10.06.2018,  12:34:59 | 0 comentarii | 260 vizualizari
Ioan Petcu, / Noul antrenor de la CNS Cetate Deva
de Loredana JUGLEA

 Nici nu s-a încheiat bine campionatul, că la CNS Cetate Deva, echipă de fotbal de Liga a III-a, a numit un nou antrenor. Este vorba de fostul internațional Ioan Petcu, jucător de legendă al Corvinului.
 
Fostului antrenor al echipei, Sorin Cornea, i s-a propus un post în conducerea clubului, însă acesta a cerut un răgaz de gândire până în 15 iunie, având o ofertă din Qatar, țară în care a mai pregătit echipe. Pentru sezonul viitor sunt multe necunoscute, dar și unele obiective.
„Lotul se va reuni în data de 2 iulie, la ora 10.00. Până atunci vom avea stabilit și un staff-tehnic, precum și o bună parte a lotului. Ceea ce doresc să afirm este că nu ne dorim să fim printre codașele seriei, ci să ne clasăm pe podium. Obiectivul, pentru sezonul viitor, este formarea unei echipe competitive, în care vom pune accent foarte mare pe jucători tineri și localnici, dacă se poate, care să evolueze alături de fotbaliștii cu experiență. Bineînțeles, dacă vom avea un culoar favorabil, nu ne vom da deoparte din lupta pentru o eventuală promovare. Obiectivul final este promovarea în 2020, cele expuse mai sus fiind motivele pentru care am acceptat această promovare”, a declarat, într-o conferință de presă, Ioan Petcu.
„Pot spune că, pentru sezonul recent încheiat, ne-am atins principalul obiectiv, acela de a crește valoarea Centrului de copii și juniori, unde, în prezent, avem peste 200 de jucători. Și eu, și Nelu Petcu ne dorim să promovăm cât mai mulți jucători din propria pepinieră. Cred că acest lucru va fi posibil mult mai ușor, mai ales că avem promisiuni, din partea administrației publice locale, că în vacanța de vară se va finaliza și terenul II, cel cu gazon sintetic. Cât privește lotul de jucători, chiar dacă la toți componenții echipei din acest sezon le-au expirat contractele, am promisiuni de la mulți dintre ei că vor continua la Deva. Noile contracte, cu toți componenții lotului, vor fi parafate după ce vom semna noul contract de asociere cu Primăria și Consiliul local Deva”, a spus Daniel Simina.
În sezonul recent încheiat, CNS Cetate Deva a terminat pe locul al optulea în seria a IV-a a Ligii a III-a de fotbal. Noua ediție a eșalonului fotbalistic intern din România este programată a începe pe 25 august.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 3 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Licitație apartament Vulcan
Publicitate
Newsletter