03.07.2018,  13:06:58 | 0 comentarii | 415 vizualizari
Oamenii din Paroșeni au scăpat de atacurile ursului care-i tot vizita de două săptămâni
de Alina PIPAN

 

La Paroșeni,în zona Termocentralei, acum vreo două săptămâni și-a făcut apariția un urs. Prima dată s-a dat alarma că  în data de 23 iunie, când oamenii au sunat la 112 să anunțe grozăvia. Moș Martin s-a învățat rapid cu binele, pentru că ataca și se hrămea cu păsările sau iepurii de curte ai oamenilor.

Acesta nu se temea de oameni, de zgomote, și vedea pe la case seara și noaptea. După primire apelurilor, a fost activată Echipa de Intervenţie Rapidă Specializată compusă din efective ale Jandarmeriei Montane Hunedorene, personal din partea Fauna şi Flora Internaţional, precum şi un medic specializat, dotat cu  armă cu tranchilizant, aceştia acţionând în cadrul  Proiectului ,,Life Connect Carpathians”.

5 jandarmi au fost trimiși în zonă, conform procedurii privind modul de acţiune a instituţiilor responsabile cu gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de animalele  sălbatice periculoase, pentru protecţia şi informarea populaţiei şi îndepărtarea animalului.

După primirea acordului de la Ministerul Mediului pentru relocarea ursului, ca urmare a demersurilor  facute de prefectul judeţului Hunedoara, Fabius-Tiberiu Kiszely, Echipa de Intervenţie Rapidă Specializată, împreună cu reprezentanţii Asociaţiei Judeţeană de Vânătoare şi Pescuit Sportiv - Băniceana, au montat în zona mai sus menţionată o cuşcă pentru capturarea ursului.

Cazul care a fost încadrat în gradul de risc ridicat, astfel că în urma activităţilor desfăşurate, iar în dimineaţa zilei de 02 iulie a.c., ursul a fost capturat , tranchilizat şi relocat pe un alt fond aparţinând  Asociaţiei Judeţeană de Vânătoare şi Pescuit Sportiv - Băniceana, în zona Polatişte.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 4 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Anunț
Publicitate
Newsletter