01.08.2018,  19:23:36 | 0 comentarii | 639 vizualizari
O campanie cu miros de… șobolani și găinaț…/ Scandalul ţuicii „Avântul” – Max Mauriţiu alias Moritz
de Marian BOBOC

Una dintre cele mai savuroase campanii din presa interbelică a Văii are loc în anii 1928-1929 între săptămânalul „Avântul” și negustorul Max Maurițiu (Moritz).
Scandalul debutează cu o informație oripilantă publicată la rubrica „Din județ” la 25 noiembrie 1928: „Din comuna Râul-Alb ne vine vestea că un comerciant evreu, Moritz, este cercetat de organele în drept pentru fabricarea de țuică în condițiuni scandaloase. Anume, obișnuia în mod regulat să bage șobolani morți, gunoaie și alte necurățenii în borhotul de prune destinat pentru fabricarea țuicii. Asemenea faptă păgânească  merită să fie pedepsită cu asprime”.
Reacția lui Max Moritz, o plângere înaintată parchetului la 21 februarie 1929, este considerată o impertinență. Și, în loc să liniștească apele, mai mult le învolburează. La 31 martie 1929, „Avântul” se ocupă din nou de negustorul din Râu-Alb și publică „În jurul unei obrăznicii”, unde vine cu alte dezvăluiri mizerabile ale fabricării țuicii:
„În numărul 31 din 25 Noembrie 1928, ziarul nostru a arătat că evreul Max Moritz din Râul alb (Hunedoara) fabrică țuică în condițiuni scandaloase. Anume, în borhotul de prune, destinat pentru fabricarea țuicii s-au găsit șobolani și bulgări mari de găinațuri de la păsările de curte (Noi am spus atunci diferite necurățenii). Știrea ne-a fost dată de d-nul învățător P. Golumbeanu, colaboratorul ziarului nostru, care tot atunci a reclamat acest caz administrației financiare la Deva, împreună cu primarul și notarul din comună. Între timp, a avut loc o anchetă ordonată de numita administrație financiară, care s-a terminat… ca toate anchetele, fără nici un rezultat, cu toate că  întreaga populație din comună era și este încă peste măsură de indignată de procedeul comerciantului Max Moritz.
Dar când e vorba ca adevărul să iasă la lumină, omul își face de cap. Ce s-a întâmplat? D-nul Moritz a făcut reclamație la Parchet contra ziarului nostru pe motiv că cele arătate de noi în Noembrie 1928 nu sunt adevărate. Cu alte cuvinte, noi am mințit. Și astfel d-nul V.B. Taloescu, directorul nostru, a fost citat la instrucție ca informator în ziua de 20 Martie a.c., pentru a da lămuririle necesare.
Desigur, având dovezile cuvenite, din care urmează să se constate cele scrise de noi, dovezi, pe care în interesul justiției nu le putem da acum la iveală, cazul va lua o întorsătură neașteptată și negândită de evreul Moritz de la Râul alb. Dacă numitul a avut obrăznicia să reclame un caz despre care știe că este nevinovat, noi nu vom fi aceia care să trecem cu vederea. Pentru daune morale și materiale ce ne-a cauzat, va răspunde în fața justiției.
Dar nu numai atât. Vom da la iveală multe escrocherii ale acestui individ, și când afirmăm că numitul a înșelat cu bună știință o parte din săteni, în diferite împrejurări, ne bazăm pe documente și acte serioase.
Procedeul lui Max Moritz va constitui un învățământ pentru toți aceia, care în inconștiența sau obrăznicia lor, seamănă vânt pentru a culege furtună”.
A treia piesă din dosarul de presă al scandalului este publicată de „Avântul” la 8 iunie 1929, sub titlul „Escrocul Max Moritz… s-a ars”:
„Cititorii noștri își reamintesc că în coloanele acestui ziar am scris despre o faptă păgânească și condamnabilă a comerciantului evreu Max Moritz de la Râu Alb (Hunedoara), care obișnuia să fabrice țuică cu șobolani morți și diferite necurățenii. Când noi am afirmat cele arătate atunci, ne-am sprijinit pe acte și dovezi.
Dar Moritz, deși vinovat, a făcut reclamație la Parchet contra ziarului nostru, cerând daune pentru că… i-am stricat reputația de comerciant. Directorul nostru fiind citat în instrucție ca informator, în această chestiune, în luna Martie a.c. a produs  dovezile cuvenite, și astfel s-a făcut deplină lumină în jurul… presupuselor calomnii debitate pe socoteala lui Moritz. Parchetul a găsit cele arătate de noi ca adevărate.
Acum îi intentăm noi acțiune și îi cerem noi daune pentru pagubele morale și materiale ce ne-a pricinuit. Dar nu numai atât. Începând cu numărul viitor, îl vom demasca ca pe cel mai ordinar escroc, publicând toate faptele infamante de care este făcut vinovat, prin escrocheriile ce le-a săvârșit în dauna sătenilor din Râul Alb. 
 …Escrocul Max Moritz s-a ars…”
Tot în ediția din 8 iunie 1929 vede lumina tiparului și a patra piesă a scandalului, o scurtă notă… otrăvitoare: „Max Moritz, de la Râul-Alb, își face mereu de cap. De cap să-i fie - zicem și noi -, dar să nu sufere obștea. Duminică, 2 crt. (iunie - n.a.), cu o căruță și 4-5 oameni a cărat piatră la un edificiu ce-și face lângă grădina-parc. Nu se poate aplica nici o amendă jupânului Moritz, pentru ca să nu mai lucreze în zile de sărbătoare? Aplicarea amenzii să n-o ceară însă d-nul primar; nu pentru că a auzit și a tăcut, ci pentru că Moritz s-ar lega cumva de chestiunea cu cimitirul de vite pus la rând în aceeași zi din ordinul sever al d-sale. Moritz e viperă! Să fim precauți!”. Într-adevăr, lucrul duminica, imputat lui Moritz, era interzis și pedepsit prin Legea repaosului. O lege care prevedea cu exact zilele nelucrătoare, o lege care de altfel îi nemulțumea pe negustorii timpului.
Evreul Moritz nu se predă cu una, cu două. Reclamă din nou. „Avântul” califică (14 iulie 1929) acest gest o „Obrăsnicie de impostor ordinar”:
„(…) Instrucția făcând cercetările cuvenite în urma reclamației depusă de Moritz contra ziarului - și pe baza dovezilor ce am produs, afacerea s-a clasat, după cum am anunțat la timp. Dar ce credeți c-a făcut Moritz? A reclamat din nou cazul și a cerut cabinetului I Instrucție să cerceteze de la început deoarece - a spus el - cabinetul II Instrucție n-a procedat imparțial când a dat ordonanța de neurmărire contra ziarului, pentru că cele afirmate de noi se dovediseră cu martori. Astfel în ziua de 5 Iulie a.c. am fost citați din nou la Instrucție, și pentru a doua oară s-a constatat vinovăția lui Max Moritz.
După cum se vede, impostorul ordinar a suspectat dreapta judecată a justiției și a calomniat - prin aceasta - corpul de elită țării, magistratura!
Dar n-am terminat cu acest individ”.
Chiar dacă V.B. Taloescu, directorul-proprietar al „Avântului”, se arată optimist în privința anchetei procurorului, acesta finalizează cercetările și le înaintează Tribunalului Hunedoara, Secția I Deva. Din motive de ordin procedural, procesul tărăgănează.
La 13 octombrie 1930, un complet de judecată format din Ioan Palade (președinte), Gheorghe Oprișănescu (judecător) și Alexandru Nedelescu pronunță sentința. În calitate de acuzator public al acuzatului Vasile B. Taloescu este de față și procurorul Ioan G. Picu. Taloescu îl are ca apărător pe avocatul Dr. Ioan Moța. Instanța se dovedește nemiloasă cu V.B. Taloescu:
„Sentința
1. Acuzatul Vasile B. Taloescu, de 29 ani, de religie gr. ort., născut în Poiana Mare, jud. Mehedinți, domiciliat în Petroșani, cetățean român.
Este vinovat de delictul de calomnie prin presă, prevăzut de art. 1 Legea pentru apărarea onoarei și calificat conform art. 3 al. II, aceeași lege, cu faptul că în No. 13 al ziarului Avântul ce apare la Petroșani și în calitate de redactor și proprietar al acestei gazete a publicat la 31 Martie 1929 un articol În jurul unei obrăznicii, prin care, arătând că va da la iveală mai multe escrocherii ale reclamantului Mauriţiu din comuna Râu Alb, afirmând că a înșelat cu bună știință pe săteni în diferite ocazii, afirmațiuni dovedite ca inexacte.
Tribunalul pentru aceasta, 1. Condamnă pe acuzatul Vasile B. Taloescu (…) la 1.000 lei (una mie lei) amendă ca pedeapsă principală, precum și la 500 (cinci sute) lei amendă ca pedeapsă accesorie.
Amenda, în cazul în care nu se va putea încasa, în baza art. 53 C.P. și a Legii pentru majorarea amenzilor, se va înlocui cu 20 + 10 zile închisoare.
Amenda trebuie plătită în termen de 1 (una) o lună socotită de la rămânerea definitivă a sentinței, la administrația financiară pentru scopul prevăzut în art. 3 al. Legii XXVII din 1892 și recipisa depusă la parchet.
Acuzatul este obligat conform art. 480 și 481 P.p. a restitui statului ca cheltuieli de judecată ivite până acum de 3240 Lei, precum și cheltuielile de judecată ce se vor ivi, în baza art. 4 al Legii XLIII din 1890.
În baza art. 485 P.p. stabilește taxele advocatului Dr. Mihai Tirea față de acuzat V.B. Taloescu la lei 600 (șase sute) spese de instanță. Îndrumă pe reclamant, pentru despăgubiri, la instanțele civile.
În fine tribunalul, în baza art. 494 P.p. ca această sentință să fie comunicată parchetului, după ce va rămâne definitivă.
Motivare:
Prin ordonanța definitivă a cabinetului II instrucție, acuzatul Vasile B. Taloescu, directorul ziarului Avântul din Petroșani, este trimis în judecată pentru faptul că a publicat în numitul ziar la 3 Martie 1929/ No. 13 al gazetei un articol intitulat În jurul unei obrăznicii, vizând pe Max Mauriţiu, comerciant din comuna Râu Alb, arătând că a săvârșit escrocherii, înșelând cu bună știință pe săteni în diferite împrejurări, menționând că aceste afirmațiuni le face bazat pe acte scrise.
Cu ocazia dezbaterii cauzei acuzatul în ședință recunoaște că este autorul articolului incriminat și s-a bazat pe acte scrise și documente (declarația martorilor), atât în ceea ce privește modul de fabricare și consumarea a țuicii, cât și în ceea ce privește celelalte părți ale articolului.
Procedându-se la audierea martorilor, din declarațiunea lor rezultă că învățătorul Golumbean Petru, prieten cu acuzatul și colaborator la numita gazetă, a furnizat acuzatului dovezi că locuitorii Badea Ion, Macra Ioan și Macra Lăscuți au fost înșelați de reclamant cu poliți și că acest locuitori l-ar fi reclamat, că declarațiunea luată de el a trimis-o acuzatului, care a publicat-o la gazetă.
Martorul Bodea Ioan sub jurământ declară că în adevăr i-a dat lui Golumbean declarația de la ziar (…), în care arată că reclamantul l-a înșelat cu o poliță, dar la întrebarea procurorului răspunde că datora lui Max (recl.) din boltă și cărăușie 3.500 lei, că a cumpărat de la reclamant un rând de hamuri, fără a ști dacă costul acestor hamuri a fost adăugat la cei 3.500 lei, pe care-i datora, dar știe că l-a dat la bancă pentru 7.000 lei, și că a plătit dobândă la acest capital, că nu a autorizat pe Dl. Golumbeanu să reclame la gazetă și nici la parchet, din declarația martorului reiese că el datora martorului 3.500 lei, plus 1.500, plus valoarea hamurilor cumpărate și neplătite.
Martorul Macra Ioan declară că a ridicat din bancă 15.000 lei cu girul reclamantului, dar care nu a plătit la timp cu ocazia preschimbării în capital și dobânzile restante plus suma de 3.000 lei ce avem la reclamant, așa că după câtva timp a fost avizat de bancă că datorește 25.000 lei, arată că nu a autorizat pe învățător să publice la gazetă și să facă arătare la tribunal.
Martorul Macra Lăscuți declară de asemenea că a dat și el o declarație învățătorului, dar nu să o dau la gazetă, că declarația sa că reclamantul l-a înșelat cu o poliță dată în alb este adevărată, dar nu a autorizat să se publice la gazetă.
Astfel fiind și constatându-se că pe baza declarațiunilor obținute de Golumbeanu de la martori articolul incriminat s-a publicat în gazetă fără ca acuzatul să caute să se convingă de a dovedi în care scop ar fi trebuit să facă un control serios asupra cuprinsului declarațiunilor trimise spre publicare. Acuzatul a publicat în gazetă articolul încriminat bazat, cum am arătat, pe declarațiuni necontrolate și dezmințite aproape în întregime de martorii  audiați în instanță și a format fapte care, dacă în adevăr ar fi adevărate, l-ar expune pe reclamant acțiunii penale și disprețului public, și ca atari urmează a fi declarat de vinovat pentru calomnie prin presă.
În adevăr, faptul săvârșit de acuzat întrunește în totul elementele cerute de disp. Art. 1 al. II al legii pentru apărarea onoarei, și ca atari caută a-i aplica acuzatului o pedeapsă  potrivit disp. acestor texte, făcând în cauză și o largă aplicare a art. 92 c.p. Întrucât acuzatul nu a mai fost pedepsit și că și el, deși poartă vina săvârșind aceste infracțiuni, faptul că colaboratorul său a abuzat de încrederea și de prietenia sa constituie un puternic element de apreciere în favorul acuzatului, când e vorba de măsurarea pedepsei și Tribunalul cată a ține seamă de această împrejurare.
Pentru aceste motive a dat și pronunțat sentința de mai sus”.
Considerându-se nevinovat, V.B. Taloescu declară apel contra sentinței Tribunalului Hunedoara. La 4 februarie 1931 Curtea de Apel Cluj menține sentința tribunalului, însă suspendă executarea pedepsei timp de 3 ani. Directorul „Avântului” atacă și hotărârea Curții de Apel Cluj. Însă Înalta Curte de Casație și Justiție respinge recursul lui Taloescu, menținând decizia penală a Curții de Apel Cluj. Și astfel se încheie saga procesului Taloescu - Maurițiu.
Nici colaboratorul „Avântului”, învățătorul P. Golumbeanu (care, de fapt este vinovatul real, deoarece el i-a furnizat informațiile lui Taloescu), nu scapă mai ieftin… În vara anului 1929, el este supus la „O anchetă cu tâlc”: „Persecutarea învățătorului G. Golumbeanu din Râu-Alb. Pe cale particulară ne vine știrea, că zilele trecute s-a făcut o anchetă inopinată învățătorului Golumbeanu din partea D-lui prefect al județului, asistat de D-l revizor școlar V. Lucaci. Ancheta pare să fi fost provocară de simpaticul nostru perciunat Max. Moritz - cel cu șobolani în borhot - deoarece concomitent cu apariția anchetatorilor era de față și acest trist personaj, însoțit de preot, notar și primarul satului (…), plus ungurul Konkoly Bela. Semnificativ este că la anchetă nu a fost invitat nici un țăran pentru a da lămuriri, știut fiind că țăranii sunt cu trup și suflet pentru învățătorul copiilor lor. Totuși, țăranii aflând de anchetă și-au lăsat lucrul câmpului și s-au grăbit a se prezenta nechemați, în fața anchetatorilor pentru a da dovadă de absolută solidaritate cu mult apreciatul lor dascăl. Din conduita țăranilor s-a dovedit odată mai mult, că matrapazlâcurile evreului Max Moritz, țintând înlăturarea din comună a învățătorului P. Golumbeanu - nu vor prinde.” (Avântul, nr. 31/ 4 august 1929).
Învățătorul P. Golumbeanu a fost și un bun român, el fiind acela care a edificat un cimitir al eroilor la Râu Alb. Tracasarea lui de către autoritățile școlare, și nu doar, nu s-a oprit aici… De fapt, aceasta nu a fost decât o răfuială politică în spiritul epocii, Golumbeanu plătind pentru convingerile sale liberale în timpul guvernărilor țărăniste.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 3 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Publicitate
Newsletter