17.05.2018,  18:46:17 | 0 comentarii | 418 vizualizari
Fotbal. Liga a IV-a
de Loredana JUGLEA

CS Hunedoara - matematic, noua campioană

Miercuri s-au desfășurat partidele contând pentru etapa a XVII-a, intermediară, a Ligii a IV-a de fotbal Hunedoara. Chiar dacă mai sunt de disputat trei etape, se cunoaște numele noii câștigătoare, aceasta fiind CS Hunedoara.

Inter, la 9 puncte

Noua campioană a Ligii a IV-a este CS Hunedoara, văzută de mai toți în această postură înainte de începerea campionatului. Hunedorenii au învins, în etapa intermediară de miercuri, pe propriul teren, cu 4-0, pe Aurul Brad și au acumulat 68 de puncte.

Cea de-a doua clasată și deținătoarea titlului, Inter Petrila, nu a reușit decât un meci egal pe propriul teren, 4-4 cu Victoria Călan, și a adunat 59 de puncte. Astfel, cu trei etape înainte de finalul campionatului CS Hunedoara are nouă puncte avans și nu mai poate fi depășită de Inter Petrila. Și asta pentru că, la egalitate de puncte, primul criteriu de departajare este dat de rezultatele directe, hunedorenii câștigând ambele dispute din campionat, cu 2-0 în tur, la Petrila, și cu 1-0, pe malurile Cernei, în meciul din retur.

La baraj

CS Hunedoara va juca în meciul de baraj pentru promovarea în Liga a III-a, pe 16 iunie, de la ora 18:00, acasă, și pe 23 iunie, de la ora 17:30, în deplasare, cu campioana județului Caraș Severin. În județul vecin conduce în clasament Voința Lupac, cu 52 de puncte după 18 jocuri, urmată de Viitorul Caransebeș, cu 48 de puncte din 19 jocuri, în Liga a IV-a de fotbal Caraș Severin urmând a se disputa 22 de etape.

Jiul - aproape de surpriză

CSM Jiul Petroșani a fost la un pas de a produce surpriza și de a-și trece în cont o victorie în fața trupei pregătită de Dan Voicu.

Jiuliștii au condus, la un moment dat, în fața lui Hercules. Însă eliminarea din tabăra Jiului și pe alocuri lipsa de concentrare a elevilor lui Horațiu Popa au dus doar la un rezultat de egalitate în partida care s-a jucat pe terenul mare de la Petroșani. Hercules s-a confruntat și de această dată cu probleme de efectiv, trupa din Lupeni având o singură rezervă pe foaia de joc.

Hercules, în afara podiumului

Polul de interes al Ligii a IV-a se mută la lupta pentru ocuparea poziției a treia, loc pe care se află, în prezent, Victoria Călan, formație care, după remiza de la Petrila, are 49 de puncte.

Pe locul al patrulea este Șoimul Băița, cu 49 de puncte, care a învins, acasă, cu 9-1 pe Retezatul Hațeg (7, 40 p), echipa vizitatoare trăind din punctele acumulate în turul de campionat. În această luptă pentru podium se poate implica și a cincea clasată, Gloria Geoagiu, care are 43 de puncte, după victoria din deplasare, cu 4-0, de pe terenul ultimei clasate, CNS Cetate Deva (6 p).

Echipa din Geoagiu așteaptă verdictul Comisiei de disciplină de la jocul întrerupt cu Victoria Călan, care dacă-i va fi favorabil o va apropia și mai mult de podium. În plus mai are și o restanță, considerată ușoară, cu Universitatea Petroșani. În schimb, dacă verdictul din jocul mai sus amintit va fi favorabil echipei din Călan, cei de la Geoagiu ies din calculele pentru ocuparea unui loc pe podium.

A ieșit din lupta pentru podium a șasea clasată, Hercules Lupeni (41 p), după ce, în această etapă intermediară, nu a reușit, după cum aminteam, decât un rezultat de egalitate, scor 1-1, pe terenul vecinei și rivalei Jiul Petroșani (12, 19 p).

Rezultate normale

În etapa de miercuri penultima clasată, Universitatea Petroșani (11 p), echipă ce mai are de disputat două jocuri restante, a stat.

Dacia Orăștie (9, 35 p) a învins, acasă, cu 3-1, pe antepenultima clasată, Minerul Uricani (13, 13 p), iar CSM vulcan (10, 35 p) a dispus, tot pe tren propriu, dar doar la limită, cu 1-0, de Aurul Certej (11, 24 p). Etapa viitoare, antepenultima din sezonul 2017–2018 al Ligii a IV-a de fotbal Hunedoara, se va disputa la sfârșitul acestei săptămâni.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 7 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Publicitate
Newsletter