06.08.2018,  19:30:25 | 0 comentarii | 525 vizualizari
Dosar nr. 3532/97/2015 / DECIZIA CIVILĂ Nr. 1120/2017 / Şedinţa publică de la 14 Septembrie 2017 
de Ziarul Vaii Jiului

(citiți parcursul anterior al dosarului AICI - click pe link)

Dosar nr. 3532/97/2015
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1120/2017
Şedinţa publică de la 14 Septembrie 2017 


Completul compus din:
PREŞEDINTE     N. V.
Judecător         C. M. C.
Grefier         C. C. S.

Pe rol se află pronunţarea asupra apelului declarat de reclamantul Bobar Gheorghe împotriva sentinţei civile nr. 2161/06.10.2016 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. 3535/97/2012.
Procedura de citare este completă, fără citarea părţilor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează procedura de citare completă, faptul că intimaţii pârâţi SC Ziarul Văii Jiului SRL şi Docea Cătălin au depus la dosar concluzii scrise.
Mersul dezbaterilor şi concluziile părţilor au fost consemnate în Încheierea de amânare a pronunţării din data de 07 septembrie 2017 care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de faţă;

Prin acţiunea civilă înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr. 3532/97/2015 reclamantul Bobar Gheorghe a chemat în judecată pe pârâţii SC Ziarul Văii Jiului SRL Petroşani şi Docea  Cătălin, solicitând:
- să fie obligaţi pârâţii în solidar să-i plătească suma de 300.000 lei daune morale;
- să fie obligată pârâta SC „Ziarul Văii Jiului” SRL să publice în prima pagină a ziarului „Ziarul Văii Jiului” sentinţa ce se va pronunţa, rămasă definitivă;
- să fie obligaţi pârâţii să-i plătească în solidar cheltuielile de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 2161/2016 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosar 3532/97/2015 s-a admis în parte, acţiunea civilă formulată de reclamantul Bobar Gheorghe  în contradictoriu cu pârâţii SC Ziarul Văii Jiului SRL Petroşani şi Docea Cătălin şi în fond:
A fost obligat pârâtul SC Ziarul Văii Jiului SRL să publice pe prima pagină în Cotidianul Regional „Ziarul Văii Jiului”, prezenta hotărâre, după rămânerea definitivă. 
S-a respins în rest acţiunea în ceea ce priveşte capătul de cerere privind pretenţii în sumă de 300.000 lei, cu titlu de daune morale.Nu s-au acordat cheltuieli de judecată după compensarea în întregime a acestora.
Din analiza actelor şi lucrărilor de la dosar raportat la probele administrate, s-au reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte cadrul legal în temeiul căruia a fost analizată prezenta cerere s-a reţinut că acţiunea în răspundere patrimonială pentru prejudicii aduse demnităţii şi onoarei persoanelor prin publicarea unor articole de presă se circumscrie, în ceea ce priveşte dreptul intern, dispoziţiilor art. 26 şi 30 din Constituţia României revizuită, Legii nr. 3/1974, în vigoare la data publicării articolelor încriminate şi art. 998-999 din Codul Civil, iar în ceea ce priveşte reglementările internaţionale în materie, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 8 şi 10 din Convenţia EDO şi practica Curţii Europene a Drepturilor Omului.
În analizarea temeiniciei şi legalităţii cererii reclamantului Bobar Gheorghe, instanţa a stabilit în ce măsură libertatea de exprimare a pârâtului Docea Cătălin, în calitate de jurnalist, drept prevăzut de art. 10 din Convenţia EDO şi art. 30 din Constituţia României şi care include în conţinutul său larg libertatea de opinie, libertatea de informare şi libertatea presei, vine în conflict sau nu prin publicarea articolului de presă încriminat, cu dreptul reclamantului la onoare, demnitate şi reputaţie - valori care ţin de protecţia dreptului la viaţă privată, astfel cum a fost consfinţit de art. 8 din Convenţia EDO şi art. 26 din Constituţia României.
Dreptul la onoare, demnitate şi reputaţie ocroteşte valori fundamentale, care constituie unul din elementele de conţinut al dreptului la imagine şi implicit al dreptului la viaţă privată şi constă în dreptul fiecărei persoane la inviolabilitatea onoarei, demnităţii, reputaţiei precum şi în posibilitatea de a pretinde celorlalţi să nu îl încalce.
De asemenea, onoarea, reputaţia şi demnitatea persoanei sunt atribute esenţiale ale fiinţei umane, care ocrotesc atât un interes personal prin apărarea personalităţii individului cât şi un interes general prin asigurarea unor relaţii sociale bazate pe respect reciproc.
Apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei unei persoane aduce în prim plan noţiunea de informaţie lezantă, care raportat la conţinutul legilor şi a normelor de convieţuire socială contribuie la ştirbirea onoarei şi reputaţiei unui individ.
Prin urmare, în speţă pentru ca informaţia publicată în articolele încriminate să fie lezantă şi astfel să antreneze mecanismele de protecţie a dreptului la onoare, demnitate şi reputaţie este necesar ca aceasta să aibă caracter defăimător, să fie adusă la cunoştinţa cel puţin a unei terţe persoane şi să nu corespundă adevărului.
Astfel, se poate reţine că jurnalistul este cel care trebuie să facă selecţia informaţiilor primite, să discearnă care dintre aceste informaţii este de interes public sau nu, să elimine sau cel puţin să facă foarte puţin vizibile aspectele care privesc viaţa privată şi de familie a persoanelor la care se referă informaţiile şi, în final, să le îmbrace într-o formă publicabilă şi care, în acelaşi timp, să atragă atenţia celor cărora li se adresează.
La fel ca şi în cazul altor valori ocrotite de art.8 din Convenţie şi în cazul onoarei, reputaţiei şi demnităţii. în analizarea existenţei sau nu a unei încălcări, se iau în considerare interesul public. Interesul general în cazul persoanelor publice are un rol esenţial în fixarea
limitelor vieţii intime, în sensul că tot ce este sau poate ii determinant pentru eficienţa funcţiei trebuie cunoscut de cetăţeni.
Astfel, cel care a săvârşit ilegalităţi şi ocupă o funcţie publică, nu le poate acoperi invocând necesitatea apărării demnităţii, reputaţiei, dreptului la respectul vieţii private.
Pe de altă parte, garanţia oferită jurnaliştilor, prin instrumentele juridice naţionale cât şi internaţionale în materia drepturilor omului. în ceea ce priveşte afirmaţiile privind subiecte de interes general, este subordonată condiţiei ca aceştia să acţioneze cu bună-credinţă. furnizând informaţii exacte şi demne de crezut, cu respectarea deontologiei jurnalistice.
Buna-credinţă de care trebuie să dea dovadă jurnalistul în exercitarea dreptului la libertatea de opinie presupune legitimitatea scopului urmărit, obiectivitate, măsură şi decenţă în expresie şi respectarea principiului nevinovăţiei.
Pentru a se putea aprecia existenţa sau nu a unei încălcări a valorilor ocrotite de art. 8 din Convenţie, instanţa a avut în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a stabilit atât limitele libertăţii de exprimare în raport cu apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei, folosind drept criterii: distincţia între persoanele publice şi cele obişnuite, distincţia dintre fapte şi judecăţi de valoare şi contribuţia la dezbaterea unor chestiuni de interes general cât şi criteriile pentru a face posibilă sancţionarea unui ziarist pentru încălcarea dreptului la onoare, demnitate şi reputaţie, ca fiind dovada că afirmaţiile publicate sunt false, dovada că la data publicării, jurnaliştii! cunoştea că aceste afirmaţii sunt false şi dovada că jurnalistul nu a verificat veridicitatea informaţiilor publicate.
Cu privire la problema îndatoririlor şi responsabilităţilor ce le revin jurnaliştilor s-a mai impus a se face observaţia că acestea se extind şi asupra editorului sau ale directorului publicaţiei. Astfel, Curtea Europeană a decis, cu valoare de principiu, că, dacă este adevărat că editorul nu se asociază întotdeauna, în mod obligatoriu, opiniilor exprimate în lucrarea sau în articolul publicat, nu mai puţin adevărat e şi faptul că prin punerea la dispoziţia autorului a suportului publicării unui text, el participă la exerciţiul libertăţii de exprimare, astfel că, indirect, editorul este ţinut de aceleaşi îndatoriri şi responsabilităţi pe care însăşi autorul şi le asumă prin difuzarea opiniilor sale publicului (C.E.D.H., Hotărârea din 8 iulie 1999 dată în cauza Surek contra Turcia).
Aceste repere fixate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la răspunderea jurnaliştilor în exercitarea libertăţii de exprimare se regăsesc şi în reglementarea cuprinsă în Constituţia României care, în art. 31 al. 4 prevede că „mijloacele de informare în masă publice şi private sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice”, iar în art. 30 alin. 8 instituie răspunderea juridică a celor care asigură suportul informaţiei transmise.
Prevederea conţinută în alin. 4 al art. 31 din Constituţia României pune în valoare imperativele care trebuie respectate în domeniul informaţiilor difuzate şi anume: exactitatea, onestitatea, discreţia şi corectitudinea.
Pe de altă parte s-a reţinut că libertatea de exprimare beneficiază de a poziţie specială într-un stat de drept şi democratic. Potrivit opiniei Curţii Europene a Drepturilor Omului, libertatea de exprimare constituie „fundamental esenţial al unei societăţi democratice şi una din condiţiile primordiale ale progresului şi împlinirii fiecăruia”.( C.E.D.H. hotărârea din 7 decembrie 1976 dată în cauza Handyside contra Regatul Unit)
Astfel, domeniul de aplicare al libertăţii de exprimare se cantonează în jurul noţiunii de „informaţii şi idei”,asimilate faptelor şi a noţiunii de „opinie” asimilată judecăţilor de valoare şi a „mijloacelor de exprimare a acestora.
Referitor la distincţia care se face între fapte şi judecăţi de valoare şi care vizează, în principal, libertatea de exprimare prin presă, analiza jurisprudenţei relevante în acest sens, permite identificarea criteriile pe baza cărora se operează o astfel de distincţie : limbajul, contextul, gradul de exactitate. Astfel, limbajul exact, clar, care se referă la situaţii concrete, este asociat faptelor, în timp ce limbajul confuz, evaziv, cu utilizarea unor figuri de stil (parabole, hiperbole, metafore), este asociat opiniilor. Concluzia este că opinia are un sens tranzitoriu, pe când faptul implică o anumită doză de exactitate, ceea ce determină ca veridicitatea opiniilor să nu poată fi dovedită, în timp ce adevărul faptelor poate fi şi trebuie să fie dovedit.
In această privinţă, Curtea a statuat că intră în sfera de protecţie a art.10 nu numai informaţiile sau ideile primite favorabil sau considerate ca inofensive ori indiferente, ci şi cele care lovesc, şochează sau neliniştesc (cauzele: Brasilier contra Franţa sau Piemont contra Franţa). Totodată. în jurisprudenţa Curţii Europene, s-au inclus în sfera de protecţie a art.10 din Convenţie şi informaţiile obţinute în activitatea de cercetare şi anchetă a unui jurnalist, deşi acesta nu publicase informaţiile respective (C.E.D.H., hotărârea din 25 aprilie 2006, pronunţată în cauza Damann contra Elveţia).
Referitor la opiniile care intră în domeniul de aplicare al libertăţii de exprimare, instanţa a apreciat că libertatea de exprimare protejează opiniile exprimate, aduse la cunoştinţa altor persoane, ca judecăţi de valoare în legătură cu diverse subiecte.
Către acest înţeles se îndreaptă şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care, de exemplu, în cauza Lingens contra Austria (hotărârea din 8 iulie 1986), a arătat că judecăţile de valoare ca opinii sau păreri personale ale indivizilor, sunt protejate de art.10, sub condiţia ca ele să se bazeze pe nişte fapte adevărate sau să fie susţinute de o argumentare logică a autorului lor.
Opiniile exprimate într-un limbaj insinuant sau exagerat sunt de asemenea protejate, gradul de protecţie depinzând de conţinutul şi scopul criticilor aduse. (C.E.D.H, hotărârea din 25 iunie 1992 dată în cauza Thor Thorgeirson contra Islanda).
De asemenea utilizării acestui tip de termeni în exprimarea opiniilor, Curtea le acordă o protecţie şi mai mare în cazurile în care aceştia sunt folosiţi ca şi replică la provocare. (C.E.D.H., hotărârea din 28 septembrie 2000, dată în cauza Lopes Gomes da Silva contra Portugaliei şi hotărârea din 23 mai 1991, dată în cauza Oberschlick contra Austria)
In privinţa celorlalte criterii de apreciere a existenţei unei încălcări a valorilor ocrotite de art. 8 din Convenţie, Curtea de la Strassbourg face o distincţie, pe de o parte, între personalităţile publice (oameni politici, în special) sau alte persoane care ocupă funcţii de demnitate publică sau funcţii publice şi particulari pe de altă parte.
Referitor la oamenii politici şi personalităţile publice, printr-o jurisprudenţă constantă, instanţa de contencios european al drepturilor omului a decis că „limitele criticii admisibile sunt mai largi în privinţa unui om politic, care acţionează în această calitate, decât în privinţa unui particular. Omul politic se expune, în mod inevitabil şi conştient, unui control atent al faptelor şi gesturilor sale, control ce este exercitat atât de ziarişti, cât şi de masa cetăţenilor. El trebuie să dea dovadă de o mare toleranţă, mai ales atunci când face declaraţii publice care se pretează la critici.
Pentru a justifica aceste limite largi ale criticii adresate unui om politic. Curtea a pus accentul pe dreptul opiniei publice de a fi informată cu privire la chestiunile ce prezintă un interes public. (C.E.D.H.. hotărârea Marii Camere din 17 decembrie dată în cauza Pederssen şi Baadsgard contra Danemarca şi hotărârea din 21 decembrie 2004 dată în cauza Busuioc contra Moldova).
Trebuie menţionat şi faptul că, în jurisprudenţă sa, Curtea nu face distincţie după calitatea persoanei, în ce priveşte protecţia oferită, prin intermediul art.K) din Convenţie, celor care-şi exprimă liber opiniile cu privire la oamenii politiei, aceeaşi proiecţie fiind oferită atât jurnaliştilor, cât şi altor persoane care îşi exprimă opiniile prin intermediul mass-media.
In ce priveşte protecţia jurnaliştilor profesionişti, în cauza Lopes Gomes da Silva contra Portugalia, din 28 septembrie 2000, în care un ziarist a fost condamnat penal pentru defăimare, datorită expresiilor pe care le-a utilizat -„grotesc, necioplit, grosolan” - la adresa unui om politic. Curtea a constatat o încălcare a art.10 din Convenţie.
In motivarea deciziei, Curtea a arătat că proferarea de către ziarist a expresiilor respective a avut loc în cadrul unei dezbateri de interes general, iar expresiile utilizate pot fi considerate polemice, fără a constitui un atac gratuit la persoană, deoarece autorul le dădea o explicaţie obiectivă şi, într-un asemenea domeniu, invectivele se răsfrâng şi pe plan personal. Curtea a apreciat că ziaristul a exprimat o opinie generată de poziţiile politice ale celui ofensat, el însuşi comentator de presă şi, chiar dacă opinia în discuţie, în absenţa oricărei baze faptice, a fost excesivă, Curtea a reamintit că libertatea jurnalistică include posibila recurgere la o doză de exagerare sau chiar de provocare, astfel că nu se justifică sancţionarea penală a reclamantului pentru opiniile astfel exprimate.
In ce priveşte protecţia jurnaliştilor, trebuie însă făcută precizarea că, pe lângă punerea în balanţă a două interese contrare (dreptul ziaristului de a se exprima, pe de o parte, şi interesul statului de a limita libertatea de exprimare pentru a atinge scopurile legitime enumerate de paragraful 2 al art.10, printre care un rol aparte îl ocupă necesitatea de a proteja reputaţia persoanelor vizate de discursul critic, pe de altă parte), intervine în cazul libertăţii presei şi un al treilea interes, cel al societăţii de a exercita un control eficient asupra acţiunilor personalităţilor aflate în poziţii de conducere. Deoarece acest control se realizează, într-o mare măsură, prin intermediul presei, jurisprudenţa Curţii de la Strassbourg a considerat că aceasta joacă un rol esenţial pentru existenţa şi buna funcţionare a unei democraţii transparente.
Având în vedere aceste considerente, instanţa a analizat articolul de presă încriminat, apreciind în concret în ce măsură informaţiile, ideile şi opiniile prezentate sunt sau nu adevărate şi demne de încredere, dacă au fost verificate anterior publicării, dacă au fost prezentate cu bună-credinţă şi cu respectarea deontologiei profesionale şi dacă acestea sunt lezante pentru  onoarea, demnitatea şi reputaţia reclamantului Bobar Gheorghe. În fapt, s-a reţinut că la data de 11.03.2015 în cotidianul în format electronic “Ziarul Văii Jiului” a fost publicat la rubrica “Primim la redacţie” un articol intitulat “CAR Petrila – Practici neortodoxe impuse de preşedintele Bobar” prin care un grup de cititori semnalează opiniei publice o serie de pretinse neregularităţi în acordarea creditelor de către CAR Petrila, girate de preşedintele acestei instituţii de credit – reclamantul Bobar Gheorghe (f. 12 – 13).
Articolul cuprinde atât o serie de aprecieri generale negative la adresa caracterului reclamantului insinuându-se că acesta ar fi “un lup deghizat în blană de oaie”, “simbol al rapacităţii şi lăcomiei nemăsurate”, că „trage spuza la turta lui”, că e „profitor”, pe care instanţa, raportat la limbajul evaziv şi la utilizarea figurilor de stil folosite, le apreciază ca intrând în categoria judecăţilor de valoare, cât şi o serie de acuze, cum ar fi: încălcarea cu ştiinţă a obligaţiei acordării împrumuturilor, dispunerea în mod discreţionar de fondul social al CAR-ului, practicarea de către CAR Petrila a unor dobânzi cămătăreşti, mai mari decât cele ale altor CAR-uri din zonă, că reclamantul şi familia sa s-ar fi îmbogăţit pe seama veniturilor obţinute de la CAR Petrila. Aceste ultime acuze la adresa reclamantului instanţa le-a apreciat  ca fiind fapte, pe care le-a verificat sub aspectul veridicităţii lor conform probatoriului administrat după cum urmează:
Astfel, în ceea ce priveşte afirmaţia că reclamantul în calitate de preşedinte al CAR Petrila ar fi încălcat cu bună ştiinţă obligaţia acordării împrumuturilor, ignorând disproporţia dintre valoarea împrumutului acordat şi nivelul veniturilor beneficiarilor, s-a reţinut că nu corespunde adevărului, câtă vreme conform declaraţiei martorei Vladu Lăcrămioara (f. 109) cererea de acordare a împrumutului se analizează în cadrul unui comitet de împrumut format din Preşedintele CAR, directorul economic şi două contabile.
Acolo se analizează calitatea de membru al solicitantului, capacitatea de rambursare a împrumutului, capacitatea de garantare a împrumutului  şi documentele care însoţesc cererea de credit. Astfel acordarea creditelor se face cu respectarea normelor de creditare, fiecare din membrii comitetului având un  vot egal în privinţa aprobării sau nu a cererii de împrumut. S-a mai arătat în  declaraţia martorului audiat că se respectă o proporţie ca rata cu dobânda creditului să nu depăşească jumătate din venitul solicitantului (f. 109 verso).
În ceea ce priveşte afirmaţia că reclamantul în calitate de preşedinte al CAR Petrila ar dispune discreţionar de fondul social al CAR Petrila, s-a reţinut că nu este adevărată, întrucât pe de o parte fondul social al instituţiei este bine administrat, nefiind critici în acest sens în cadrul conferinţelor periodice care se organizează, iar pe de altă parte  anual CAR Petrila este supus controlului auditului intern unde nu s-au semnalat deficienţe majore (f. 109). Acest aspect este confirmat şi de raportul Uniunii Teritoriale a Caselor de Ajutor Reciproc ale salariaţilor – for tutelar al CAR Petrila (f. 127 – 149). S-a mai reţinut că, în ceea ce priveşte veniturile obţinute de CAR Petrila, după ce se scad consumul de utilităţi, salarii şi alte cheltuieli administrative, veniturile rămase se reîntorc în fond, fiind repartizate pe capitalul propriu şi pe beneficiile membrilor CAR (f. 109 verso).
Referitor la afirmaţia din articolul incriminat cum că CAR Petrila sub conducerea reclamantului ar practica dobânzi cămătăreşti, mult mai mari decât a altor instituţii financiare de acest gen, s-a reţinut că nu este adevărată, întrucât dobânzile, fiind de 14% pentru împrumutul ocazional, 10% pentru împrumutul tradiţional şi 8% pentru cel promoţional, sunt apreciate ca fiind printre cele mai mici în raport cu alte CAR-uri din judeţul Hunedoara, aşa cum rezultă din declaraţia martorilor Vladu Lăcrămioara (f. 109), Petreanu Paul Florin (f. 153) şi Simion Ion Vasile (f. 260).
În ceea ce priveşte afirmaţia că reclamantul în calitate de preşedinte al CAR Petrila s-ar fi îmbogăţit din veniturile CAR Petrila, s-a reţinut că nu corespunde adevărului, câtă vreme acesta nu poate utiliza discreţionar fondurile CAR-ului, întrucât acesta e condus de un consiliu director, care hotărăşte în ceea ce priveşte buna funcţionare a instituţiei, iar integritatea patrimoniului CAR şi modul de constituire şi utilizare a fondurilor acestuia este una corectă, aşa cum rezultă din raportul de audit întocmit de UTCARS – Regiunea de Vest (f. 127 – 149) şi din declaraţiile martorilor audiaţi (f. 109, 260). Mai mult, reclamantul realizează venituri şi din alte surse, fiind pensionar de la mină, membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului SA (f. 175) şi Consilier local din partea Partidului Social Democrat din anul 2012 (f. 172).
În ceea ce priveşte afirmaţia din articolul incriminat cum că CAR Petrila ar avea debite în curs de executare silită de aproape 800.000 lei, instanţa a constatat că aceasta corespunde adevărului, aşa cum rezultă din declaraţia directorului executiv al UCARS – Regiunea Vest (f. 153), dar aceste debite se situează sub media debitelor restante pe Unirea CAR-urilor.
În concluzie, raportat la afirmaţiile cuprinse în articolul incriminat, instanţa a constatat  că majoritatea faptelor de care este acuzat reclamantul de către autorii articolului nu corespund adevărului.
S-a mai reţinut că, referitor la celelalte criterii de analiză avute în vedere de instanţă, informaţiile publicate de pârâţi în Ziarul Văii Jiului sunt unele de interes public general pentru comunitatea localităţii Petrila, raportat pe de o parte persoana reclamantului, care este o persoană publică, şi om politic, ocupând o serie de funcţii importante ca aceea de Consilier local în cadrul Primăriei Petrila, Preşedinte al organizaţiei orăşeneşti Petrila din cadrul Partidului Social Democrat, Viceprimar al oraşului Petrila (f. 102), Preşedinte al CAR Petrila în perioada 2002 – 2015, iar pe de altă parte la numărul mare de  cititori care au vizualizat articolul incriminat (3.423 de vizualizări) după cum se arată chiar în acţiune.
În ceea ce priveşte îndatoririle şi responsabilităţile ce revin jurnalistului şi respectiv editorului publicaţiei, ca participant la exerciţiul libertăţii de exprimare, s-a reţinut că pârâtul Docea Cătălin a îndeplinit doar în parte aceste obligaţii, în sensul că la data recepţionării articolului incriminat de la autorii acestuia, a fost convins că cele relatate corespund adevărului din percepţia personală (f. 15), ca membru al comunităţii locale din Petrila şi ca membru al CAR Petrila, neputându-se reţine reaua-credinţă a acestuia în publicarea articolului, aşa cum rezultă din interogatoriul luat acestuia (răspunsul la întrebarea 6, f. 157).
Pe de altă parte pârâtul a dat posibilitatea reclamantului de a-i publica în acelaşi cotidian în ediţia următoare un drept la replică, drept de care reclamantul nu a înţeles să uzeze, considerând că acţiunea jurnalistică a pârâtului are ca scop discreditarea sa în raport cu alţi adversari politici, conform răspunsului la interogator (f. 111, 154).
Cu toate acestea pârâtul Docea Cătălin, prin publicarea articolului incriminat, fără să verifice toate afirmaţiile autorilor articolului şi din alte surse independente, a încălcat deontologia jurnalistică. Astfel, aşa cum rezultă din declaraţia martorului Boboc Marian înainte de publicarea articolului nu s-a luat legătura cu reclamantul pentru a-i cere opinia vis-a-vis de cele scrise pe seama sa şi nu s-a verificat din alte surse independente veridicitatea celor semnalate (f. 152).
Totodată instanţa a mai reţinut faptul că şi alte publicaţii ca Ziarul Hunedoreanului şi Mesagerul Hunedorean au mai scris la adresa reclamantului şi a CAR Petrila articole cu caracter negativ (f. 281 – 288).
În ceea ce priveşte pretinsul prejudiciu de imagine adus reclamantului Bobar Gheorghe prin publicarea articolului incriminat, instanţa a reţinut că acesta nu a fost dovedit. Astfel din declaraţia martorei Vladu Lăcrămioara s-a reţinut că nimeni nu i s-a plâns că ar fi nemulţumit de prestaţia reclamantului ca preşedinte al CAR Petrila, CAR-ul cunoscând o evoluţie pozitivă constantă atât sub aspectul performanţei financiare cât şi sub aspectul numărului de membri care s-a triplat. De asemenea aceasta a apreciat ca fiind corespunzătoare activitatea de management a reclamantului, iar din punctul său de vedere publicarea articolului în ziar nu a dus la scăderea stimei de sine a colegilor reclamantului faţă de acesta (f. 109 - 110).

De asemenea martorul Petreanu Paul Florin arată că nu are cunoştinţă ca vreunul din membrii CAR Petrila să se fi plâns de activitatea profesională a reclamantului, iar el personal nu şi-a schimbat părerea bună faţă de reclamant după citirea articolului incriminat. Acesta a mai arătat că nu cunoaşte ca alte persoane din anturajul său sau al reclamantului să îşi fi schimbat părerea faţă de acesta (f. 153).
Că este aşa rezultă şi din faptul că în continuare reclamantul ocupă toate funcţiile pe care le-a deţinut în comunitate, aşa cum confirmă şi martorul Simion Ion Vasile (f. 260 verso).
Prin urmare s-a reţinut că prin publicarea articolului incriminat reclamantului nu i s-a produs vreun prejudiciu de imagine care să-l afecteze fizic, psihic sau social.
Cu toate acestea pentru a fi aduse la cunoştinţa comunităţii oraşului Petrila faptul că cele semnalate în articolul de presă incriminat nu corespund adevărului, instanţa a apreciat că se impune ca pârâtul SC Ziarul Văii Jiului SRL să publice pe prima pagină a cotidianului  „Ziarul Văii Jiului” prezenta hotărâre, după rămânerea definitivă a acesteia.
Faţă de aceste aspecte şi luând în considerare faptul că reclamantul este o persoană publică şi om politic, admiţând că limitele criticilor admisibile sunt mai largi în privinţa unui politician decât în privinţa unui simplu particular, instanţa a apreciat că în speţă este păstrat echilibrul între libertatea de exprimare a pârâtului Docea Cătălin şi dreptul reclamantului la onoare şi demnitate.
Aşa fiind în raport de dispoziţiile art. 70, art. 72 şi art. 75 din Noul Cod civil constatând că faţă de pârâţi nu sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale, faţă de lipsa prejudiciului produs prin fapta acestora, instanţa în temeiul art. 1357, art.1528  şi următoarele din Noul Cod civil a admite doar în parte acţiunea reclamantului Bobar Gheorghe în sensul celor de mai sus, respingând ca neîntemeiat capătul de cerere în pretenţii, reprezentând daune morale.
În temeiul art. 453 alin. 2 NCPC instanţa a dispus compensarea în totalitate a onorariilor justificate de părţi, raportat la partea din acţiune admisă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul Bobar Gheorghe, solicitând admiterea lui, schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii în integralitate.
Solicită cheltuieli de judecată în apel.
În expunerea de motive arată că instanţa de fond a reţinut greşit că intimatul Docea Cătălin, prin publicarea articolului incriminator, a dat dovadă de bună credinţă şi că nu sunt întrunite cerinţele legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale a intimaţilor sub aspectul prejudiciului de imagine.
În continuare apelantul enumeră afirmaţiile denigratoare, mincinoase făcute la adresa sa şi arată că instanţa a ignorat Răspunsul nr. 1051/15.04.2015 emis de pârâtă prin care a comunicat reclamantului, sub semnătura pârâtului Docea, că personal acesta din urmă cunoaşte aspectele relatate în scrisoarea publicată de „Ziarul Văii Jiului” ca fiind veridice, că redacţia a derulat verificări preliminare rezonabile înainte de a lua decizia de a publica scrisoarea menţionată, iar aspectele publicate au fost şi sunt de interes public, instituţia financiară non bancară în discuţie gestionând economiile personale a mii de oameni.
Acest răspuns se susţine că trebuia coroborat cu declaraţia martorei Vladu Lăcrămioara, din care rezultă că pârâtul a beneficiat de un împrumut pe care nu l-a restituit, motiv pentru care a fost executat silit şi exclus din rândul membrilor CAR şi să reţină reaua-credinţă a intimatului, care a declanşat acţiunea de denigrare a reclamantului.
Mai departe relevă faptul că instanţa a reţinut că afirmaţiile făcute de pârât sunt calomnioase şi neadevărate, fiind expusă de către apelant activitatea sa de-a lungul timpului, atât cea profesională, cât şi cea politică, făcând referire şi trimitere  la probele dosarului, concluzionând că acestea nu susţin acuzaţiile ce îi sunt aduse de pârâţi. Totodată, susţine că această campanie de denigrare a continuat şi pe parcursul procesului şi continuă şi în prezent.
Consideră greşită concluzia instanţei în sensul că apelantul nu ar fi suferit un prejudiciu moral ca urmare a articolului incriminator şi a campaniei ulterioare, că nu i-a fost afectată imaginea publică, iar CAR Petrila nu a pierdut membri.
Se arată în acest context faptul că articolul incriminator a declanşat o serie de comentarii, între care unele denigratoare, că a scăzut numărul de membri CAR şi că din probele administrate rezultă cu certitudine prejudiciul moral suferit, contrar celor reţinute de instanţă.
Ca urmare, apreciază că în mod greşit instanţa a considerat că nu sunt întrunite cerinţele răspunderii patrimoniale sub forma daunelor morale.
Din această perspectivă se susţine că în mod greşit instanţa a reţinut disp. art. 998, 999 din vechiul C. civil, în cauză nefiind acestea aplicabile, ci prevederile NCPC şi celelalte temeiuri legale invocate din Constituţia României şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Din coroborarea tuturor temeiurilor invocate se susţine că se poate desprinde concluzia că jurnalistul care distorsionează intenţionat informaţia, care face acuzaţii nefondate, plagiază, defăimează, săvârşeşte abateri profesionale de maximă gravitate.
Afirmaţiile incriminate nu sunt însoţite de dovezi concrete, fiind puse pe seama unui „grup de cititori” neidentificaţi şi în acest context se arată că această campanie de denigrare a sa l-a afectat psihic în mod profund, în condiţiile în care ştia că nu a comis faptele de care este acuzat, că este un om demn, de caracter, onest, cinstit şi corect în relaţiile cu cetăţenii.
Critică apoi şi neacordarea cheltuielilor de judecată la fond, deşi acţiunea i-a fost admisă chiar şi numai parţial.
În drept, invocă art. 480 alin. 2 şi 453 CPC.
Prin întâmpinare, intimatul Docea Cătălin a solicitat respingerea apelului ca nefundat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii atacate.
Solicită cheltuieli de judecată.
Curtea, verificând, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, în temeiul art. 479 alin. 1 CPC, reţine următoarele:
Apelul este fondat.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Constituţia României: „Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile”; potrivit alin. (6) „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine”.
De asemenea art. 20 alin. (1)-(2) din Constituţia României, prevede că: „Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi celelalte tratate la care România este parte. Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile”.
Potrivit art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului: „Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. 
Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute le lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.”
În ceea ce priveşte consacrarea jurisprudenţială a acestui drept, instanţa reţine că “libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice, una dintre condiţiile primordiale ale progresului său şi ale împlinirii individuale a membrilor săi. Sub rezerva paragrafului 2 al articolului 10, ea acoperă nu numai “informaţiile” sau “ideile” care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive sau indiferente, ci şi acelea care ofensează, şochează sau îngrijorează statul sau un anumit segment al populaţiei. Acestea sunt cerinţele pluralismului, toleranţei şi spiritului de deschidere în absenţa cărora nu există «societate democratică»” (Handyside c. Regatului Unit). 
Dreptul garantat de articolul 10 nu este însă unul absolut. Paragraful 2 permite restrângerea exercitării acestuia în ipoteza în care folosirea libertăţii de exprimare este îndreptată împotriva anumitor valori pe care statul le poate în mod legitim apăra sau chiar împotriva democraţiei însăşi. Restricţiile aduse libertăţii de exprimare vor fi însă controlate de Curtea EDO prin aplicarea unei serii de principii de interpretare a dispoziţiilor articolului 10 din Convenţie cristalizate în cadrul jurisprudenţei referitoare la acesta. Astfel, Curtea afirmă că limitarea adusă de stat acestui drept este contrară Convenţiei dacă nu îndeplineşte cele trei condiţii cumulative enumerate în paragraful 2: a) să fie prevăzută de lege; b) să urmărească cel puţin unul dintre scopurile legitime prevăzute de textul Convenţiei şi c) să fie necesară, într-o societate democratică, pentru atingerea acelui scop (Cumpănă şi Mazăre c. României). 
Potrivit art. 8 paragraf 1 din Convenţie: „Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale”.
În ceea ce priveşte dreptul intern aplicabil, instanţa reţine că dispoziţiile Codului Civil din 2009 sunt incidente în cauză prin raportare la data săvârşirii faptelor imputate şi la dispoziţiile art. 103 din Legea nr. 71/2011.
Dispoziţiile art. 70 alin. (1) şi (2) Cod Civil prevăd că orice persoană are dreptul la liberă exprimare, exercitarea acestui drept neputând fi restrânsă decât în cazurile şi limitele prevăzute la art. 75.
Art. 72 alin. (1) Cod civil consacră dreptul oricărei persoane la respectarea demnităţii sale, interzicând orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute de art. 75.
Potrivit art. 75 alin. (1) Cod Civil, nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secţiune atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte. În continuare, alin. (2) al aceluiaşi articol stipulează faptul că exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secţiune.
Art. 252 Cod Civil cu denumirea marginală „Ocrotirea personalităţii umane” prevede că orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică.
Art. 253 alin. (1) Cod Civil prevede că persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori ameninţate poate cere instanţei: a) interzicerea săvârşirii faptei ilicite, dacă aceasta era iminentă; b) încetarea încălcării şi interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă; c) constatarea caracterului ilicit al faptei săvârşite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă. Potrivit alin. (2), prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul încălcării drepturilor nepatrimoniale prin exercitarea dreptului la libera exprimare, instanţa poate dispune numai măsurile prevăzute la alin. (1) lit. b şi c. 
Totodată, cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi poate cere instanţei să îl oblige pe autorul faptei se îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanţă spre a ajunge la restabilirea dreptului, cum sunt: a) obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare; b) orice alte măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat, potrivit alin. (3).
Art. 253 alin. (4) prevede de asemenea, dreptul persoanei prejudiciate de a cere despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul chiar nepatrimonial ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea e imputabilă autorului faptei prejudiciabile.  
Potrivit art. 1349 Cod Civil: “orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum şi de ruina edificiului”.
În conformitate cu art. 1357 alin. (1) Cod Civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie este obligat să îl repare.
Din acest text legal se desprind condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie: existenţa faptei ilicite, cauzarea unui prejudiciu, chiar şi nepatrimonial, legătura de cauzalitate dintre acestea, precum şi existenţa vinovăţiei autorului faptului ilicit.
Existenţa faptei ilicite, poate fi reţinută în cazul în care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane. 
În această privinţă, Curtea EDO a stabilit o foarte importantă distincţie între afirmarea unor fapte şi cea a unor judecăţi de valoare, urmând a se avea în vedere că “existenţa faptelor poate fi demonstrată, în timp ce adevărul judecăţilor de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit”. Astfel, dacă concreteţea primelor se poate dovedi, următoarele nu-şi pot demonstra exactitatea. Pentru judecăţile de valoare, această cerinţă este irealizabilă şi aduce atingere libertăţii de opinie în sine, element fundamental al dreptului asigurat de art. 10 (Lingens c. Austriei). 
Nu e mai puţin adevărat că faptul de a acuza anumite persoane implică obligaţia de a furniza o bază reală suficientă şi că inclusiv o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este lipsită total de o bază reală (Cumpănă şi Mazăre c. României). Aşadar, Curtea EDO analizează dacă exista o bază factuală suficient de susţinută la originea afirmaţiilor efectuate (Cârlan împotriva României).
În acest sens, instanţa de fond a reţinut deja care sunt faptele ilicite invocate de reclamant, expunându-le pe larg în conţinutul considerentelor sentinţei în prezent atacate, fapte care nu au fost contestate de către pârât, acesta neatacând hotărârea atacată.
De asemenea, în ceea ce priveşte limitele libertăţii de exprimare, instanţa reţine că potrivit paragrafului 2 din Convenţia EDO una dintre acestea este reprezentată de protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora.
Curtea EDO a considerat că reputaţia unei persoane reprezintă o parte din identitatea sa personală şi fizică, inclusiv în cadrul unei critici în contextul unei dezbateri publice, art. 8 fiind pe deplin aplicabil (Pfeiferi c. Austriei).
Criteriile identificate în jurisprudenţa Curţii EDO ca fiind relevante în ceea ce priveşte preferinţa pentru dreptul la libertatea de exprimare, pe de o parte, sau dreptul la respectarea vieţii private, pe de altă parte sunt: contribuţia afirmaţiilor la o dezbatere de interes general, notorietatea persoanei vizate şi obiectul reportajului, comportamentul anterior al persoanei în cauză, conţinutul, forma şi repercusiunile publicării (Axel Springer AG c. Germaniei).
În privinţa notorietăţii persoanei vizate, instanţa reţine că limitele criticii admisibile în privinţa oricărei persoane care poate fi calificată drept persoană publică sunt mai mari decât în privinţa unei simple persoane particulare (Cumpănă şi Mazăre c. României).
În acest sens, instanţa a reţinut că reclamantul era, la momentul faptelor, preşedinte al CAR Petrila, ulterior îndeplinind funcţia de consilier local şi apoi pe cea de viceprimar. Din acest punct de vedere, instanţa consideră că, acesta este considerat persoană publică, limitele criticii admisibile fiind, în acest caz, mai mari (Petrenco împotriva Republicii Moldova).
Faţă de cele prezentate anterior, instanţa reţine că, prin afirmaţiile sale lipsite de orice susţinere în plan probatoriu şi limbajul folosit, pârâtul a depăşit sfera caracterului informativ care prezintă interes pentru opinia publică, aducând grave atingeri demnităţii reclamantului. În aceste împrejurări, instanţa constată că există o faptă ilicită ca urmare a afirmaţiilor pârâtului astfel cum ele au fost deja reţinute cu autoritate de lucru judecat de către instanţa de fond şi care nu au fost contestate de pârât, aşa cum am mai menţionat.
Deci, sub aspectul existenţei faptei ilicite, instanţa de apel nu va mai analiza în detaliu acest aspect.
Ceea ce însă suscită interes şi de asemenea face obiectul apelului de faţă este tocmai prejudiciul moral afirmat de reclamant.
Analizând prejudiciul suferit de către acesta ca urmare a faptei ilicite a pârâtului, efectul negativ suferit ca urmare a afirmaţiilor acestuia, instanţa apreciază că acesta există, fiind reprezentat de lezarea dreptului la demnitate.
În acest sens, instanţa reţine că dreptul fiecărei persoane la demnitate se reflectă atât în ocrotirea valorii sociale a demnităţii sub aspectul ei subiectiv, adică sub aspectul sentimentului de onoare pe care fiecare om îl are faţă de el însuşi cât şi sub aspect obiectiv, respectiv sub aspectul preţuirii morale de care se bucură un om în cadrul societăţii din care face parte şi care se manifestă prin reputaţia, stima, consideraţia şi respectul semenilor săi, acest drept fiind atins prin expresiile folosite de pârât la adresa reclamantului.
 Prejudiciul invocat de reclamant este unul de natură nepatrimonială, cauzat de sentimentul de umilinţă pe care i le-au produs afirmaţiile pârâtului la adresa sa, astfel cauzându-i-se o daună morală. 
În acest sens, instanţa reţine că este dincolo de orice dubiu că proliferarea unor afirmaţii de natura celor susţinute de pârât la adresa reclamantului i-a lezat acestuia dreptul la demnitate, protejat de 72 alin. (1) Cod civil. La amplificarea prejudiciului se adaugă faptul că articolul incriminator, pe lângă împrejurarea că a fost publicat în „Ziarul Văii Jiului” în format scris, a fost publicat şi în format electronic, mult mai multe persoane având în mod nemijlocit acces la el, făcând chiar comentarii pe marginea lui, unele chiar denigratoare.
Pentru a dovedi nerealitatea celor susţinute de pârât în conţinutul articolului în discuţie, la dosarul cauzei reclamantul a depus copii ale diplomelor de merit, diplome de excelenţă şi de onoare primite în intervalul 2008-2015 din partea Uniunii Teritoriale a CAR Hunedoara , Uniunea Naţională  CAR ale salariaţilor din România, Rxclusiv Media Group, CNH S.A. Petrila – EM Petrila, CNH Petroşani – EM Petrila (filele 89-102 dosar fond), cu aceste înscrisuri dovedind că activitatea sa  a fost premiată şi deci apreciată.
Mai mult decât atât,  instanţa va reţine susţinerile reclamantului potrivit cărora articolul pârâtului nu are corespondent în realitate, aspect demonstrat cu declaraţia martorei Vladu Lăcrămioara, director economic în cadrul CAR Petrila. Aceasta a declarat, după expunerea modului de lucru în cadrul acestui organism, respectiv al modului în care se acordau creditele, în sensul că acestea nu erau la liberul arbitru al preşedintelui, ci reprezenta expresia votului egal al membrilor comitetului, că la adresa reclamantului, de-a lungul timpului, au fost scrise mai multe articole de către pârâţi, unele asumate de aceştia, altele presupus a fi primite la redacţie de la aşa-zişi cetăţeni.
Afirmă martora că reclamantul a fost o perioadă foarte supărat din cauza articolului incriminat şi că şi între colegi existau discuţii pe tema acestui articol, nemulţumiţi de ceea ce era scris în el, întrucât nu erau fapte reale semnalate.
De asemenea, martorul  Petreanu Paul Florin susţine că personal l-ar fi deranjat un astfel de articol, dar că nu a sesizat un asemenea comportament din partea reclamantului, poate şi datorită experienţei acestuia cu presa, ca şi om politic.
Martorul Simion Ion Vasile apreciază în cadrul depoziţiei sale testimoniale faptul că  prin articolul în discuţie  i s-a adus reclamantului un foarte mare prejudiciu de imagine, datorită faptului că s-au folosit o serie de expresii josnice, epitete denigratoare, afirmaţii care au produs unele consecinţe cum ar fi apariţia unor comentarii defăimătoare adiacente articolului, mai ales în contextul în care articolul a fost promovat pe facebook, unde s-au făcut comentarii negative. Mai arată şi că după acest articol, s-au mai scris de către aceeaşi publicaţie încă cel puţin 2 articole defăimătoare la adresa reclamantului şi a CAR-ului.
Coroborând toate cele anterior reţinute, prejudiciul moral pretins de reclamant se apreciază pe deplin dovedit.
Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul moral suferit de reclamant rezultă din însăşi fapta ilicită, astfel, urmare acesteia, reclamantului i s-a cauzat un prejudiciu moral constând în lezarea dreptului la demnitate.
Vinovăţia exprimă atitudinea subiectivă a celui ce a săvârşit fapta ilicită, faţă de fapta sa sau de urmările acesteia, la momentul la care a săvârşit-o, exprimă, cu alte cuvinte, imputabilitatea acelei fapte.
Conform art. 1357 alin. 2 Cod civil, „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă”. De asemenea, potrivit art. 1.358 Cod civil „Pentru aprecierea vinovăţiei se va ţine seama de împrejurările în care s-a produs prejudiciul, străine de persoana autorului faptei, precum şi, dacă este cazul, de faptul că prejudiciul a fost cauzat de un profesionist în exploatarea unei întreprinderi”.
Faţă de ansamblul circumstanţelor cauzei, instanţa apreciază că fapta a fost săvârşită cu vinovăţie sub forma intenţiei, pârâtul prevăzând rezultatul afirmaţiilor sale de lezare a demnităţii reclamantului şi urmărind sau cel puţin acceptând producerea acestuia.
În ceea ce priveşte reperarea prejudiciului moral suferit de reclamant, instanţa va avea în vedere faptul că însăşi constatarea, prin hotărâre judecătorească, a atingerii dreptului reclamantului la demnitate, reprezintă o modalitate de reparare a prejudiciului moral suferit. Totuşi, în prezenta cauză, instanţa apreciază că această modalitate de reparare a prejudiciului nu este suficientă, urmând a fi analizate pretenţiile materiale ale reclamantului.
În ceea ce priveşte cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, instanţa reţine că nici sistemul legislativ românesc şi nici normele comunitare nu prevăd un mod concret care să repare pe deplin daunele morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu 

poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc.
În consecinţă, în analiza pretenţiilor materiale ale reclamantului instanţa va avea în vedere poziţia sa socială şi profesională, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora, despăgubirile trebuind să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă reputaţiei, precum şi faptul că repararea prejudiciului se realizează în mod substanţial prin constatarea caracterului ilicit al faptei săvârşite de pârâţi, care reprezintă, prin ea însăşi, o reparaţie echitabilă.
În acest sens, instanţa apreciază cuantumul despăgubirilor morale la suma de 25.000 lei, urmând ca, în baza art. 253 alin. (4) Cod civil să oblige pârâtul, în solidar cu S.C. „Ziarul Văii Jiului” la plata către reclamant a acestei sume.
În plus, instanţa reţine că art. 253 alin. (4) Cod civil consacră un caz particular de reparare a prejudiciului nepatrimonial, respectiv posibilitatea persoanei vătămate de a cere publicarea hotărârii de condamnare, aceasta fiind în cauză opţiunea reclamantului pentru repararea prejudiciului suferit.
Totodată, Curtea va menţine dispoziţia de obligare a pârâtului „Ziarul Văii Jiului” S.R.L. Petroşani de a publica pe prima pagină a cotidianului regional „Ziarul Văii Jiului” atât sentinţa primei instanţe, cât şi prezenta decizie, având în vedere că pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 480 alin. 2 CPC, se va admite apelul declarat în cauză, se va schimba în parte hotărârea atacată, în ceea ce priveşte obligarea pârâţilor la plata daunelor morale solicitate de reclamant şi la plata cheltuielilor de judecată şi, rejudecând cauza în aceste limite vor fi obligaţi pârâţii să plătească în solidar reclamantului 25000 lei cu titlu daune morale şi 8576 lei cu titlu cheltuieli de judecată în faţa instanţei de fond, reprezentând onorariul avocatului, taxa de timbru şi contravaloarea transportului la instanţă al reclamantului şi al avocatului, dar şi al deplasărilor reclamantului la cabinetul avocatului (filele 50, 52, 304-312 dosar fond).
De asemenea, în temeiul art. 453 CPC, Curtea va obliga intimaţii-pârâţi să plătească în solidar apelantului 2590 lei cu titlu cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariul avocatului, taxa de timbru şi contravaloarea transportului la instanţă (filele 19, 21, 81). 
Pentru aceste motive,

În numele legii,
    D E C I D E 
Admite apelul declarat de reclamantul Bobar Gheorghe împotriva sentinţei civile nr. 2161/06.10.2016 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. 3535/97/2012. 
Schimbă în parte sentinţa atacată, în ceea ce priveşte obligarea pârâţilor la plata daunelor morale solicitate de reclamant şi la plata cheltuielilor de judecată, şi rejudecând în aceste limite: 
Obligă pârâţii SC Ziarul Văii Jiului SRL Petroşani şi Cătălin Docea să plătească în solidar reclamantului Bobar Gheorghe suma de 25.000 lei, cu titlu daune morale. 
Obligă pârâţii SC Ziarul Văii Jiului SRL Petroşani şi Cătălin Docea să plătească în solidar reclamantului Bobar Gheorghe suma de 8576 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în faţa instanţei de fond. 
Menţine dispoziţia de obligare a pârâtului SC Ziarul Văii Jiului SRL Petroşani de a publica pe prima pagină a cotidianului regional “Ziarul Văii Jiului” atât sentinţa primei instanţe cât şi prezenta decizie. 
Obligă pârâţii SC Ziarul Văii Jiului SRL Petroşani şi Cătălin Docea să plătească în solidar reclamantului Bobar Gheorghe suma de 2590 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în faţa instanţei de apel.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Septembrie 2017.
Președinte, N.V.
Judecător, C.M.C.
Grefier, C.C.S.

 

Dosar nr. 3532/97/2015/a1
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 71/2017
Şedinţa Camerei de Consiliu de la 10 Octombrie 2017 

Completul compus din:
PREŞEDINTE     N. V.
Judecător         C. M. C.
Grefier         C. C. S.
     
Pe rol se află îndreptarea din oficiu a erorii materiale strecurată în minuta şi  dispozitivul  deciziei civile nr. 1120/14.09.2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. 3532/97/2015.
La apelul nominal efectuat în cauză se constată lipsa părţilor.
Procedura este legal îndeplinită,  fără citarea părţilor  potrivit dispoziţiilor art. 442 NCPC
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanţa, având în vedere actele şi lucrările dosarului, rămâne în pronunţare asupra îndreptării erorii materiale.

CURTEA DE APEL
Asupra sesizării de faţă, 

Instanţa de judecată s-a sesizat din oficiu cu privire la eroarea materială strecurată în minuta şi  dispozitivul deciziei civile nr. 1120/14.09.2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 3532/97/2015, cu privire la indicarea căii de atac.
Curtea, verificând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
În minuta şi dispozitivul deciziei civile nr. 1120/14.09.2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 3532/97/2015 s-a menţionat că această decizie este definitivă, faţă de  prevederile art. 483 alin. 2  NCPC, art. XVIII din Legea 2/2013 precum şi valoarea pretenţiilor reclamantului, respectiv suma de 300.000 lei.
Având  în  vedere că  la data de 20.07.2017  s-a publicat  Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/30.05.2017  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „precum şi alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv” cuprinse de art. XVIII alin. 2 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de Procedură Civilă, instanţa  constată că decizia civilă nr. 1120/2017 este supusă căii de atac a recursului.
Acest aspect constituie o vădită eroare materială, considerente pentru care, în temeiul art. 442 NCPC,  Curtea urmează a proceda la îndreptarea erorii în sensul că alineatul 7 din minuta şi dispozitivul deciziei  civile nr. 1120/2017 care cuprinde menţiunea „Definitivă” se va modifica şi se va menţiona că hotărârea este supusă recursului, în termen de 30 de zile de la comunicare. 
Pentru aceste motive,
  În numele legii
 DISPUNE

Îndreaptă din oficiu eroarea materială strecurată în minuta şi dispozitivul deciziei civile nr. 1120/14.09.2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 3532/97/2015  în sensul că  alineatul 7 care cuprinde menţiunea „Definitivă” se modifică şi va avea următorul  conţinut:
„Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare.  Recursul se depune la Curtea de Apel Alba Iulia”.
    Prezenta încheiere face parte integrantă din decizia civilă nr. 1120/14.09.2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 3532/97/2015.
Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Alba Iulia.
    Dată în Camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 10 octombrie 2017.

Președinte, N.V.
Judecător, C.M.C.
Grefier, C.C.S.

Dosar nr. 3532/97/2015/a1
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ȘI JUSTIŢIE

Dată de ședință: 02.07.2018
Complet de judecată: Completul filtru nr. 4
Numărul documentului de soluționare: 2757/2018
Data documentului de soluționare: 02.07.2018
Tipul documentului de soluționare: Hotarâre
Soluție: Filtru - Respins ca inadmisibil
DETALII SOLUŢIE: DECIZIA NR. 2757: RESPINGE, CA INADMISIBIL, RECURSUL DECLARAT DE PÂRÂŢII DOCEA CĂTĂLIN ŞI SC ZIARUL VĂII JIULUI SRL ÎMPOTRIVA DECIZIEI CIVILE NR. 1120 DIN 14 SEPTEMBRIE 2017 A CURŢII DE APEL ALBA IULIA, SECŢIA I CIVILĂ. FĂRĂ CALE DE ATAC.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 9 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Licitație apartament Vulcan
Publicitate
Newsletter