01.07.2018,  11:40:14 | 0 comentarii | 483 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / Astea nu mai au moarte, dar se vor dezlipi celelalte 
de Gheorghe OLTEANU

Joi mi-a fost dat să aud că cineva observase mai demult halul în care ajunseseră treptele - trepții, scuzele mele! - scării de lângă Restaurantul „Țugu”. Cineva care nu e din primărie, asta trebuie spus, dar care are o funcție care-l face responsabil în ceea ce privește chestiunile citadine.

Și nu e vorba numai 
de acelea de la „Țugu”, ci și despre  scările de mai încolo. Acelea care dau în Serpentină. Scări utilizate de persoanele care vor să meargă pe Romană în sus sau care numai o traversează. Ca să ajungă la ultima scară ce mai trebuie urcată, ca să ajungă, mai întâi, în strada Dorobanți, apoi în Fântânelor. Sau pe oricare dintre străzile din cartierul sudic al Vulcanului. Domnul cu care am vorbit și care, repet, nu e din primărie i-ar fi spus primarului despre starea jalnică a acestora, dar avertizarea lui, aceea de a da dispoziție, în vederea reparării lor, a fost ignorată atunci.

Comanda reparării lor
a fost lansată numai după ce ZVJ-ul a publicat un text cu imagini revelatoare privind modul jalnic în care au ajuns treptele scării de la „Țugu”. De abia atunci ele au fost băgate-n seamă și de primărie. Vineri, la acest punct de lucru munceau doi meseriași. I-am întrebat pe oameni despre al treilea. Îi știam muncind în echipă de trei. Nu e aici, mi-a răspuns unul dintre cei doi. E la „Dincă”, la repararea blocurilor sociale. M-am uitat atent cum lucrează. Pe fiecare pavelă dislocată se aplica un strat corespunzător de adeziv, unul special, mi-a fost dat să înțeleg, după care au stat o zi până ce să le fie adus. „O să mai cadă pavelele astea?”, i-am întrebat eu neîncrezător. „Deloc – mi-a răspuns cel care le punea la loc, astea nu mai au moarte! Tot cu adeziv din ăsta le-am lipit și pe alea de la arteziana din Cocoșvar. E foarte rezistent la apă. Numai că, precis, or să cadă alealalte!”. 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.



Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 5 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Publicitate
Newsletter