07.08.2018,  19:20:32 | 2 comentarii | 474 vizualizari
Prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, rectorul Universităţii din Petroşani: „Petroşaniul are acum toate condiţiile şi pentru educaţie de înaltă calitate şi cercetare, dar şi pentru sport, distracţie sau relaxare, plus că viaţa studenţească e mai ieftină ca-n Cluj, Bucureşti, Iaşi sau Timişoara...”
de Corneliu BRAN

Rectorul Universităţii din Petroşani, prof. univ. dr. ing. Radu Sorin este oficial în vacanţă. Şi totuşi, marţi, 7 august, l-am găsit pe metereze la serviciu. Abia ce intrase în birou după o inspecţie la punctele de lucru, acolo unde se muncește pentru ca din toamnă, când vor reveni studenţii şi dascălii din vacanţe, aceştia să găsească sălile de curs şi toate anexele în cele mai bune condiţii. La fel cum şi în căminele din campusul universitar fiecare chiriaş să-şi găsească camera aşa cum trebuie, pregătită pentru un nou an universitar. Am stat de vorbă cu dumnealui pe această temă, dar şi pe alte subiecte.

Curăţenie, reparaţii, dezinfecţie şi igienizare 
„În perioada de vară, deşi cadrele didactice sunt în concediu, împreună cu personalul administrativ, noi, cei din conducere, suntem în perioada în care facem pregătiri în a asigura condiţiile cele mai bune pentru deschiderea noului an universitar. Astfel, acum e perioada în care facem dezinsecţii, igienizare şi curăţenie în toate căminele studenţeşti şi în corpurile de învăţământ şi grupurile sanitare. Acolo unde este necesar sunt efectuate reparaţii, mai cu seamă că trebuie să menţionez că am avut şi daune în urma ploilor abundente din ultima lună. Am căutat să localizăm şi să reducem pe cât posibil aceste pagube produse de natură, iar în continuare luăm măsurile de reparaţii şi modificări la spaţiile de învăţământ ce se impun”, ne-a spus pentru început rectorul universităţii.

Admiterea din toamnă şi sesiunea de restanţe...
Am continuat discuţia cu ceea ce se va întâmpla în septembrie la Universitatea din Petroşani, ştiindu-se faptul că înainte cu o lună de noul an universitar orice universitate are o serie de activităţi specifice învăţământului superior, inclusiv sesiunea de restanţe, dar şi admiterea de toamnă pe locurile rămase libere din vară.
„Da. Tot în această perioadă pregătim şi perioada de admitere din toamnă. Începând cu data de 13 august o să dăm drumul la înscrierea online a candidaţilor care doresc înainte de 3 septembrie să se înscrie la admitere. După sesiunea de admitere vom continua cu sesiunea de restanţe din toamnă, unde sperăm ca studenţii să aibă rezultate cât mai bune, după ce desigur în vară au avut timp să se pregătească pentru această sesiune, în aşa fel încât procentul de promovabilitate să crească. Asta mai cu seamă că o parte din studenţii de anul I au avut posibilitatea să facă pregătiri gratuite la universitatea noastră, în special la matematică, pentru a se reduce deficienţele cu care au venit din sistemul de învăţământ liceal şi a ajunge astfel la zi cu materia şi cu nivelul de cunoştinţe”.

Bilanţul înscrierilor - mulţumitor
Referitor la bilanţul înscrierilor la Universitatea din Petroşani din vară, pentru anul universitar 2018-2019, rectorul Radu Sorin susţine că el este asemănător cu cel de anul trecut, poate cu ceva mai bun decât atunci: „Noi am ocupat în această vară 350 de locuri la licenţă, rămânând vacante pentru toamnă 295 de locuri. Mai avem câteva locuri ocupate la forma de învăţământ cu taxă. La toate cele trei facultăţi mai avem pentru toamnă doar zece locuri care sigur se vor ocupa, mai râmânând locuri libere la forma cu taxă. Tot în toamnă va fi admiterea şi pentru doctorat. Faţă de anul trecut ne situăm cam la acelaşi nivel, poate puţin mai bine dar nu cu mult”. 

Invitaţie la studiu universitar la Petroşani
Profesorul Radu Sorin consideră că în toamnă vor mai veni spre Universitatea din Petroşani alte câteva sute de tineri pentru a deveni studenţi la cele trei facultăţi din cadrul universităţii din Dealul Institutului. De asemenea, rectorul consideră că la Petroşani, pe lângă studiu de calitate, există pentru un tânăr şi toate condiţiile de a-şi petrece timpul liber şi pentru a se distra, cu nimic mai prejos decât în marile oraşe.
„Sperăm însă că elevii care-şi vor lua Bacalaureatul în toamnă, plus cei care n-au intrat la anumite facultăţi fără taxă şi probabil că au o situaţie care implică costuri mari ale existenţei şi subzistenţei lor în centrele mari universitare, să vină să se reorienteze spre Petroşani, unde sunt încă locuri la forma de învăţământ bugetată, deci fără taxă, şi unde pot obţine şi bursă. Viaţa este, cu siguranţă, mai ieftină la Petroşani, iar dacă ei sunt şi din Vale cu atât mai bine, în condiţiile în care la Petroşani au cele mai bune condiţii de studiu şi cadre universitrare foarte bine pregătie. Iar distracţie şi forme de petrecere a timpului liber le pot găsi şi aici, poate că în condiţii similare cu cele din marile centre universitare. Avem la Petroşani teatru, cinematograf, casă de cultură studenţească, bazin de înot acoperit, stadion cu echipă de fotbal acum în liga a II-a, stadion cu echipă de rugby de mare tradiţie, e gata şi sala polivalentă azi-mâine şi unde se va putea face sport intens şi iarna în condiţii optime, există cluburi de noapte şi discoteci, ştrand, biblioteci, inclusiv bibliotecă universitară, o zonă turistică în apropiere unde iarna se pot practica sporturi de iarnă şi aşa mai departe. Petroşaniul are acum toate condiţiile şi pentru Educaţie de înaltă calitate şi Cercetare, dar şi pentru sport, distracţie sau relaxare, plus că viaţa studenţească e mai ieftină ca-n Cluj, Bucureşti, Iaşi sau Timişoara... Unde mai punem că există posibilităţi de studiu sau practică şi în străinătate, cu plecare de la universitatea noastră. Există clar toate condiţiile pentru orice student, iar raportat la costuri nici nu se compară Petroşaniul şi cheltuielile din campusul studenţesc în ceea ce priveşte cazarea şi masa cu alte centre universitare din ţară. Fără nicio formă de patriotism local, îndemn tinerii să se îndrepte spre Universitatea din Petroşani şi îi asigur că nu vor regreta”, ne-a declarat rectorul Radu Sorin, lansând totodată şi o invitaţie către tinerii care încă poate nu s-au hotărât unde să-şi continue studiile universitare.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.


Comentarii articol (2 )

#1 Paul08.08.2018,  14:47:03
Buna ziua, Am o intrebare legata de cati studenti din Universitatea Petrosani pe domeniile de inginerie au practic un job local. Spun in cunostiinta de cauza, fiind student la Automatica, iar toti absolventii acestei universitati s-au mutat in alte orase tocmai din lipsa locurilor de munca in domeniu. In acest sens, oricat de tentanta ar fi oferta din punct de vedere al cheltuielilor, investitia este in van atat timp cat viitorul angajat nu are o perspectiva si trebuie sa se mute in alt loc. El va avea o greutate mai mare pe umeri deoarece nu este obisnuit cu locul, precum alti studenti care au mers direct la universitatile unde cu putin noroc, se va angaja.
#2 Alin08.08.2018,  18:02:05
Paul, la cate actiuni organizate de angajatorii locali ai fost? Au venit la Universitate firme din Valea Jiului (Electroutil, Electromax, Euroelectric, etc.) care au recrutat tineri pentru angajare. Din pacate nu s-au inghesuit studentii la angajare...In alta ordine de idei, ai dreptate in ceea ce priveste plecarea in orasele mari (Timisoara, Cluj Napoca). Sunt multi absolventi de Petrosani care lucreaza la firme multinationale si mai sunt cereri din partea angajatorilor. Dar acesta e un fapt pozitiv, nu negativ. Faci scoala cu cheltuieli minime la Petrosani si apoi poti sa te angajezi oriunde, chiar si in strainatate. Totul este sa inveti carte si sa vrei.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 9 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!

Anunț
Publicitate
Newsletter