04.06.2018,  19:16:45 | 0 comentarii | 489 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Universitatea din Petroșani / Rectorul Radu Sorin – intervenţie de ţinută
de Corneliu BRAN

Luni, 4 iunie, sala de conferinţe a Bibliotecii Universităţii Petroşani a fost vreme de câteva ceasuri gazda unei interesante dezbateri pe tema „Politici europene pentru tinerii studenţi, antreprenori şi cercetători”. 

Organizatori şi invitaţi
Evenimentul a fost organizat de Universitatea din Petroşani prin Societatea Antreprenorială Studenţească (S.A.S.) şi Biroul ERASMUS +. Ca invitat principal a fost prezent deputatul hunedorean în Parlamentul European, Iuliu Winkler. Printre cei aflaţi în sală, alături de zeci de studenţi, cadre didactice din cadrul instituţiei gazdă şi câţiva antreprenori locali.
Din partea Universităţii Petroşani au fost prezenţi prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, rectorul universităţii, şi conf.univ.dr.ec. Codruţa Dura, prorector al universităţii din Dealul Institutului şi conferenţiar în cadrul Departamentului de Ştiinţe Economice.

Din mesajul transmis de rectorul Radu Sorin 
Mesajul rectorului Radu Sorin către studenţi şi cei prezenţi a fost adresat la începutul dezbaterii:
„În abordarea învăţământului superior din ultimii ani se pune acentul din ce în ce mai mult nu numai pe acumularea unor cunoştinţe de specialitate, indiferent de domeniul în care studiaţi, ci se pune accentul şi pe implementarea acestor cunoştinţe în activitatea viitoare pentru domeniul în care v-aţi pregătit. Pe lângă faptul că absolvenţii de învăţământ superior trebuie să devină nişte profesionişti, fiecare în domeniul lui, societatea românească şi mondială impune în ultima vreme creativitate, inovare, cercetare. Creativitatea înseamnă în acelaşi timp şi posibilitatea de a vă crea fiecare propria întreprindere. Iată de ce motorul progresului economic în foarte multe ţări europene, dar şi în ţările Americii şi în ţările asiatice este crearea de societăţi de către tinerii absolvenţi, de către cei care gândesc să nu mai depindă de angajatori, ci gândesc să-şi creeze propria afacere. Crearea proprii afaceri înseamnă pe de-o parte realizarea unui plan de afaceri de către fiecare dintre cei care lansează o asemenea provocare, dar înseamnă şi un mic ajutor logistic şi de specialitate din partea celor care pot gira – poate bănci, poate alte societăţi – un sprijin financiar, dar şi pe partea juridică - actualitate în ceea ce priveşte formele de dezvoltare a unor asemenea societăţi. În această conjunctură se desfăşoară şi acţiunea de astăzi şi îi mulţumesc domnului europarlamentar pentru disponibilitate. Vă mulţumesc dumneavoastră, pentru că eu cred că de aici puteţi porni la ceva mai concret în a vă dezvolta o afacere, ţinând cont, de asemenea, şi de banii sau de soluţiile care se oferă celor care vor să-şi dezvolte o afacere”.

Trei subiecte în dezbaterii
Apoi a luat cuvântul europarlamentarul Iuliu Winkler. După frazele de început prin care a adresat mulţumiri celor care l-au invitat la eveniment, Iuliu Winkler s-a prezentat în faţa studenţilor pentru ca aceştia să-l cunoască mai bine, prezentând în primul rând faptul că e hunedorean get-beget, dar şi paşii făcuţi în şcoală şi în ampla sa carieră politică şi, mai ales, de europarlamentar. „Am devenit şi absolvent al Universităţii din Petroşani, în anul 2001, când am obţinut o diplomă în Finanţe, Bănci şi Asigurări”, a dezvăluit invitatul celor prezenţi, menţionând totodată că vine la această universitate cu plăcere ori de câte ori este invitat.
Intrând în miezul problemei, deci în tema dezbaterii, europarlamentarul hunedorean a subliniat printre altele: „Astăzi doresc să vă prezint trei subiecte. Primul dintre ele este legat de noţiunea şi ideea spaţiului european al educaţiei, care este o idee recentă şi o propunere care vine din partea Comisiei Europene în contextul dezbaterii viitorului Uniunii Europene - care vedeţi că e un pic tensionat, un pic incert, nu ştim exact pe ce drum vom merge mai departe. Al doilea subiect de care aş dori să vă vorbesc este legat de competitivitatea la nivelul comunităţii. Mai exact, ce înseamnă acest lucru şi cum percep eu, voi, noi toţi din Europa competitivitatea unei unităţi, iar această noţiune vă anunţ că ţine de un triunghi foarte interesant şi anume: Educaţie-Mediul antreprenorial-Administraţia publică locală sau regională. Acesta este triunghiul care poate determina competitivitatea sau poate să ducă la lipsa ei, dacă nu funcţionează. În sfârşit, al treilea subiect l-aş aborda puţin pe tema competitivităţii la nivel individual... Ce înseamnă asta? Simplu, dacă eşti bun ai şanse să reuşeşti! Dacă eşti mai puţin bun, atunci şi şansele tale de reuşită scad în mod proporţional. Pentru a putea fi bun, Uniunea Europeană ne oferă nişte Programe, iar la urmă voi face câteva referiri în acest sens (...)”.
Apoi, Iuliu Winkler a luat fiecare subiect în parte, prelegerea sa continuând zeci de minute. Încercăm să luăm pentru dumneavoastră câteva fragmente mai esenţiale din ce a spus oficialul din Parlamentul Europei, fireşte legat de subiectele propuse, ce la rândul lor au avut legătură de tema dezbaterii de luni.
„Lipsa educației condamnă oamenii la sărăcie. Bunăstarea unei societăți depinde în cea mai mare măsură de nivelul de instruire a membrilor săi. Fiecare leu, fiecare euro investit în educație se reîntoarce înzecit în societate (...). Rezultatele sunt îngrijorătoare. S-a constatat, de exemplu, că 40% dintre angajatorii europeni se plâng că au dificultăți în găsirea persoanelor care să aibă competențele necesare pentru creștere și inovare, sau că 44% dintre europenii cu vârste cuprinse între 16 și 74 de ani, adică 169 de milioane de oameni, nu au competențe digitale suficiente (...). Prea puțini tineri europeni mai aleg să studieze științele exacte, tehnologia, ingineria și matematica. Ca atare, în UE crește riscul pierderii de competitivitate din cauza lipsei specialiștilor din sectoarele inovării și cercetării. Transilvania nu face notă distinctă din acest punct de vedere. (...) Îi îndemn pe tineri ca în număr cât mai mare să opteze pentru studiul științelor exacte, pentru profesiile tehnice (...). Azi, cunoașterea unei singure limbi străine nu mai reprezintă un atu, devenind o normalitate. Pentru a-ți spori șansele în obținerea unei slujbe așa cum ți-o dorești sau pentru a dezvolta o afacere de succes, este ideal să cunoști măcar două limbi străine”.

UP – rol activ în comunitatea locală 
Înainte de prezentarea Programului „Erasmus pentru tinerii întreprinzători”, europarlamentarul hunedorean a apreciat „rolul de actor activ în comunitatea locală pe care Universitatea din Petroșani și l-a asumat”, vorbind totodată şi de excelenta colaborare pe care Universitatea din Petroşani a dezvoltat-o în timp cu Institutul Tehnologic din Belfort-Montbéliard, Franța.

Suplimentare de fonduri pentru educaţie din partea CE
Parlamentarul european le-a comunicat studenţilor prezenţi că „pentru realizarea spațiului european al educației, printre alte măsuri, Comisia a propus dublarea la 30 de miliarde de euro a bugetului Programului Erasmus+ pentru perioada 2021-2027”. „Viziunea Comisiei cu privire la crearea spațiului european de educație va fi, de altfel, prezentată de comisarul european pentru educație, cultură și tineret, Tibor Navracsics, în cadrul întâlnirilor cetățenești pe care le va avea la București și Târgu-Mureș la mijlocul acestei săptămâni”, a menţionat Iuliu Winkler.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.



Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 2 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Publicitate
Newsletter