12.07.2018,  15:34:56 | 0 comentarii | 307 vizualizari
Astăzi, la Petrila, a avut loc faza zonală a Concursului profesional al serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență
de Alina PIPAN

Joi, 12 iulie, pe stadionul din Petrila, a avut loc  pe parcursul zilei faza zonală a concursului profesional al serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă din județ aflate sub coordonarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Concurenții au trecut la propriu prin probe de foc pentru a demonstra că sunt cei mai buni. 6 echipe au participat la acest concurs, inclusiv Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Petrila care a câștigat faza județeană a concursului din acest an, care a avut loc în luna iunie.

Concursul are ca obiectiv  dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii  acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă,  evaluarea nivelului de pregătire a capacităţii de intervenţie, dezvoltarea şi îmbunătăţirea relaţiilor de colaborare între serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă.

Indiferent de etapă, concursurile profesionale se desfăşoară pe stadioane sau terenuri sportive, precum şi în poligoane special amenajate.

Echipele participante se întrec în următoarele probe: Pista cu obstacole pe 100 m; Ştafeta 4 x 100 m; Dispozitivul de intervenţie.

Concurenţii participă la probe echipaţi în costumul de intervenţie cu cască de pompieri, centură sau curea şi încălţati cu cizme, ghete ori pantofi sport.

 

Costumul de protecţie în cadrul unei echipe trebuie să fie uniform, cu excepţia ultimului concurent de la proba "Ştafeta 4 x 100 m". Concurentul menţionat poartă suplimentar faţă de ceilalţi coechipieri un echipament special de protecţie împotriva arderii, pentru faţă şi mâini.

La proba "Pista cu obstacole pe 100 m" concurenţii poartă numerele prinse pe piept şi spate.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 10 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Publicitate
Newsletter