06.05.2018,  12:28:22 | 0 comentarii | 369 vizualizari
Start / Evaluarea competenţelor fundamentale
de Alina PIPAN

Clasele a II-a, a IV-a și a VI-a încep evaluările săptămâna aceasta, care se vor finaliza la 24 mai.

Prima sesiune de evaluare vizează elevii claselor a II-a și începe astăzi, 7 mai, cu probele scrise la limba română și limba maternă. Testele de citire la aceste discipline vor fi susținute marți, 8 mai. Proba de matematică este programată în data de 9 mai, în timp ce proba de limbă română (scris și citit) pentru elevii din rândul minorităților naționale se va desfășura în data de 10 mai.
Elevii clasei a IV-a au și ei evaluarea competențelor dobândite la finele ciclului primar, astfel: limba română (15 mai), matematică (16 mai) și limba maternă (17 mai).
Elevii claselor a VI-a vor susține evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul inferior al gimnaziului (V-VI) în zilele de 23 mai (limbă și comunicare) și 24 mai (matematică și științele naturii).
Testele sunt elaborate de Centrul Național de Evaluare și Examinare, au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaționale și trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate. Durata alocată rezolvării acestora este de 30 de minute pentru fiecare test administrat la EN II, respectiv de 60 de minute pentru fiecare test administrat la EN IV și EN VI. Testele sunt evaluate în cadrul unităţii de învăţământ de către cadrele didactice din respectiva unitate, în termen de cel mult 7 zile de la data susținerii ultimului test. Rezultatele individuale obținute la aceste evaluări nu se afișează/nu se comunică public și nu se înregistrează în catalogul clasei. Rezultatele vor fi valorificate strict la nivelul unității de învățământ prin elaborarea planurilor individualizate de învățare, acolo unde este cazul, respectiv informarea elevilor și a părinților/reprezentanților legali asupra stadiului formării și dezvoltării competențelor evaluate.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 2 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Anunț
Publicitate
Newsletter