15.05.2018,  17:16:03 | 0 comentarii | 218 vizualizari
Să piară iarba rea de pe domeniul public al Petroșaniului!
de Alina PIPAN

Bălăriile cresc prin tot Petroșaniul și din piatră seacă. Vara Direcția Administrarea Domeniului Public și Privat Petroșani are de lucru de zece ori mai mult decât iarna, așadar igienizarea spațiilor verzi este unul din serviciile externalizate. Toate spațiile verzi vor fi scoase la lumină de sub domnia buruienilor și a ierbii în perioada următoare. Direcția a încheiat un contract de servicii cu o societate din Petroșani care va primi 15.352 lei ca să taie toate bălăriile de pe spațiile verzi. Bineînțeles, cositul se va realiza în etape, pe zone, nu se va interveni peste tot în același timp.

Și dacă tot se va vedea strada bine după ce vor fi tăiate buruienile, DADPP a achiziționat și o serie de indicatoare noi care le vor înlocui pe cele uzate, sau vor reglementa circulația în zone în care existau carențe. Au fost investiți 2.565 lei pentru a achiziționa indicatoarele noi, cu 14 semnalizări diferite, inclusiv unul care anunță lucrări în 700 mm, semn că e rost de ceva șantiere vara aceasta prin Petroșani.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 6 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Licitație apartament Vulcan
Publicitate
Newsletter