04.07.2018,  18:38:05 | 0 comentarii | 2316 vizualizari
Senatorul Cristian Resmeriţă / Veste bună pentru hunedorenii care au muncit în grupele de muncă I și II
de Ziarul Vaii Jiului

Senatorul Cristian Resmeriţă ne-a informat că în ședința de miercuri, 4 iulie 2018, Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea alin. 3, al art. 169 indice 1 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice cu amendamentele.

Propunerea legislativă inițiată are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 263/2010, urmărindu-se eliminarea interpretărilor ambigue din aplicarea prevederilor Legii nr. 192/2015 cu privire la persoanele care au desfășurat activitate în locurile de muncă încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă.
Inițiativa a fost completată de amendamentele parlamentarilor hunedoreni care nu au votat modificările la Legea 263 propuse în luna mai de către PNL afirmând despre acestea că sunt incomplete.
Legea repară multe din inechitățile de care s-au lovit până acum pensionarii din minerit, siderurgie, oameni care au lucrat în grupele I și II de muncă. Pentru mineri, stagiul de cotizare va fi de 20 de ani, iar pentru siderurgiști de 25 de ani.
De asemenea, noua lege conține reglementări necesare pentru eliminarea disparităţilor, neconcondoranţelor şi inechităţilor apărute în aplicarea legii. Astfel, după articolul 169 indice 1 se introduce un nou articol, articolul 169 indice 2, cu următorul cuprins:
“Art. 169 indice 2. – (1) Pensionarii sistemului public de pensii cărora li s-au aplicat prevederile art. 169 indice 1, beneficiază de recalcularea pensiei cu utilizarea, la determinarea punctajului mediu anual, a stagiilor complete de cotizare avute în vedere, potrivit legii sau a unor hotărâri judecătorești, la stabilirea/ recalcularea pensiei aflată în plată sau, după caz, cuvenită la data de 31 decembrie 2015. 
(2) În situaţia în care, în urma aplicării prevederilor alin. (1), rezultă un punctaj mediu anual mai mic decât punctajul mediu anual aflat în plată, se menţine punctajul mediu anual şi cuantumul aferent aflat în plată sau cuvenit la data recalculării. 
(3) Recalcularea prevăzută la alin. (1) se efectuează din oficiu, în termen de 12 luni, calculat de la data de 1 octombrie 2018. 
(4) Drepturile de pensie recalculate potrivit alin. (1) se cuvin de la data de 1 octombrie 2018.”
De asemenea, pentru eliminarea unor eventuale cate­gorii care pot beneficia de reducerea stagiilor de cotizare au fost introduse noi prevederi:
„Art. II (1) De prevederile art. 56 alin. (3) lit. b) și c) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază, din oficiu, şi persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 şi data intrării în vigoare a prezentei legi. 
(2) Drepturile de pensie recalculate conform alin.(1) se cuvin de la data de 1 octombrie 2018”.
Legea va fi publicată în Monitorul Oficial după promulgarea sa de către președintele României.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter