29.10.2011,  15:48:04 | 0 comentarii | 685 vizualizari
Sport. Ultima oră.
de Loredana JUGLEA

„Tibor Selymeş nu mi-a dat nicio şansă la Astra”. Atacantul de 21 de ani al echipei Jiul Petroşani, Fashina Olayeni Abiodun îşi doreşte să joace la o echipă de top din România, după ce acesta a evoluat în Naţionala Nigeriei Under 20.

Fashina Olayeni Abiodun este o pată de culoare în echipa din Liga a IV-a Jiul Petroşani. Cu trei goluri marcate în 7 jocuri Abiodun s-a adaptat destul de bine în sistemul impus de antrenorul Daniel Huza, în ciuda faptului că nu vorbeşte româneşte. Jucătorul născut în Nigeria a evoluat în scurta sa carieră la Naţionala Nigeriei Under 20, dar şi în Champions League, zona Africii de Sud pentru echipa din Mauritius, Curepide Starlight SC. Jucătorul spune că înainte de a veni la Jiul a ajuns la echipa din Liga I, Astra Ploieşti, dar că antrenorul Tibor Selymeş nu a vrut să-i dea nicio şansă. „Am stat două săptămâni la Astra, dar antrenorul nu a vrut să îmi acorde nicio şansă astfel că am ajuns la Jiul. Vreau ca în scurt timp să ajung să joc în Liga I sau cel puţin liga a ii-a. Dacă voi juca măcar în nivelul secund am şanse să fiu selecţionat în Naţionala Nigeriei pentru Jocurile Olimpice din anul 2012”, spune jucătorul căruia nu-i palce mâncarea românească.
Abiodun este de religie musulmană iar atunci când vine vorba de Ramadan nu se abate de la regulă. „Nu îmi fac cruce. în Ramadanul
şi mă închin la Alah”, spune acesta. În scurta lui perioadă de când este la Jiul Abiodun a luat un cartonaş roşu pentru lovirea adversarului. „M-a înjurat un jucător în timpul unui meci şi atunci am reacţionat şi eu. Nu îmi place să înjur sau să fiu înjurat. Mi-am pierdut cumpătul şi mi-a părut rău”, mai spune jucătorul remarcat deja de suporterii Jiului. ”Jiul este o echipă bună şi avem şanse să promovăm în Liga a III-a, nu mi-e teamă de Minerul Uricani sau mai ştiu eu de ce echipă”, a concluzionat atacantul, care îl admiră foarte mult pe Damian Miliatru.
 
 
Jucătorii Jiului cheamă preotul la stadion
„Ne-a purtat noroc faptul că preotul Gabriel Bulf a venit şi ne-a făcut slujbă înainte de începerea returului”
Antrenorul echipei Jiul, Daniel Huza, spune că jucătorii săi au nevoie de duhovnicul Gabriel Bulf, cel căruia i se confesează şi portarul lui Rapid, Dani Coman. Înainte de începerea returului cunoscutul duhovnic a făcut o slujbă de sfinţire, iar echipa a început cu dreptul returul. „Ne-a prins bine că a revenit preotul la stadion. Și o să-l mai chemăm să vină, poate nu înainte de fiecare meci, dar la o distanţă de trei meciuri îl vom chema. Ne-a miruit pe toţi şi ne-a prins bine”, a destăinuit tehnicianul Daniel Huza, cel care în etapa precedentă a reuşit un gol de senzaţie de la 22 de metri.
 
Căpitanul schimbat la fiecare meci
Daniel Huza a decis ca echipa sa să aibă un căpitan la fiecare meci. Astfel că toţi jucătorii primesc prin rotaţie banderola de căpitan, lucru ce ar trebui să-i responsabilizeze şi mai mult”, spune Huza.
Intrarea pe teren al lui Daniel Huza în etapa precedentă a stârnit invidia din partea unor adversare care nu au văzut tocmai cu ochi buni gestului tehnicianului, lăudat totuşi de fanii Jiului.
Daniel Huza, a marcat golul victoriei echipei sale în minutul 86 al partidei din deplasare cu Gloria Geoagiu. Imediat după intrarea în teren, Huza a şutat de la 22 de metri şi a înscris un gol spectaculos, ca în tinereţe.
Tânăra echipă Club Jiul a fost lipsită de inspiraţie la finalizare în meciul din deplasare cu Gloria Geoagiu, disputat sâmbătă la Orăştie. Toate încercările ofensive ale alb-negrilor s-au lovit ca de un zid de defensiva aglomerată a Gloriei, iar meciul se îndrepta spre o remiză fără gol. Era minutul 85 şi antrenorul Daniel Huza a decis că e momentul să îşi ajute echipa din teren, pentru că o remiză ar fi mărit distanţa de liderul Minerul Uricani.
 
 
Vulcănenii amendaţi de AJF Hunedoara
Comisia de Disciplină a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara a luat la puricat echipele din liga a IV-a care nu au scăpat de sancţiuni. Astfel CS Vulcan a primit o penalitate sportivă de 57 de lei pentru cinci cartonaşe galbene încasate în jocul cu Jiul Petroşani, dar iată deciziile comisiei:
Jocul Dacicus OrăÈ™tie - Gloria Geoagiu (Liga IV seniori) din 05.03.2011
- jucătorul PINTESCU ANDREI (Dacicus OrăÈ™tie) - 2 jocuri suspendare conf.art. 63.1.b.2.4.a.1 din RD È™i 50 lei penalitate sportivă conf. Anexei 4 din RD al AJF, pentru atac violent asupra unui adversar;
Jocul Metalul Crișcior - Aurul Brad (Liga IV Seniori) din 05.03.2011
- echipa METALUL CRIȘCIOR - 57 lei penalitate sportivă conf. art 78.a din RD È™i a Anexei 4 din RD al AJF, deoarece a acumulat 5 avertismente în cursul jocului;
Jocul Clubul Jiul Petroșani - CS Vulcan (Liga IV Seniori) din 05.03.2011
- echipa CS VULCAN - 57 lei penalitate sportivă conf. art 78.a din RD È™i a Anexei 4 din RD al AJF, deoarece a acumulat 5 avertismente în cursul jocului;
Jocul Victoria Călan - Aurul Certej (Liga IV Juniori) din 05.03.2011
- jucătorul M.N.(Victoria Călan) - 2 jocuri suspendare conf art. 63.1.b.2.4.a.1 din RD È™i 20 lei penalitate sportivă conf. Anexei 4 din RD al AJF, pentru călcare unui adversar căzut la pământ, în lupta pentru minge;
- jucătorul M.M.(Aurul Certej) - 1 joc suspendare conf.art. 63.1.g.2.1 din RD È™i 15 lei penalitate sportivă conf. Anexei 4 din RD al AJF, pentru primirea a două avertismente în cursul jocului;  
 
Iarina si Mario, cotaţi ca favoriţi la Finalele Campionatului Naţional de la Călimăneşti
Conform ultimei liste rating CIV al Federaţiei Romane de Șah din luna martie 2011 şahiştii Iarina Chiuzan şi Sabin - Mario Deaconescu, de la
CSM Petroşani sunt cotaţi printre favoriţii Finalei Campionatului Naţional de Copii de la Călimămeşti.
Iarina este în grupa de fete 8 ani pe poziţia a cincea cu 1217 puncte, iar Mario în grupa de băieţi 8 ani pe poziţia a opta, ambii cu şanse foarte mari la medalii anul acesta. Plutonul finaliştilor, de peste o mie de juniori este condus la fete de Ana Motătăianu, cu1292 de puncte, de la CSS Tg. Mureş, urmată de Andreea - Loredana Stan, 1274 puncte, de la CSS Ilfov Buftea şi Thea - Elena Boboc, 1247 puncte, de la CS Micul Șahist Iaşi. La băieţi conduce surprinzător Dragoş - Ionuţ Coticeru, 1612 puncte, de la CS "Micul Prinţ" Brăila, urmat de favoritul competiţiei David
Gavrilescu,1556 puncte, de la CS "Tinerii Maeştri" Craiova, campion şi la "Open Șah Petroşani" şi, un nume total necunoscut pană în prezent, Milan Mujdar,1540 puncte, de la CS Sig - Mar Sighetu Marmaţiei. "Anul acesta CSM Petroşani va alinia din nou la start un lot numeros de sportivi şi sperăm să facem o figură frumoasă la aceste finale naţionale, unde se vor desfăşura atât probele de şah clasic cat şi cele de şah rapid, blitz şi dezlegări. Juniorii sunt foarte optimişti în acest sens, mai ales că le-am promis că-i voi premia personal pentru fiecare medalie obţinută !", a declarat Gheorghe Șcurhan, coordonatorul principal al secţiei de şah CSM Petroşani.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter