21.05.2018,  17:25:23 | 0 comentarii | 820 vizualizari
Șirineasa luptă pentru glorie, Cermei pentru salvare
de Loredana JUGLEA

Partida de sâmbătă, 26 mai, de la Petroșani, din liga a treia, dintre ACS Șirineasa și Gloria Cermei va fi una cu scopuri diferite. Șirineasa luptă pentru a rămâne neînvinsă și pentru a nu-i fi periclitată zestrea de puncte, iar Cermeiul luptă pentru salvare. 

Pentru cei de la Cermei, care au ajuns pe locul 12, prima poziție teoretic retrogradabilă, cu 31 de puncte, urmează o deplasare dificilă la Petroșani, în ultima etapă, la care se adaugă și programul celorlalte echipe ce luptă pentru evitarea retrogradării, care le este defavorabil arădenilor. „Am început bine meciul cu Deva, am dat gol repede, am jucat cu pase scurte, în viteză. Practic, am avut meciul în mână, dar, din păcate, am luat două <> de joc și mi-am lăsat echipa în zece. Trebuia să reacționez, altfel scăpam jucător la fiecare dintre cele două faze. Băieții au rezistat cât au putut, din păcate am scos doar un punct și stăm la mâna rezultatelor din ultima etapă. Îmi asum greșelile, dar nu am avut altă variantă. Totuși, e greu de crezut că în ultima etapă Giarmata va bate Lugojul, iar Hermannstadt II va câștiga la Deva. Noi, din păcate, jucăm în Valea Jiului, iar Șirineasa nu își poate permite să piardă puncte pentru că are litigiul cu folosirea juniorilor și, probabil, va fi depunctată. Dacă se întâmplă asta, Reșița poate profita de un eventual pas al lor în meciul cu noi. Oricum, rămân optimist că vom evita retrogradarea”, a declarat Alexandru Nistor, căpitanul celor de la Gloria Cermei. 
Singura echipă neînvinsă din liga a treia la fotbal, ACS Şirineasa, a obţinut o victorie a descătuşării în deplasarea de la CSM Lugoj. Jucătorii lui Cristian Dulca şi George Zima s-au impus cu scorul de 2-1 prin reuşita lui Stoenac, care a deschis scorul încă din minutul doi, şi foarfeca de zile mari a lui Honciu (32). 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - - - - -
- - -
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter