12.07.2018,  18:44:00 | 1 comentariu | 735 vizualizari
Baza sportivă Jiul / Pregătiri pentru omologare
de Loredana JUGLEA

La Petroşani au început lucrările de omologare a stadionului pentru Liga a II-a.

După cum se știe, conducătorii nou-promovatei ACS Şirineasa şi autorităţile locale din Petroşani au ajuns la un acord pentru ca echipa să continue să joace pe stadionul Jiul şi în Liga a II-a.
Între timp, la Petroşani au început lucrările la stadionul Jiul, pentru a fi omologat pentru Liga a II-a. Weekend-ul acesta va fi unul plin pentru baza de la Petroșani. Zeci de muncitori de la Primăria Petroșani și de la clubul de fotbal vor munci cot la cot pentru ca stadionul să primească omologarea pentru Liga a II-a. 
Săptămâna viitoare, baza sportivă Jiul va primi vizita oficialilor Federaţiei Române de Fotbal care se ocupă cu omologarea stadioanelor pentru meciu­rile din campionatul Ligii a II-a.
Șirineasa, care e în negocieri pentru a-i legitima pe Viorel Nicoară (30 de ani) şi Marius Tomozei (27 de ani), a jucat un amical pe care l-a pierdut marţi, cu 2-1, la Izvorani, în faţa celor de la CS Baloteşti, viitoarea colegă din Liga 2.
Nicoară a jucat ultima dată la Juventus Bucureşti; în cariera sa a mai evoluat în Liga 1 pentru Victoria Brăneşti, CFR Cluj, Pandurii Târgu Jiu şi Astra. Cu CFR a fost campion în 2012.
Tomozei e liber de contract după ce a promovat cu Dunărea Călăraşi, însă Dan Alexa nu l-a păstrat în lot pentru Liga 1.
Fundaşul a mai evoluat în cariera sa pentru CSM Râmnicu Vâlcea, FC Snagov, ASA Târgu Mureş, FC Costuleni, FC Caransebeş, Damila Măciuca, Metalul Reşiţa, FC Botoşani şi CS Mioveni.
Joi echipa și-a încheiat prima parte de cantonament, iar de săptămâna viitoare va reveni la Petroșani.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.


Comentarii articol (1 )

#1 Suporter12.07.2018,  20:14:22
Multumim tuturor (Primar - Consiliul Local - Nicolae Sarcina - ...) pentru a ne reda fotbal de calitate la Petrosani . Speram sa vina toti iubitori de fotbal din valea jiului la stadionul Jiul Petrosani .


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 2 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Publicitate
Newsletter