04.06.2018,  19:26:07 | 0 comentarii | 691 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / Măsurat controversat, dar plin de voie bună
de Gheorghe OLTEANU

La sfârșitul săptămânii trecute Vulcanul a avut parte de o sumedenie de activități culturale. Despre serbarea școlară de la cinematograf v-am vorbit. Tot pe scena acestuia, dar o zi mai târziu, la 1 iunie, s-a jucat o piesă de teatru pentru copii. Și, tot de Ziua Copilului, mai spre după amiază, o piesă de teatru, de data asta una interactivă și jucată de actori profesioniști, s-a văzut la locul de agrement „La Brazi”.

Și, cu asta,
rămân „La Brazi”, fiindcă aici, în minunatul cadru natural de pe dealul sudic al municipiului, s-a derulat, în 2 și 3 iunie, ediția I al Festivalului Cultural al Obiceiului Pastoral „Măsuratul Oilor”, Cea care l-a organizat este Asociația Culturală „Tradiții și Obiceiuri Jienești”, sprijinită de Consiliul Județean Hunedoara și de Primăria municipiului Vulcan. Asta era scris în partea de sus a afișului. Denumire neinspirată, fiindcă, la fața locului, nu a fost văzut picior de oaie. Cu câteva zile înainte eu însuși l-am întrebat pe Rică Maier, momârlan din Paroșeni, dacă știe ceva despre asta. A ridicat din umeri. Nu, măsuratul oilor organizat de cei din comunitatea paroșană urmează să aibă loc în Pasul Vâlcan, undeva acum, în luna iunie. Rău de tot m-a luat la rost, după postarea-avanpremieră făcută pe pagina mea de Facebook, doamna profesoară Gabriela Nariță. Și dumneaei momârlancă adevărată. Unde erau oile, unde erau? m-a „tocat” femeia. După ce i-am recomandat să-i întrebe pe organizatori despre asta, a recunoscut că, la fel ca și alții care au ajuns „La Brazi”, ca să vadă ce-i acolo, cel care semnează la urmă de tot nu are nicio vină. Ba, mai mult, m-a invitat la un măsurat de oi autentic. Acela de „După Piatră”, unde își au stâna oile ei, loc situat la circa două ore de mers cu mașina de teren de la unghiulara fostei mine Paroșeni în sus.

Lăsând la o parte
amănuntul cu denumirea care, bag de seamă, i-a cam deranjat pe câțiva momârlani paroșani, tot ce s-a petrecut pe scena festivalului a fost super. Chiar fără de tocană de oaie, bulz sau alte bucate specifice, ci numai cu bere, mici, grătare, pui fripții și peștișori din aceia la grămadă. Duminică după amiază, atunci când am ajuns și eu „La Brazi”, umbra de ploaie îi cam alungase pe câțiva vulcăneni. Au fost însă destul de mulți cei care au rămas până la capăt. Asta, fiindcă muzica populară vocală și instrumentală și dansurile din programul întocmit de Nela Mihalache au fost fără de cusur. Mie mi-a făcut mare plăcere să mă reîntâlnesc cu Fabian Drăgănescu și cu soția sa Rafila. Ca de fiecare dată, acești jieni - care se mândresc cu tradițiile din moși-strămoși pe care le duc mai departe - au venit însoțiți de tinerii pe care-i cresc în dragostea pentru aceste tradiții, dar și de prieteni mai vechi. Fluierași cu care Fabian cânta de când era ficior. Cu ocazia asta am prins o chestie. Anume că zici mai bine cu fluiera dacă, înainte de a o pune la gură, îți umectezi gâtul și coardele vocale cu țuica ținută în desagă.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.



Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 6 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Anunț
Publicitate
Newsletter