14.05.2018,  18:54:58 | 0 comentarii | 178 vizualizari
Jubileul cărbunelui (XIX) / „Acţiunea concentrarea”
de Marian BOBOC

În urmă cu 150 de ani a început extracția industrială a cărbunelui în Valea Jiului. Cărbune care a însemnat dezvoltarea Văii Jiului. Pentru că povestea cărbunelui este și povestea Văii Jiului, „Ziarul Văii Jiului” vă oferă la ceas jubiliar câteva povești ale cărbunelui de Valea Jiului.
„Ziarul Văii Jiului” vă propune un nou episod din „Jubileul Cărbunelui”: capitolul „Acţiunea concentrarea” din volumul „Valea Jiului în anii marii crize economice mondiale”, publicat de Marian Boboc în 2013. Capitolul trece în revistă creșterea și descreșterea mineritului Văii Jiului.
Lectură plăcută! (ZVJ)

1917   
 „(…) Toate greutăţile pe care am avut onoare a le expune în ultima dare de seamă în anul trecut s-au sporit considerabil. La începutul anului ne-a dat încă multă grijă refacerea, respectiv înlocuirea pagubelor şi stricăciunilor aduse de invazia inamicului şi prin operaţiunea armatelor aliate şi cu toate că această operă de refacere cu deosebire lipsă de materiale şi de echipamentul necesare pentru înlocuire a pus cele mai mari piedici înaintea programului nostru de muncă, totuşi prin imense sacrificii materiale, prin munca fără preget şi prin consecvenţa conştientă, am reuşit să-l executăm într-atât încât am putut asigura mersul producţiei, atâta timp cât ea n-a fost periclitată de alte împrejurări.
A apăsat mult asupra mersului exploatării noastre aranjarea chestiunii muncitorilor. Războiul care continuă aproape de 4 ani a avut natural urmările sale asupra traiului care s-a îngreunat enorm, şi de aceste urmări bineînţeles n-au scăpat nici muncitorii noştri. Ştiind că producţia de cărbuni, atât de importantă pentru conducerea războiului, pentru circulaţiunea generală şi pentru menţinerea funcţiunei stabilimentelor industriale numai astfel poate fi asigurată, dacă asigurăm posibilitatea de trai funcţionarilor şi muncitorilor noştri şi în împrejurările cu totul schimbate şi apăsătoare, de aceea am căutat ca prin sporirea benevolă a salariilor, prin acordarea adausurilor şi ajutoarelor să ameliorăm situaţia lor.
Aceste dispoziţiuni însă n-au avut asupra muncitorilor efectul mulţumitor pe care noi, cu drept cuvânt, îl puteam aştepta, şi când guvernul a întins autoritatea comisiunilor de reclamare muncitoreşti, formate de mai înainte, şi asupra muncitorilor minieri şi metalurgişti, atunci muncitorii noştri aşteptau regularea situaţiunii lor de la această comisie. Aceste comisii de reclamare, cu toate că au căutat prin toate mijloacele să împace interesele patronilor şi muncitorilor, totuşi - fiind de credinţă că în cazul când ele vor satisface pe muncitorii prin acest fapt, vor contribui la sporirea producţiei - prin deciziunile lor au adus imense greutăţi societăţilor miniere, fără a mulţumi pe muncitori. Această împrejurare poate fi constatată prin faptul că de atunci a scăzut mereu randamentul muncitorului, prin urmare şi producţia întreagă. În mare parte se poate atribui acestei împrejurări faptul că, cu un efectiv de muncitori aproape normal, producţia noastră de cărbuni în anul 1917 a fost numai de 490.260 tone, faţă de 600.150 tone producţia din anul 1915 şi 409.950 tone producţia atinsă în timpul unei exploatări numai de 8 luni.
Împrejurările arătate mai sus, precum şi aprovizionarea funcţionarilor şi muncitorilor noştri cu alimente şi îmbrăcăminte ne-au cerut imense sacrificii materiale, la care se mai adaugă şi scumpirea bruscă a materialelor necesare exploatărilor, toate aceste împrejurări bineînţeles nu au avut ca rezultat o nouă şi considerabilă sporire a costului de producere.
Guvernul a înfiinţat la începutul anului 1917 Comisia de Cărbuni, care de atunci dispune asupra producţiei întregi a cărbunilor din ţară, iar la sfârşitul aceluiaşi an a delegat şi comisar de guvern pentru îndreptarea chestiunilor în legătură cu repartizarea şi producerea cărbunelui. Amândouă autorităţile lucrează în cea mai mare armonie şi cu succes cu întreprinderile miniere pentru înlăturarea greutăţilor infinite ce se ivesc în calea prevederii cu cărbuni a ţării noastre.
Prin înlăturarea stricăciunilor cauzate de inamic la sfârşitul lunii aprilie am pus din nou în funcţiune fabrica noastră de cocs. (…)
Comisia trimisă pentru constatarea pagubelor cauzate de inamic şi prin operaţiunile armatelor aliate, de care am raportat în ultima noastră dare de seamă, şi-a terminat lucrările. Natural că menţinem neschimbat pretenţiunile noastre asupra despăgubirilor. (…)
Am ţinut de datoria noastră şi în acest an, ca şi mai înainte, să ne îngrijim de familiile celor înrolaţi în armată. (…)
Greutăţile cauzate de războiu în privinţa procurării cărbunilor au dovedit definitiv faptul bine cunoscut în cercul nostru, că una dintre piedicile principale, care stânjenesc dezvoltarea economiei noastre generale, şi îndeosebi dezvoltarea mijloacelor de transport şi a întregii industrii, este că în privinţa aprovizionării cu cărbunele necesar suntem dependenţi de străinătate. Având în vedere că experienţele făcute în timpul războiului au confirmat pe deplin că, cărbunele din ţară înlocuieşte complet cărbunele străin - eventual trebuiesc aduse numai schimbări mici la focare şi grătare - întreprinderile miniere din ţară trebuiesc să ambiţioneze neapărat că ele singure să fie capabile în viitor a satisface cerinţele de cărbuni din ţară.
Din acest motiv am ajuns la o înţelegere perfectă între noi şi Soc. anon. Generală Ungară pentru exploatarea minelor de cărbuni. Ţelul nostru dorim a-l realiza, astfel încât ambele întreprinderi de acord - pe cât ne va  permite situaţiunea actuală - în primul rând vor dezvolta stabilimentele lor miniere ce se găsesc în diferitele părţi ale ţării, le vor mări pentru a putea spori producţia de cărbuni şi vor perfecţiona instalaţiunile minelor. Aceste obligaţiuni le vom executa cu forţe sporite când vor reveni timpurile normale.
Prin dezvoltarea stabilimentelor noastre miniere deja existente nu se va sfârşi încă executarea programului nostru. Unul dintre punctele principale ale programului nostru comun este să ne procurăm terenuri noi carbonifere şi prin deschiderea şi exploatarea acestora să contribuim la realizarea ţelului expus, de a scuti ţara de situaţia de dependenţă faţă de străinătate în privinţa aprovizionării cu cărbuni”. („Dare de seamă asupra gestiunii anului 1917, înaintate adunării generale ordinare - XXVI - în ziua de 27 aprilie 1918”, Budapesta) 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 6 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Publicitate
Newsletter