16.05.2018,  18:59:59 | 0 comentarii | 1101 vizualizari
Uricani / Verificare a jandarmilor în urma unei sesizări
de Gheorghe OLTEANU

Un incident care cred că, în cele din urmă, s-a soluționat, ca urmare a clarificării problemei care l-a generat, s-a petrecut în cursul dimineții de ieri undeva în apropierea de Valea de Pești din Uricani. Jandarmii montani de la Câmpu lui Neag au tras pe dreapta un autovehicul în care se afla o cantitate foarte mică de  resturi lemnoase.

De luni,
s-a început punerea la punct a drumului județean care, de la Valea de Pești, trece pe lângă lacul de acumulare, pe mai jos de fostul complex turistic și, apoi, urcă muntele, pentru ca să ajungă în localitatea gorjeană Schela. Lucrările la drum au în vedere toaletarea pomilor care-l mărginesc și lărgirea sa, efectuarea de rigole și, în final, pietruirea lui. Finanțarea este asigurată de către Consiliul Județean Hunedoara, iar de operațiunile amintite se ocupă o societate de construcții petroșeneană. Ieri, muncitorii au adunat crengile și tot cea ce au toaletat la pomii care străjuiesc drumul, iar o mică parte din acest material lemnos au încărcat-o într-un autovehicul care le aparține.

În mod sigur
a fost cineva care i-a urmărit ce fac din moment ce, ajunsă la asfalt, camioneta a fost oprită de o patrulă de jandarmi și, mai apoi, dusă pe platoul din fața primăriei uricănene. Nici primarul Dănuț Buhăescu și nici vicele Corneliu Braia nu știau care-i treaba. Au aflat doar după ce au ascultat relatarea cadrului ingineresc care conduce lucrările de la drumul județean amintit. Se pare că, într-un final, problema a fost lămurită după ce, la fața locului, a sosit și cineva de la Ocolul Silvic. Păi, dacă și asta ar fi fost să se numească sustragere de material lemnos, ce a fost, în Vulcan, atunci când, aproape zilnic, dispăreau în mod misterios  o mare parte din pomii doborâți la defrișarea necesară amplasării telegondolei ?


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter