28.08.2018,  17:56:49 | 0 comentarii | 437 vizualizari
Ex-jiulistul Bicfalvi, reconvocat la echipa naţională
de Loredana JUGLEA

În luna septembrie, reprezentativa României dispută primele jocuri din noua competiție Liga Națiunilor UEFA. Pe 7 septembrie, de la ora 21:45, tricolorii întâlnesc, la Ploiești, selecționata Muntenegrului, într-un joc care se va disputa fără spectatori, pentru ca pe 10 septembrie, tot de la 21:45, naționala să joace la Belgrad, pe stadionul Partizan, împotriva Serbiei.
Pentru aceste două jocuri din Liga Națiunilor UEFA, selecționerul Cosmin Contra a trimis faxul de convocare de principiu pentru 19 jucători care evoluează la cluburi din afara țării. Printre cei 19 convocați se află și fostul jucător al celor de la Jiul Petroșani, mijlocașul Eric Bicfalvi, omis de la ultimele convocări. Mijlocașul de 30 de ani, care are șase selecții în prima reprezentativă din 2014 încoace, este în formă maximă în campionatul Rusiei, unde evoluează la Ural Yekaterinburg. Fostul jucător al Jiului, unde a evoluat în sezonul 2006–2007, când a și debutat în Liga 1, continuă să impresioneze în Rusia și în actualul sezon. În ultima etapă desfășurată în Liga 1 din Rusia Bicfalvi a marcat în prima victorie a sezonului pentru Ural, 2-1 cu Akhmat Grozâi. După 5 etape, Ural se află pe locul 14 în Rusia, cu 4 puncte. Totuși, Bicfalvi e pe primul loc în clasamentul golgeterilor, cu 3 goluri în 5 meciuri. În mod logic, în urma acestor evoluții, Eric Bicfalvi se află pe lista preliminară a jucătorilor convocați de Contra pentru meciurile din Liga Națiunilor cu Muntenegru și Serbia, din 7 și 10 septembrie, după ce lipsise de la jocurile anterioare. Bicfalvi, născut pe 5 februarie 1988 la Carei (Satu Mare), a început fotbalul în județul său natal, la Fink Fenster Petrești. A venit, apoi, transferul la Jiul, după care valorosul mijlocaș a schimbat mai multe echipe, atât din Liga 1 autohtonă, cât și din alte campionate. Despre acest jucător ce s-a afirmat la Petroșani mai trebuie menționat că a avut trei selecții în reprezentativa sub 19 ani a României și că a jucat de 23 de ori în selecționata tricoloră U21 și că a avut propuneri pentru a evolua sub culorile Ungariei, pe care, însă, le-a refuzat. Totodată, mai trebuie menționat și faptul că la ultimele jocuri ale României a fost convocat portarul Bogdan Lobonț, născut și crescut în Hunedoara, cel care și-a disputat meciul de adio din prima reprezentativă la peste 40 de ani, în iunie acest an, „Pisica”, așa cum este cunoscut ex-corvinistul, rămânând în staff-ul tehnic al celor de la AS Roma, echipă unde a fost ultima oară legitimat. Pentru meciurile cu Serbia și Muntenegru mai are șanse de a fi selecționat un alt fost jucător al Jiului, Mihai Pintilii, legitimat acum la FCSB. De asemenea, mai trebuie menționat că în staff-ul tehnic al echipei naționale a României se află și fostul goalkeaper al Petroșaniului, Leontin Toader, care ocupă funcția de antrenor cu portarii.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter