12.06.2018,  19:54:45 | 0 comentarii | 165 vizualizari
Pentru popicarii hunedoreni / Cinci medalii naționale
de Loredana JUGLEA

Arena de popice de la CS Siderurgica Hunedoara a găzduit, zilele trecute, turneul final al Campionatului Național pentru sportivi cu vârsta de sub 14 ani (U14). Din motive financiare Inter Petrila nu a putut lua parte la această competiție.

 

Printre protagoniștii întrecerii s-au numărat și popicarii de la CS Hunedoara, pregătiți de fostul jucător al Petrilei Manea Mănel, care în cele patru probe disputate au cucerit cinci medalii. Cea mai bună performanță a reușit-o, fără îndoială, Ana Balosin, care a devenit campioană națională U14 la individual clasic, întrecând-o pe colega sa de club Karina Lapoși, care a cucerit medalia de argint. Cele două hunedorence au cucerit medalia de argint și la tandem. Și băieții de la CS Siderurgica Hunedoara au obținut două medalii, ambele de argint, acestea fiind cucerite de Flavius Marian,  la individual clasic și la individual combinat.

„Consider că acești copii au realizat performanțe extraordinare, cel puțin din două motive. Primul ar fi că noi ne desfășurăm activitatea în condiții materiale precare. Al doilea motiv, pentru care acești copii merită toate felicitările este că ei au concurat chiar cu o zi înainte de începerea examenelor de capacitate, care se susțin la finalul clasei a VIII-a. Per total, pot spune că întreg sezonul a fost unul reușit”, a declarat profesorul Ștefan Beregszaszy, președintele de la CS Siderurgica Hunedoara. Din păcate, tot din motive financiare, popicarii de la CS Inter Petrila, cotați cu șanse la medalii, nu s-au putut prezenta la competiția de la Hunedoara.

 

Rezultate fete

Individual clasic: 1. Ana Baloșin, 2. Karina Lapoși (ambele Siderurgica Hunedoara), 3. Larisa Mureșan (CFR Cluj).

Tandem: Ștefania Mihai – Teodora Dragu (Conpet Ploiești), 2. Ana Baloșin – Karina Lapoși (Siderurgica Hunedoara), 3. Alexandra Adam – Henriette Nemeti și Roxana Bordeanu – Jessica Frankszaly (toate Electromureș Târgu Mureș)

Rezultate băieți

Individual clasic: 1. Răzvan Gyarmati (CFR Cluj), 2. Flavius Marian (Siderurgica Hunedoara), 3. Lucas Aldea (CFR Cluj)

 Individual combinat: 1. Răzvan Gyarmati (CFR Cluj), 2. Flavius Marian (Siderurgica Hunedoara), 3. Lucas Aldea (CFR Cluj)



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 7 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Publicitate
Newsletter