10.06.2018,  12:53:40 | 0 comentarii | 953 vizualizari
„Cadavru” viu în Lupeni
de Gheorghe OLTEANU

Joia trecută, autoritățile locale lupenene au procedat la identificarea și evacuarea unui adevărat focar de infecție…viu, care amenința sănătatea și confortul locuitorilor dintr-o zonă sudică a municipiului.

Încă din dimineața
zilei de 7 iunie, o doamnă care locuiește pe Calea Brăii a reclamat, la primărie poliție și la Direcția de Sănătate Publică, că, din casa vecină, se împrăștie un miros greu, de putrefacție, care îi afectează pe foarte mulți dintre locuitorii de pe strada care duce spre Stațiunea Straja-Lupeni.  Acesta duhoare insuportabilă se răspândește din gospodăria în care locuiesc doi frați. Cel mai mare dintre ei, la optzeci și ceva de ani, arată ca un cadavru viu. Tot corpul îi este plin de răni din care ies viermi, am aflat de la femeia care a telefonat la redacție și a dus la cunoștință această stare de lucruri. 

Omul, pensionar
de la mina Lupeni, care stă rău cu psihicul, mai fusese internat nu se știe unde, dar, de câteva zile, fusese adus acasă. Vecinii spun că nici fratele mai tânăr, de șaptezeci de ani, nu este mai întreg la minte. De aceea oamenilor le e teamă să intre în curtea lor. Cel mic nu doarme în casă, ci își petrece nopțile afară, acoperit cu o plapumă primită de la vecini. Locuitorii care-și au casele în apropiere au rezistat o zi, două, mirosului greu, dar, în a treia, nu au mai putut. Încă de dimineață vecina celor doi frați a sunat la primărie, poliție, direcția de sănătate publică, degeaba. Văzând că orele trec și că nicio autoritate locală la care apelaseră nu se sinchisise să vină, oamenii și-au zis să încerce la vreun ziar sau post de televiziune. Din fericire, nu a mai fost necesară intervenția presei. În jurul orei trei după amiază, au sosit o ambulanță și o autospecială a pompierilor, iar bărbatul aflat în starea jalnică pe care am descris-o a fost preluat de la domiciliu.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 4 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Publicitate
Newsletter