11.07.2018,  17:59:06 | 0 comentarii | 438 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / Workshop de chitară în… Dealu Babii
de Gheorghe OLTEANU

În urmă cu două luni, când, la punctul „Diverse” al ordinii de zi a şedinţei de consiliu local, a fost citită cererea Asociaţiei „Eu şi tu pentru Vulcan”, au fost unii care au privit cu suspiciune solicitarea acestei asociaţii. Persoanele respective erau îngrijorate că, prin concesionarea clădirii cămi­nului cultural din Dealu Babii, momârlanii din această zonă folclorică a Vulcanului îşi vor pierde drepturile asupra acestui străvechi aşezământ cultural sătesc.

Timpul scurs
de atunci a demonstrat că lucrurile nu stau deloc aşa. Asociaţia nu a avut de gând să pună mâna pe cămin. Dimpotrivă, împreună cu iubitori ai tradiţiilor şi ai folclorului, a purces la materializarea Proiectului „Vatra – centru de educaţie, cultură, tradiţii, istorie, ecologie şi inovaţie socială”. Consiliul Local al municipiului Vulcan nu a rămas insensibil la un asemenea demers, astfel că, în şedinţa din iunie, a aprobat parteneriatul său cu această asociaţie, iar pe domnul consilier local Pompiliu Barbu l-a numit ca reprezentant menit să vegheze modul de desfăşurare a activităţilor din căminul sătesc. De altfel, dumnealui fusese deja prezent la câteva evenimente culturale de la căminul din Dealu Babii şi, în cuvântul său, a mărturisit că i-a făcut plăcere să constate entuziasmul cu care la ele participă nu numai copiii din sat şi din Vulcan, ci şi consilieri locali sau băbeni interesaţi să pună umărul la dezvoltarea şi diversificarea vieţii cultural-artistice.

Ultima activitate 
de acest gen bine primită îndeosebi de copii a fost workshop-ul de chitară prezentat de solistul voluntar Jul Baldovin, asistat de mama sa, doamna profesor coordonator Petronela Baldovin de la cenaclul lupenean „Pas cu pas”. Organizatorii nu au fost deloc surprinşi de faptul că, la activitate, au venit foarte mulţi copii dornici să se perfecţioneze nu doar în tainele chitarei clasice, ci şi în ale celei electrice. De altfel, după cum a stat scris şi pe afiş, mai sunt disponibile zece locuri pentru copiii care vor să pătrundă în tainele acestui instrument muzical.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.



Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 2 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Publicitate
Newsletter