 vizualizari
Din arhive se revarsă parfumul trecutului...
de Ziarul Vaii Jiului

Pentru a răspunde întrebării: De ce Marian Boboc? (posibilă interogaţie pentru unii care ar putea considera că am scris prea mult despre el), am să aduc aici în discuţie o fişă a personalităţii sale pe patru dimensiuni: ziaristul, pasionatul cercetător al arhivelor, poetul şi (nu în ultimul rând) omul Marian Boboc. Fără a avea în vedere o ordine a acestor dimensiuni, am scris de câteva ori despre acestea. Am avut nu numai îndemnul prieteniei, ci şi cel al unor afinităţi, fără a face rabat de la convingerile mele aşezate în judecăţi lucide. 

Ziaristul Marian Boboc
este cel care prin condeiul său poate despica dureros problemele cotidiene ale Văii Jiului. Unii cred că din acest condei curge otrava, dar eu cred că este medicamentul necesar pentru o lume tot mai dementă. Mai mult decât atât, rolul lui Marian Boboc în presa din Valea Jiului este esenţial. El este arhitectul principal al „Ziarului Văii Jiului”, cu rol esenţial în crearea şi menţinerea în paginile ziarului a unui spaţiu dedicat culturii. Aceasta face din cotidianul „Ziarul Văii Jiului” un unicat la nivel naţional (bineînțeles cu acceptul și sprijinul necondiționat și generos al directorului cotidianului, Cătălin Docea!). 

Poetul Marian Boboc
este ceea ce poate să reprezinte un poet, adică fiinţa inexplicabilă care care aduce pe pământ frumuseţea divinităţii ca pe o beţie de zile mari. Toţi poeţii lumii sunt o repetare a unui acelaşi: stâlpul faţă de care se orientează toate ferestrele lumii. De la Orfeu care a coborât în Infern pentru a o readuce în lume pe Eurydike până la oricare dintre poeţii lumii noastre există acelaşi stâlp înconjurat de sentimentele cele mai profunde ale omului, o posibilă aură a echilibrului cosmic. Poeţii ca indivizi nu sunt decât salahori ai imaginarului: Sappho a slujit erosul decăzut spre a se înălţa, Empedocle, mai degrabă poet decât filosof, a slujit imaginarului elementelor prime, lungul şir de poeţi care au slujit imaginarului nesomnului produs de alcool şi droguri, lungul şir de visători şi stăruitori în reverie toţi sunt la un loc puncte ale stâlpului. Nichita a intuit acest fapt când a spus „De ce a trebuit să devenim puncte/ când nefiind eram totul”. Marian Boboc nu face excepţie de la stăruinţa aceluiaşi pentru că şi el trece prin vămile cuvântului plătind cu vârf şi îndesat pentru bucuriile vieţii.  

Cine este omul Marian Boboc?
Cred că lui i se potrivesc cel mai bine celebrele spuse ale lui Pascal privind mizeria şi măreţia omului. În primul rând, prietenia lui se revarsă din adevărul inimii şi dezîmpovărează întâlnirea cu ceilalţi. 

Ca și cercetător al arhivelor,
Marian Boboc nu a susţinut niciodată că este un specialist (istoric, de exemplu), ci că este doar un pasionat faţă de cercetarea trecutului, fapt dovedit de preocuparea constantă de a studia istoria Văii Jiului şi de a aduce în prezent informaţii care au fost de mult timp uitate sau ignorate.
În urma publicării unui număr impresionant de volume, se poate tot mai mult afirma că nu avem de a face cu un amator dornic să publice un anumit gen de cărţi, ci cu un adevărat profesionist a cărui şcoală în domeniu este asimilată cu propria voinţă şi cu munca de cercetare a arhivelor desfăşurată în mai mult de un deceniu. 

Volumul
Presa Văii Jiului de la Z la Z. 1887-1942. Programe, polemici, cenzură, calomnii, campanii, atitudini (Editura Fundaţiei Alfa, Cluj-Napoca, 2018) a apărut la scurt timp după publicarea şi lansarea unui foarte bun volum de poezie (str. beţivilor. poeme de iubire). Avem de a face cu o demonstraţie de forţă rar întâlnită printre scriitorii români. Este clar că Marian Boboc, deşi încă un boem, nu vrea să mai piardă timpul. Este ca un cal în galop şi din această alergare de sine ies pulberi aurite. Acest volum, aşa cum menţionează autorul în Prefaţă, „face parte dintr-un ciclu documentaristic Vieţile Văii Jiului”, din care au fost publicate până acum 34 de volume grupate pe tematici. Este al doilea volum din seria „Presa Văii Jiului de la Z la Z”. Este clar că publicarea volumelor documentaristice a avut la bază un scenariu pe care autorul şi l-a impus cu mulţi ani în urmă. A fost însă un scenariu maleabil care s-a modificat, probabil, în funcţie de ce au oferit arhivele și bibliotecile în principal din Hunedoara, Cluj şi Bucureşti. 
Volumul în discuţie abordează într-un mod complex situaţia presei din Valea Jiului, de la apariţia primului ziar în limba maghiară (Zsilvölgy - 1887) şi a primei publicaţii în limba română (Calea vieţii - învăţături creştineşti pentru poporul românesc - 1916) până la situaţia presei din anul 1942, an în care ţara noastră se afla în vâltoarea celei de-a doua conflagraţii mondiale. Planul de cercetare a presei din Valea Jiului este însă mult mai extins, ceea ce se poate deduce din titlul seriei „Presa Văii Jiului de la Z la Z”, adică de la Zsilvölgy - 1887 până la Ziarul Văii Jiului - din 2008 încoace. Este un plan mai mult decât ambiţios, prin care sunt aduse informaţii extrem de interesante şi utile pentru cei care vor să cunoască nu numai fenomenul presei scrise, ci şi viaţa socio-economică, viaţa culturală, viaţa cotidiană.  
Marian Boboc are ambiţia şi reuşeşte să prezinte presa Văii Jiului din perioada 1887-1942 aproape exhaustiv. Nici un alt autor, fie istoric sau simplu amator, nu a reuşit această performanţă. Având supleţe şi talent, autorul reuşeşte să treacă dincolo de o prezentare seacă a articolelor de presă. El inserează faptele de aşa natură încât cartea se transformă într-un roman viu. Henri-Marie Beyle (Stendhal) spunea că „romanul este oglinda care umblă pe stradă”. La fel se poate spune şi despre cartea lui Marian Boboc, în care din evenimente mărunte în aparenţă este construit fundalul temeinic al unei jumătăţi de secol. Societatea românească, în speţă cea din Valea Jiului, a cunoscut în această perioadă o efervescenţă deosebită. Este interesant de observat că multe dintre problemele Văii Jiului de atunci au rămas aproape aceleaşi până în zilele noastre. Sărăcia, mizeria, dar şi speranţa că viitorul va aduce o viaţă mai bună pentru locuitorii acestei zone „defavorizate”. Faptele de presă sunt fără discuţie parte a faptelor sociale care rămân în memorie peste timp. Dar aşa cum se poate întâmpla cu orice memorie, pierderea integrităţii acesteia pare ceva normal. Astfel că trecutul se disipează, îţi pierde claritatea şi devine caduc. Această parte a timpului, dacă are şansa istoriei, rămâne în memorie. Şansa istoriei însă nu o au simplele fapte cotidiene, deşi acestea reprezintă cea mai bună definire a vieţii unei societăţi la un moment dat. Ceea ce nu poate face istoria, ca ştiinţă a trecutului societăţii omeneşti, o poate face presa care nu se opreşte doar la faptele memorabile. Ştirile de presă au de cele mai multe ori parte de o memorie socială scurtă. Ziarul pe care-l citeşti azi, în cel mai bun caz, îl păstrezi pentru scurt timp. Ziarul îl citim dimineaţa la cafea sau în pauza de masă, apoi îl uităm pe o bancă în parc sau îl folosim ca învelitoare. Atunci când nu vrem să murdărim pe jos, dacă nu avem altceva mai bun la îndemână, întindem ziarele pe care călcăm fără remuşcări. Citim ştirile în ziare şi înjurăm administraţia şi politicul în general, ne minunăm de performanţele unor sportivi sau, mai rar, a unor oameni de cultură, ne revoltăm de creşterea neaşteptată a numărului de hoţi. Aceasta pentru scurt timp. Ziarul este aruncat la coşul de gunoi. Ştirile de azi sunt uitate mâine pentru că pe zi ce trece vin altele şi mai îngrijorătoare. Spunem mereu: presa aceasta nenorocită care minte de îngheaţă apele! Presa o considerăm partinică şi o vedem de multe ori nu ca pe un „câine de pază al democraţiei”, ci ca pe un lup pus să păzească oile. Singurul atribut cu care suntem de acord este cel al puterii presei pentru că ea se insinuează în viaţa noastră cotidiană şi de multe ori modifică realitatea după un scenariu pervers. Vedem cum oameni politici extrem de corupţi sunt ridicaţi în slăvi de presă, vedem cum multe fapte mărunte sunt puse în prim-plan în timp ce altele memorabile sunt trecute cu vederea. Sunt mulţi dintre cei care citesc un ziar şi pentru că nu le convin ştirile îl aruncă la gunoi cu scârbă. Ziarele, ca obiecte fizice, sunt „ucise” mereu, dar ele se perpetuează insidios în ciuda distrugerii lor simbolice.
Şi totuşi... Redescoperirea ştirilor din ziare peste timp reprezintă o revelaţie. Redescoperirea ziarelor în biblioteci şi arhive a devenit o preocupare constantă a istoricilor, a sociologilor, a unor oameni de cultură și a unor pasionaţi de frumuseţea şi hâdoşenia trecutului. Este căutat adevărul dincolo de cosmetizarea istorică pentru că adevărul din presă este mult mai viu şi mult mai puţin prelucrat. Pentru anumite fapte petrecute cândva poţi avea mai mare încredere în ştirile care au fost redate în ziare decât în cele expuse în tratatele de istorie. Şi aici nu este vorba de probitate ştiinţifică, ci de credibilitate deoarece ştirile din ziare au fost mult mai apropiate de adevărul societăţii la un moment dat. Istoria nu o poţi scoate în afara raţionalului şi cauzalităţii, ea neavând organ pentru inexplicabil. Se vorbeşte tot mai mult despre imaginarul istoriei, dar cred că acesta are legătură doar cu mistificarea unor evenimente pentru a induce în eroare generaţiile următoare. 
Acest sentiment al importanţei trecutului pentru a înţelege timpul nostru l-am avut prin citirea cărţii lui Marian Boboc. Un exemplu îl reprezintă situaţia administrativă sensibilă a Văii Jiului şi posibilitatea progresului acesteia de aşa natură, încât locuitorii de aici să o ducă mai bine. Iată o idee perenă care a stăruit de-a lungul timpului: posibilitatea ca Valea Jiului să devină parte a Judeţului Gorj din anumite considerente economice, administrative şi sociale. Ideea aceasta este dezbătută în presa din anii 1924 și 1930, o găsim chiar şi în timpul regimului comunist, a fost reluată fără ecou şi după revoluţia din 1989. 
Cercetarea presei în arhive și biblioteci transformă măruntele ştiri cotidiene ale trecutului în istorie. Cercetătorii socialului au la dispoziţie un material bogat pe care-l pot transforma într-un obiect important al ştiinţei lor. Cărţile documentaristice publicate de Marian Boboc oferă o bogată sursă de informare pentru posibilii cercetători, dacă aceştia nu au orgoliul de a descoperi singuri totul. Dar aceste cărţi nu sunt adresate neapărat cercetătorilor, ci ele au fost scrise pentru cititorul comun (mineri, ţărani, intelectuali, cei fără ocupaţie etc.). Întâmplările, poveştile, faptele, personajele se insinuează într-o întreprindere narativă cu un conţinut de operă. Văzute peste timp, ziarele care au avut cândva o soartă mai mult sau mai puţin ingrată, ies la suprafaţă din molozul timpului. Este posibil să înţelegem mai bine trecutul în felul acesta ca pe ceva care face parte din noi. Noi, azi, credem că suntem noi. Cu alte cuvinte, noi credem că suntem moderni (sau transmoderni), dar dacă ne vom adânci lecturile este posibil ca trecutul să devină mai actual decât orice. Dacă ar fi să definesc pe scurt cărţile documentaristice ale lui Marian Boboc, m-aş rezuma la atât: o contribuţie importantă la memoria colectivă.
Ion HIRGHIDUŞ    



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 10 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Publicitate
Newsletter