06.05.2018,  12:17:13 | 0 comentarii | 617 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Universitatea din Petroșani / Cupa „Universitas” - câştigată de Colegiul Economic „Hermes” 
de Corneliu BRAN

O zi superbă parcă de vară, a dat şansa celor 11 echipe ale liceelor să evolueze pe terenul sintetic al Universităţii din Petroşani la cea de-a IV-a ediţie a Cupei „Universitas” la fotbal.

Spunem 11 echipe deoarece o a doisprezecea, cea de la colegiul din Vulcan n-a mai ajuns, în grupa „D”, unde aceasta a fost repartizată locul I disputându-l doar două echipe.
Într-un final, dacă punem la un loc şi meciul demonstrativ jucat între echipa profesorilor universităţii, unul din organizatorii de bază ai competiţiei, şi echipa formată din foste glorii ale Jiului Petroşani, putem trage concluzia că a fost o zi absolut superbă, cu peste 9 ore de fotbal şi cu o atmosferă plăcută dată de cei prezenţi. Acest eveniment fotbalistic, care a avut în prim-plan elevii de liceu, a avut 150 protagonişti, plus tot cam atâţia colegi susţinători.

O finală "clasică"
După o serie de meciuri din grupe şi semifinale aprig disputate, finala a reunit un meci devenit deja „clasic” la această competiţie. Practic, s-a rejucat finala de la ultimele două ediţii: Colegiul Economic „Hermes” din Petroşani – Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuşi” din Petrila! De data aceasta, elevii echipei „Hermes” şi-au luat o frumoasă revanşă, zdrobind fără drept de apel echipa adversă cu scorul de 8-1!

Semifinală dramatică
În semifinala „Info” Petroşani – „Hermes” Petroşani, după 1-1 la final, s-a trecut la executarea loviturilor de pedeapsă pentru departajare. Deşi cei de la „Info” au avut la un moment dat victoria la un vârf de gheată, câştigători au fost la final cei de la “Hermes”. O semifinală dramatică. 

Semifinală fără istoric
Cea de-a doua semifinală n-a avut istoric, deoarece scorul de 5-1 aplicat de echipa elevilor petrileni de la colegiu celor de la liceul din Novaci a fost relevant.

Fair-play
Amintim şi un episod din faza grupelor, în meciul dintre cei de la colegiul din Haţeg şi cei de la „Mihai Eminescu” din Petroşani. Un meci viu disputat şi în care petroşenenii meritau trofeul „fair-play” cu siguranţă! De ce? Deoarece, deşi nu mai aveau şanse la locul I, petroşenenii şi-au apărat şansa corect. Au jucat fotbal cu patos, învingând echipa din Haţeg şi dând astfel şanse celor de la „Info” să pătrundă în semifinale.

Bună propagandă 
„În final au avut de câştigat toţi cei 150 de jucători, tineri sau mai puţini tineri, toţi cei care au evoluat azi pe terenul sintetic al Universităţii din Petroşani, dar şi instituţia noastră de învăţământ. De ce? Pentru că prin această competiţie s-a făcut o bună propagandă sportului juvenil, bazei sportive din campus şi, mai cu seamă, Universităţii din Petroşani, cu doar şase zile înainte ca Universitatea din Petroşani să serbeze (pe 10 mai!) 70 de ani de existenţă!”, a declarat după eveniment unul dintre organizatorii evenimentului.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter