28.06.2018,  18:56:15 | 1 comentariu | 575 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcanul dintre coperţile a două cărţi
de Gheorghe OLTEANU

Două evenimente culturale, înscrise în programul celei de-a 46-a ediţii a „Nedeii Vulcănene”, au avut loc, ieri dimineaţă la Cinematograful „Luceafărul”. Este păcat că foarte puţini vulcăneni au ajuns în sală, lucru din care se vede că, pentru unii dintre ei, nedeie înseamnă numai mici, bere, grătare şi concerte.

Primul eveniment cultural,
vernisajul unei expoziţii de fotografii artistice, s-a desfăşurat în holul de la intrarea în sala de cinematograf. Realizatorul imaginilor este cunoscutul maestru-fotograf Francisc Nemeth, ale cărui fotografii au fost expuse în expoziţii internaţionale şi pentru care autorul lor a fost răsplătit cu premii. După derularea acestui moment, a urmat cel de-al doilea eveniment înscris în agenda zilei de ieri a nedeii.

Conţinutul celor două cărţi
lansate cu acest prilej este legat întru totul de istoria Vulcanului. Domnul inginer Bujor Bogdan, autorul cărţii „Crucea lui Bogdan”, a dorit să-l aducă în memoria vulcănenilor pe cel care a fost Ion Bogdan, bunicul său, care, în cel de-al doilea deceniu al secolului trecut, a fost un gospodar de vază, dar şi primar al comunei de la poalele Munţilor Vâlcan. Subiectul cărţii pleacă de la „Cartea suferinţelor din Răsboiu Europan”, un jurnal de front păstrat în arhiva familiei. În acest jurnal, soldatul Ion Bogdan, se spune în cuvântul înainte, „descrie în versuri şi în proză încercările cumplite la care au fost supuşi luptătorii în <> şi îndeamnă la prudenţă şi înţelepciune în modelarea viitorului”. Domnul Bujor Bogdan a recunoscut că nu este un om al scrisului, dar, vorba domniei sale, „când simţi ceva cu sinceritate, trebuie să scrii, trebuie să-l aşterni pe hârtie”. 

Cea de-a doua carte
cu care publicul vulcănean a făcut cunoştinţă este „Două oraşe – Istoria vieţii mele” a domnului Petru Barb. De fapt, este partea a doua a cărţii cu acelaşi nume prezentate la ediţia de anul trecut al „Nedeii Vulcănene”. Autorul acestor excelente amintiri legate de Vulcan şi de Petroşani este un moţ din Apuseni, care, după cum dumnealui recunoaşte, a ajuns la Aninoasa în anul 1948, mânat de sărăcia şi foametea din locurile natale. „Tot timpul am dorit să ajung cineva, ca să pot face ceva pentru cei necăjiţi”, s-a destăinuit domnia sa. Ocazia i s-a ivit la sfârşitul anilor ’60 când a ajuns primar al oraşului Vulcan. Prim-secretar, cum era atunci. În perioada în care domnul Petru Barb a fost la cârma Vulcanului au fost realizate multe dintre obiectivele care stau şi acum în picioare. Amenajarea străzii principale, iluminat public modern, blocuri de locuinţe şi cinematograful în care am asistat la lansarea celei de-a doua părţi a cărţii dumnealui. Partea a doua descrie prin ce a trecut domnia sa odată cu mutarea la Petroşani, unde a fost primar, iar, la sfârşit de tot, preşedinte de sindicat, funcţie din care, de fapt, a ieşit la pensie în 1990. La eveniment au fost prezenţi primarul, vicele şi consilieri locali. Din partea administraţiei publice locale vulcănene autorilor cărţilor lansate li s-a oferit câte o diplomă de excelenţă.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.



Comentarii articol (1 )

#1 vulcanean30.06.2018,  00:19:34
Felicitari pentru articol ! Pacat ca asa ceva nu se popularizeaza mai mult, si este regretabil ca, Nedeia a devenit un circ, mici, bere , gratare si mult fum ! Avem nevoie de cultura ca de aer. Dar se ofera scena cu play-back,si corturi cu comercianti ciocolatii. Ce a fost si ce a ajuns Nedeia Vulcaneana !!!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 7 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Publicitate
Newsletter