15.06.2018, 10:44:35 | 0 comentarii | 2051 vizualizari
Placă comemorativă colonel (rz.) Petrişor – Toderiţă JILIP la Cazarma Jandarmeriei din Lupeni
![]() Articole de acelasi autor
de Alina PIPAN
Joi, 14 iunie, a avut loc ceremonia de dezvelire a plăcii comemorative colonel (rz.) Petrișor – Toderiță JILIP amplasată pe fațada Cazărmii Lupeni. La ceremonie, în mijlocul foştilor colegi au fost prezenţi membrii familiei domnului colonel (rz.), mama, soţia, fiica şi nepoţelul în vârstă de 8 ani care a dezvelit placa în memoria bunicului său. Domnul colonel (rz.) Petrişor - Toderiţă JILIP s-a născut în data de 02.01.1956 în localitatea Vulcan, judeţul Hunedoara. A urmat cursurile Şcolii Militare de Ofiţeri Activi a M.A.I. în perioada 1977-1980, iar după absolvirea acestei instituţii de învăţământ a îndeplinit pe rând funcţiile de comandant de pluton, companie şi detaşament. După o carieră de 26 ani în slujba ţării, la data de 30.08.2006, ofiţerul a trecut în rezervă. Anul acesta la data de 26 aprilie, domnul colonel s-a stins din viaţă şi ţinând cont de activitate deosebită a acestuia, prezentată anterior s-a conferit denumirea onorifică Cazărmii Lupeni, aflată în administrarea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean ,,Decebal” Hunedoara, Cazarma ,,col. (rz.) Jilip Petrişor – Toderiţă” Lupeni. ”Pe parcursul activităţii profesionale desfăşurate a obţinut rezultate bune şi foarte bune. A fost un ofiţer obiectiv, corect, de înaltă ţinută morală, manifestând tact, discernământ şi autocontrol atât în relaţiile de serviciu, cât şi în societate. Pentru calităţile de care a dat dovadă a fost apreciat deopotrivă de subordonaţi, comandanţi, precum şi de societatea civilă. Pentru toate acestea, numele ofiţerului şi denumirea structurii de jandarmi conduse, Detaşamentul 3 Jandarmi Petroşani, au devenit sinonime. Personalitatea domnului colonel (rz) Petrişor - Toderiţă JILIP va rămâne un reper pentru întreg colectivul”, a transmis Inspectoratul de Jandarmi Judeţean ,,Decebal” Hunedoara.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |