14.06.2018,  16:49:51 | 0 comentarii | 752 vizualizari
Episcopia Devei şi Hunedoarei / „Zilele credinţei şi culturii la Deva”
de Corneliu BRAN

Fiind „Anul Centenarului” în România, Episcopia Devei şi Hunedoarei, în frunte cu Preasfinţitul Părinte Episcop Gurie, organizează cea de-a V-a ediţie a „Zilelor credinţei şi culturii la Deva”.

Evenimentul va avea loc în perioada 25 iunie - 29 iunie şi va cuprinde o serie de manifestări cultural-teologice, de la care nu vor lipsi cu siguranţă şi o bună parte dintre preoţii ce slujesc la bisericile din Protopopiatul Ortodox Petroşani-Valea Jiului, în frunte cu părintele Protopop Petrache Creţu, dar şi creştinii interesaţi de a fi alături de Episcopie şi de ideea de dragoste de Ţară.
Astfel, luni, 25 iunie, începând cu orele 18,00, la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva va avea loc vernisajul de tablouri „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna-Mitropolitul Transilvaniei. A doua zi, marţi, 26 iunie, începând tot cu orele 18,00, în Sala Şemineului al aceluiaşi muzeu devean va avea loc o dezbatere cu tema „Identitatea – între tradiţie şi modernitate”. Va fi, totodată, şi un dialog între preotul Radu Trifon cu jurnalistul Sanda Nicola, autoarea volumului „Carte de identitate”, acţiunea fiind punctată şi cu câteva piese muzicale contemporane susţinute de tinerii de la Centrul „Orthocaffe”.
A treia zi, cea de miercuri, 27 iunie, seara, începând cu orele 19,00, în sala Teatrului de Artă din Deva va fi pusă în scenă piesa de teatru „Ziditori ai Marii Uniri”, cu actori din cadrul Companiei de Teatru „Civic Art CVM” din Capitală.
Ziua a cincia, joi, 28 iunie îl va aduce în prim-plan pe maestrul Grigore Leşe. Este vorba de un concert extraordinar de cântece patriotice şi de cătănie din zona Ardealului, dedicat Marii Uniri, spectacolul având loc în Sala Mare a Centrului Cultural „Ştefan Drăgan” din Deva, începând cu orele 18,00.
Ultima zi a evenimentului, vineri, 29 iunie, practic ziua de prăznuire a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, va avea ca punct central Catedrala Episcopală Deva, acolo unde Preasfinţitul Episcop Gurie va săvârşi Sfânta Liturghie Arhierească cu ocazia hramului acestei catedrale ortodoxe din capitala judeţului Hunedoara. Seara, începând cu orele 18,00, manifestările legate de acest amplu şi distins eveniment se vor încheia în Sala Mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, printr-o conferinţă dedicată Centenarului Unirii, susţinută de academiciuanul Ioan Aurel Pop, actualul preşedinte al Academiei Române.
„Chemăm pe toţi cei care au posibilitatea să participe la aceste manifestări prilejuite de Centenarul Unirii noastre şi vreau să sper că ne bucurăm cu toţii împreună, aducând cinstire şi recunoaştere încă o dată tuturor Eroilor Neamului Românesc. Dumnezeu să ne ajute pe toţi, Dumnezeu să apere România!”, a declarat pentru ZVJ, părintele Protopop de Petroşani, Petrache Creţu.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 9 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Anunț
Publicitate
Newsletter