06.06.2018,  18:57:06 | 0 comentarii | 221 vizualizari
Primăria Petroşani / Continuă acţiunile de protejare a mediului
de Corneliu BRAN

În luna mai angajații Compartimentului „Protecţia Mediului” din cadrul Poliţiei Locale Petroşani au continuat controalele pe linia „respectării normelor de convieţuire socială şi protejarea perimetrelor verzi din zonele de locuit şi de joacă din municipiul Petroşani”, după cum ne-a spus chiar primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi.

De la cel care coordonează această activitate, Arthur Ambruş, şeful Compartimentului „Protecţia Mediului”, am aflat trei cazuri relevante, din care toţi cei care procedează la fel ca cei surprinşi cu ocaua mică au de învăţat.
Primul exemplu vine de pe strada Aradului. Un oarecare I.L., domiciliat pe strada respectivă, a fost surprins depozitând pe domeniul public din zonă  deşeuri menajere şi nemenajere. Acestuia i-a fost aplicată o amendă de 200 lei.
Al doilea caz vine de pe strada Dacia, o stradă cu multe probleme în acest sens şi în trecut, unde unii nu înţeleg nicicum că strada nu este spaţiu de depozitare a deşeurilor şi nici zonă unde animalele domestice să pască şi să se plimbe în voie ca pe câmp. Petroşeneanul L.N., domiciliat pe această stradă, s-a ales cu o primă amendă, urmând, dacă lucrurile scapă de sub control ca următoarea să fie mai mare, aici fiind vorba de un cal şi o capră ale respectivului care păşteau liniştite pe zona verde al unui loc de joacă destinat copiilor din zonă.
Ne mutăm cu un alt exemplu pe strada Horea. Acolo unde inspectorii de la Mediu au amendat-o pe doamna I.A.M. care şi-a permis să taie, fără aprobare, mai mulţi arbuşti din zonă care o deranjau. Amenda a fost de 200 lei. 
Legat mai ales de ultimul caz prezentat, Arthur Ambruş a ţinut să completeze cu câteva informaţii: „Apreciem în mod deosebit aportul tot mai mare al locuitorilor Petroşaniului în curăţirea şi îngrijirea arborilor. Totuşi, trebuie să se cunoască faptul că tăierea şi toaletarea arborilor de pe domeniul public se poate face doar de către cei din cadrul Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat al municipiului Petroşani, după obţinerea avizelor din partea biroului pentru protecţia mediului. Pentru arborii ornamentali protejaţi de Legea 24 din 2007, privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor (vorbesc aici de tei, salcâmi, castani, arţari, mesteacăn sau stejar), tăierile se fac doar după obţinerea avizelor suplimentare de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Hunedoara-Deva. Mai vreau să le spun cetăţenilor că cele două importante beneficii pe care le au aceşti pomi plantaţi în jurul locuinţelor, ca şi spaţiile verzi, sunt cele de baraj împotriva prafului şi cele de barieră fonică. Nu mai vorbim şi de al treilea aspect, cel de rol ornamental, decorativ, fapt ce redă starea de bine într-o comunitate. De aceea rolul nostru trebuie să fie acela de a proteja toate acestea, de a menţine mediul cât mai sănătos, astfel încât să dispară definitiv (dacă se poate) toate aceste cazuri izolate, dar care încă mai există din păcate”.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 7 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Publicitate
Newsletter